Nu-ți fă iluzii…

Discutam cu un taximetrist și, la un moment dat, îmi zice:

‒ Ne trebuie un Vlad Țepeș. Văd că pe orșcine-ai pune tot numai la furat îl duce…

‒ Slabe speranțe, îi răspund. Uită-te la Putin: a făcut cu Rusia cât a putut și, scuză-mă, dar prerogativele lui, ca șef al statului, sunt mult mai mari decât ale președintelui nostru. Nu! N-o să facă nici o brânză. Îl mâncă ăștia cu fulgi cu tot. Trebuie să înțelegi că a avut loc o selecție naturală, adică nu tocmai naturală că la cât au mai omorât comuniștii, și erau cu rușii aici, îți dai seama ce-a fost, la câți au fugit, la câți au umplut pușcăriile și canalele și tot au mai rămas. Ăi mai șărpălăi, mai perfizi, mai periculoși, și-acu’ renasc precum pasărea Phoenix, din propria cenușă…

‒ Adică, spuneți că n-ar mai fi nici o șansă.

‒ Ceva ar fi: ereditatea.

‒ În nădejdea asta eu plec în Honolulu, începe să râdă taximetristul.

‒ Ș-ar mai fi ceva, mai rapid și definitiv: Un covid, de’sta, bărbate, dar mai selectiv, dom’le, mai selectiv!!!

Acum

Acum

 Acum te vreau

                Sălbatecă, mă muști,

 canini de fildeș

                                                                  în carnea mea cea albă.

                       Iar eu tot te petrec spre mine

                               să-ți dau capul pe spate,

     în ochii tăi să rătăcesc.

                               S-aud oftatul mic

                                                                         Când intr-un tine

                             Să-ți simt carnea

                                                                                Vibrând.

                     Mătase albă, demoni

                              dezlăntuiți în

                               privirea ta:

                                                                                       Ah!

                                                                                Privirea ta

                                                                           Adâncă conștiență

                                                                                 Paroxism

                                                                               Primește-mă

                           Căci vin!

Acum!

… iar asta și mai devreme pre când înfloreau cireșii în anul de grație 2015 😉

A scrie povești

Realismul rezultă din cultivarea detaliului și punerea în evidență a unei individualitati stilistice.

Povestea este rezultatul unui traseu inițiatic.

Orice poveste se dorește a fi o învățătură.

Povestitorul trebuie să fie parte din poveste.

Scriitorul de povești mai are o îndatorire:

Aceea de a le face atât de credibile încât cititorul să-și pună întrebări:

‒ Dar dacă…?! Și poate, chiar eu!

Scriam prin august 2016 😉