Cei mai simpatici oameni din lume — SUNT UN ADOLESCENT REBEL

Nu știu cum se face că cei mai simpatici oameni pe care îi cunosc eu sunt șarlatani. Carismatici, inteligenți, flexibili și persuasivi. Rareori întâlnești atâtea calități într-o singură personalitate. Peste toate calitățile tronează o suverană lipsă de scrupule, orientată spre unicul scop, acela de a înșela vreun semen mai naiv și de a obține recompense […]

Cei mai simpatici oameni din lume — SUNT UN ADOLESCENT REBEL

Citeam, surâzând, și mă gândeam la vânzătorii ăștia de iluzii (trebe talent cu caru, bre!) și la „victimele” lor. Mi-am adus aminte de o postare de acum ceva ani. Am căutat-o și-am găsit-o.

Să fie stereo 😉

Astenii gripate de duminică

Profitând de începutul ăsta de primăvară atipic, pe valul de gripe și astenii existențialiste ale poporului, un virus vechi, dar încă foarte virulent atacă fără discernământ.

Iaca cum, în drum spre piață, am fost violentat de o gaşcă compusă dintr-un… popă, cu barbă zbârlită şi sutană jegoasă, însoţit de două măicuţe în aceiaşi stare precară de igienă, dar …foarte pătrunse de harul sfânt.

Abia am scăpat de zeama pe care schimnicul o împărțea, generos, în dreapta și-n stânga cu un șomoiog din buruieni pe care-l cufunda într-un ceaun în care probabil făcea mămăligă acasă. Impetuos, dă la pupat o icoană făcătoare de minuni și mâna plină de jeg.

Popa mă reperează și nu scap de el decât după ce am mărunțit câteva cuvinte pline de bun simț: Ia chestia aia de pe mine că de nu ți-o bag pe gât!

M-am tras mai la un colț și am urmărit ritualul: boitul cu șomoiogul, pupat cruci, icoane și poala popii, trecerea  strategică la o măicuţă ce îl tapa, mai cu voie, mai fără voie, pe nefericit, de 10 lei, bani cică pentru repararea turlei unei biserici misterioase dintr-un sat necunoscut. Treaba mergea de minune. Care nu decarta lozul era afurisit, adânc, de popă, alegându-se, dacă protesta, cu icoana în cap.

Cele două măicuţe, în restul săptămânii, veşnice stane de piatră  cu mâna-ntinsă în colţuri strategice ale pieţii, păreau  acum animate de o energie supranaturală, banii dispărând pe sub faldurile robei, în zone ascunse la care numai ţigăncile lingurare le mai ştiu secretul.

Dar, uite… nu-mi pierd timpul degeaba: o echipă de la ordine şi pază se apropie.

Nu realizez dacă sunt jandarmi, comunitari, sau poliţişti, e uşor să-i încurci. Mă mut pe celălalt picior şi belesc mai atent un ochi:

Una din măicuţe dă mai încet casetofonul din care se revărsa harul sfânt, cealaltă descoperă, brusc, o mâncărime în zona inghinală. Imperturbabil, popa îi sfitiriseşte pe cei trei oameni ai legii, cu zeama şi şomoiogul, în acceptul tacit al acestora. La urechea şefului se face şi un descântec, fin, discret.

Gaşca se separă, dar apuc să văd un joco de’l mano între măicuţă şi don’ sărjient, prestidigitáție  uşor stricată de mâna acestuia din urmă, care pătrunde neruşinat printre faldurile sfintei şi mai pescuieşte un fâşic de bani.

În urmă popa zdrăngăne mătăniile şi bleastămă neortodox de organe sexuale în erecţie și acțiune.

***