China successfully powered up its „artificial Sun” nuclear fusion reactor for the first time, state media reported Friday, marking a great advance in the country’s nuclear power research capabilities.The HL-2M Tokamak reactor is China’s largest and most advanced nuclear fusion experimental research device, and scientists hope that the device can potentially unlock a powerful clean energy source.

It uses a powerful magnetic field to fuse hot plasma and can reach temperatures of over 150 million degrees Celsius, according to the People’s Daily – approximately 10 times hotter than the core of the Sun.

China’s ‘artificial Sun’, HL-2M Tokamak. (China Atomic Energy Authority)

Located in southwestern Sichuan province and completed late last year, the reactor is often called an „artificial Sun” on account of the enormous heat and power it produces.

„The development of nuclear fusion energy is not only a way to solve China’s strategic energy needs, but also has great significance for the future sustainable development of China’s energy and national economy,” said the People’s Daily.

Chinese scientists have been working on developing smaller versions of the nuclear fusion reactor since 2006.

They plan to use the device in collaboration with scientists working on the International Thermonuclear Experimental Reactor – the world’s largest nuclear fusion research project based in France, which is expected to be completed in 2025.Fusion is considered the ‘Holy Grail’ of energy and is what powers our Sun.

It merges atomic nuclei to create massive amounts of energy – the opposite of the fission process used in atomic weapons and nuclear power plants, which splits them into fragments.

Fusion emits no greenhouse gases and carries less risk of accidents or the theft of atomic material.

But achieving fusion is both extremely difficult and prohibitively expensive, with the total cost of ITER estimated at US$22.5 billion.

Editor’s note (8 December 2020): A previous version of this article stated nuclear fission produced greenhouse gases. This has been amended.

© Agence France-Presse

China și-a alimentat cu succes reactorul de fuziune nucleară „Soare artificial” pentru prima dată, au informat vineri mass-media de stat, marcând un mare progres în capacitățile de cercetare a energiei nucleare din țară. Reactorul HL-2M Tokamak este cel mai mare și mai avansat studiu de fuziune nucleară din China și oamenii de știință speră că dispozitivul poate debloca o sursă puternică de energie curată. Folosește un câmp magnetic puternic pentru a fuziona plasma fierbinte și poate atinge temperaturi de peste 150 de milioane de grade Celsius, potrivit Daily Daily – de aproximativ 10 ori mai fierbinte decât miezul Soarelui. Situat în sud-vestul provinciei Sichuan și finalizat la sfârșitul anului trecut, reactorul este adesea numit „Soare artificial” datorită căldurii și puterii enorme pe care o produce. „Dezvoltarea energiei de fuziune nucleară nu este doar o modalitate de a rezolva nevoile strategice de energie ale Chinei, ci are și o mare semnificație pentru dezvoltarea durabilă viitoare a energiei și a economiei naționale a Chinei”, a declarat Daily People. Oamenii de știință chinezi au lucrat la dezvoltarea versiunilor mai mici ale reactorului de fuziune nucleară din 2006. Ei intenționează să utilizeze dispozitivul în colaborare cu oamenii de știință care lucrează la Reactorul Thermonuclear Experimental Internațional – cel mai mare proiect din lume de cercetare a fuziunii nucleare cu sediul în Franța, care se așteaptă să fie finalizat în 2025. Fuziunea este considerată „Sfântul Graal” al energiei. Fuzionează nucleele atomice pentru a crea cantități masive de energie – opusul procesului de fisiune utilizat în armele atomice și centralele nucleare, care le împarte în fragmente. Fuziunea nu emite gaze cu efect de seră și prezintă un risc mai mic de accidente sau furt de materiale atomice. Dar realizarea fuziunii este atât extrem de dificilă, cât și prohibitiv de costisitoare, costul total al ITER fiind estimat la 22,5 miliarde USD.

Pe unde-oi mai fi Valerico?

Afară plouă mocnit, sec. E o liniște înfundată de sfârșit de lume… miezul nopții: Doina, Valerica, ha!

Ploua ca acum, mocănește, profu’ de sport nemilos: Așa s-a călit oțelul!, și ea, mică, îndesată și cu țâțele mari. Vin din spate: Alergă Vasilico, că țâtele ți le țin eu! În pauză: Ia, ține-le! Le-am ținut…

 Atunci m-am întors din șold, nu știu de ce… mi s-a părut ceva, doar cerul, limpede, de august. Mai jos, da! O să spuneți că o fustă, dar nu, nu fusta, mișcarea, căci suntem prădători.

Era doar ea.

Mișcarea, lascivă, micul zvâcnet pe șolduri, o impertinență, o stare naturală?

Mă apropiu în volute elegante, nici prea aproape ca să sperii prada, dar din ce în ce mai aproape, prea aproape:

‒ Hmmm!

‒ Ce, hâm?

‒ Ce bine miroși, felină rasată, pisică cu mii de gheare…

‒ Ești tâmpit, ce crezi că nu te-am văzut?

‒ Mii de gheare, ce mă întrerupi? Ce crezi că stau aici de fraier de două ceasuri?

‒ Cin’ te pune?

‒ Da’ tu ce-ți fâțăi dorsalele de colo-acolo, apropo… Hhhmmm!

‒ Ești impertinent!

‒ Uite, mai e un sfert de oră, el nu mai vine…

‒ Nu e un el.

‒ Dar există un el?

‒ Esti..

‒ Impertinent. Poate că nu-mi place să văd o fată frumoasă, ca tine, așteptând.

‒ Valerica o să vină imediat.

Mă uit la ea: tropăie în pași mici, doar de ciudă:

‒ Doina!?

Tresare.

‒ Valerica n-o să vină.

 Îi arat cele două bilete. Mai avem trei minute…

‒ Cine ești tu?

‒ Două minute, Doina!

‒ Cine ești tu? Repetă și se uită în ochii mei.

‒ Un minut! O iau de mână și intrăm pe ușile de la Cinema Victoria.

Pe unde-oi fi Valerico, să-ți mai țin țâtele în palme?

Pe Doina abia o mai văd, înger palid pe-un culoar cu panoplii, dar carnea ta chietroasă și dinții cu care aprig mușcai din mine n-am să le uit niciodată.

Afară plouă mocnit, sec, și tresar când o umbră se prelinge pe geam, dar e doar ploaia

Acu’ doi ani s-a născut. Costică îneca puii chiar a doua zi, dar ea a scăpat pentru că era sub burta mă-sii. Fata a crescut și, la timpul, a rămas grea. Costică a luat-o și-a dus-o la țară, la vreo treizeci de kilometri. Capitol încheiat.

Pitzu, flocosu’, a venit de rămas bun, eu n-am înțeles atunci, dar a venit, s-a frecat de piciorul meu, era galeș când l-am luat în brațe și și-a frecat mustățile de obrazul meu, și-apoi s-a cerut afară și nu l-am mai văzut niciodată.

Excrocul lipsea, îmi zic: am rămas fără motani!

Nici bine n-am încheiat gândul că se-aude un scâncet pe pui. Nu cred că fusese nici măcar înțărcat, exact Excrocul, aceleași pete, în aceleași locuri, doar dimensiunea făcea diferența. Puiul acesta a avut zile. Ce impuls misterios l-a mânat spre casa mea, unde să-l recunosc de copil al motanului meu? Sunt mari mistere, căci a doua zi, pe masa din spatele casei a apărut și pisica lui Costică. Jigărită, speriată… Puiul l-am luat în casă, avea parvoviroză, l-am salvat in extremis, cu amoxicilină și cavit dizolvat în lapte: mă sculam din două în două ore să-l hidratez, și-acu-i Lulu, mândru fecior, anul acesta cred că se dă la femei.

Cu fătuca lu’ Costică altfel stă cestiunea. Stă în expectativă, pescuiește cu o gheară gâtul de pasăre și dispare.

Astăzi era prezent și tartorul, Excrocul, care s-a îngrășat peste măsură și mă calcă rar, așa că, la distribuția hranei s-a produs o mică busculadă, iar fătuca a intrat în holul de la baie.

Imediat am închis ușa. De când pândeam o asemenea oportunitate.

Captivă!

Nu mă privește cu ură, doar cu spaima viitorului. Îi vorbesc, liniștitor, știu că pricepe: animalele translează vorbirea noastră în imagini, din păcate nu prea are ce să sincronizeze, dar continui să-i vorbesc blând, apoi o abandonez, brusc, și o ignor. Se-ascunde după sobă, iar când vede că eu nu am nici un gând, începe să-și ceară dreptul la libertate. E aproape patetic. O iau de ceafă, ca pe un pui mic, o pun în scobitura brațului stâng și mergem la oglinda din baie:

‒ Uite! Asta ești tu.

Am multă experiență, cred că… cel puțin zece, așa c-o văd cum fură c-o privire și-apoi își bagă capul în scobitura brațului meu.

‒ Asta ești, fată, îi iau fața în palme și-o îndrept, din nou, spre oglindă. Ochii îi joacă de la imaginea ei către moaca mea, așa cum o țineam în brațe, și-apoi văd lucirea conștiinței în privirea ei:

‒ Fifi! Fifi înaripata ești tu, grăiesc eu cu glasul meu adânc. Fifi, fata lu’ tata!

Ridică, încă odată privirea spre imaginea ea din oglindă, și-apoi își bagă capul în subțioara mea, și-ncepe să bocească.

N-ați văzut cum bocesc pisicile atunci când le mor puii… eu am văzut.

Într-un târziu și-a ridicat privirea. Era acolo doar o întrebare:

„De ce?”

Lucian Bernhard

Cred că e prima pandemie din istorie în care oamenii se tem mai mult de vaccin decât de virus

@Mr_I_B

În timp ce lumea este ocupată să lupte cu pandemia de Covid-19, oamenii de știință se străduiesc să se asigure că după noul coronavirus, nu se va răspândi pe planetă un alt virus, a cărui rată de mortalitate este de 75% și împotriva căruia nu există un vaccin. Se numește Nipah, a fost descoperit prima dată în Cambodgia și este prezent în fecalele liliecilor, scrie BBC.

„Este o preocupare majoră pentru noi, pentru că nu există tratament, și are o rată de mortalitate mare”, a declarat unul dintre cercetătorii care studiază acest virus. 

Mortalitatea cauzată de Nipah este între 4- și 75%, în funcție de locația focarului. 

În fiecare an, OMS publică o listă extinsă de patogeni care pot să provoace crize de sănătate publică, astfel încât oamenii de știință să își poată prioritiza studiile și finanțarea acestora. OMS se concentrează pe acei viruși care reprezintă cel mai mare risc la adresa sănătății oamenilor, care au cel mai mare potențial epidemic și pentru care nu există vaccinuri. 

Nipah este în top 10 viruși care îngrijorează OMS. 

Sunt mai multe motive pentru care Nipah este considerat sinistru. Are o incubație foarte lungă (chiar și de 45 de zile), ceea ce reprezintă o largă oportunitate pentru o gazdă infectată, care să nu știe că este bolnavă, să împrăștie boala. 

Poate să infecteze un număr mare de specii de animale, făcând astfel și mai mare riscul de răspândire. 

Te poți infecta cu Nipah atât prin contact direct, cât și prin consumarea alimentelor contaminate. 

Cei care se îmbolnăvesc pot să aibă probleme respiratorii, tuse, dureri în gât, dureri și oboseală, dar și encefalită. Este o boală pe care OMS nu dorește să o lase să se răspândească. 

Între 2001 și 2011 au izbucnit 11 focare de Nipah în Bangladesh, din 196 de persoane infectate, 150 au murit. 

Virusul se transmite de la liliecii care stau atârnați în copaci la oamenii care își amplasează piețele, casele, locurile de muncă sub aceștia. Oamenii de știință susțin că transmiterea virusului la om are drept cauză distrugerea habitatului liliecilor. 

60% din populația Globului trăiește în Asia și regiunea Pacific, iar urbanizarea se produce rapid. Banca Mondială a arătat, într-un raport, că aproape 200 de milioane de oameni s-au mutat în orașe în Asia de Est în doar 10 ani, între 2000 și 2010. 

Distrugerea habitatelor liliecilor a provocat infectări cu virusul Nipah și în trecut. În 1998, un focar a izbucnit în Malaezia și au murit atunci peste 100 de oameni. 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că incendiile de pădure și seceta au dislocat liliecii din arealul lor natural și au fost forțați să se mute către copacii cu fructe din fermele unde erau crescuți porci. 

S-a constatat că în stare de stres, liliecii produc și emană mai mulți viruși. Forțarea lor să se mute și să intre în contact cu o specie cu care nu ar interacționa în mod normal, a făcut ca virusul Nipah să treacă de la lilieci la porci și de aici la fermieri. 

Liliecii care se hrănesc cu fructe tind să trăiască în regiuni cu mulți copaci care produc fructe. Cînd habitatul lor este distrus, ei găsesc soluții – se ascund sub acoperișuri de case sau între ruinele de la Angkor Wat, cel mai vizitat complex de temple din Cambodgia. 

Cercetătorii au constatat, monitorizând liliecii, că aceștia zboară și câte 100 de kilometri pe noapte în căutare de hrană, din cauză că habitatul lor natural nu mai există. 

Se știe acum că liliecii sunt sursa pentru mai multe boli grave: Nipah, Covid-19, dar și Ebola și Sars. 

Ar trebui să exterminăm liliecii? 

Doar dacă vrem să facem ca situația să fie și mai gravă, spune Tracey Goldstein, directorul One Health Institute Laboratory. Liliecii joacă un rol ecologic important. Ei polenizează peste 500 de specii de plante și păstrează în echilibru numărul de insecte. Tot ei joacă un rol important pentru sănătatea oamenilor, pe care îi ajută să nu se îmbolăvească de malarie, pentru că ei mănâncă țânțarii care răspândesc malaria. 

Oamenii de știință caută în prezent răspunsuri la întrebările legate de Nipah. De ce nu a existat și în Cambodgia un focar, având în vedere că există toți factorii de risc? Este doar o chestiune de timp sau este liliacul din Cambodgia diferit de cel din Malaezia?