Good bye, 2020! — Blonde around the World

Periodic, primesc de la „Blonde around the World” câte un mail. Nici anul acesta nu s-au dezmințit, și le mulțumesc!

Hello, guys, and Happy New Year! Still can’t believe 2020 is over! I am totally ready for 2021, but, to be honest, I am not necessarily happy that 2020 is gone. It may have been a rougher year than usual, but I was never a fan of time passing by. Not even on a hard…

Good bye, 2020! — Blonde around the World

Remember

Artă decadentă

‒ Ar trebui să vă uitați mai atenți într-o oglindă. Să vă vedeți exact așa cum sunteți: niște victime ale snobismului mercantil burghez. Ce încântare estetică, ce fior sublim, ce trăiri paradisiace să am eu când mă uit la pișoarul pictat de unul ca Duchamp? O asemenea pictură nu poate decât să trezească anumite nevoi inghinale. Despre ce calitate vorbim aici căci individul, obsedat de prostata care-l chinuia, mort de beat și cu seringa atârnându-i de antebraț a recidivat de fiecare dată când se pișa pe el umplând doar cantitativ lumea cu pișoare aflate în diverse stadii de utilizare. Un Marx pe dos. Un adio cur, mă cac pe gură. Marfă pentru imbecili blazați, bucuria burghezului mercantil care e în stare să vândă gheață la Polul Nord și nisip în Sahara căci desigur, nu despre artă este vorba aici ci doar de o monedă de schimb.

Suntem la Bolta Rece iar discuțiile au ajuns la arta avangardistă ceea ce m-a obligat să iau atitudine.

Ignor vociferările și continui:

Dar cum credeți voi că se fac lucrurile astea? Îîîî?

Iac-așa: se ia un cântar în care se așează, într-o parte, un dobitoc dintr-ăsta ratat, care o fi avut el oarece succes cu niște picturi cuminți, civilizate, dar pe care l-au doborât, vorba aia ”Sex & Drugs & Rock & Roll” și se pune să facă niște mâzgâleli, sau niște chestii ofensatoare, iar în cealaltă parte semidocți blazați și plini de bani și se vede în ce parte atârnă balanța. Dacă atârnă înspre bani atunci se mai iau niște muritori de foame, adică niște critici literari, în stare de orice pentru trei firfirici de-o masă la restaurant, care să lingă pișoarele lui Duchamp pe toate părțile și… minune: toată lumea în extaz, un orgasm universal, iar bănuțul începe să curgă.

Cum puteți voi a-mi spune că vă extaziați când vedeți niște mâzgâlituri de oligofren uitat nemâncat într-un ospiciu. Dar, căci există și un dar, când vi se șoptește că mâzgâlitura a fost cotată la Christie’s cu 4 milioane de dolari, brusc, mizeria se înconjoară de nimburi paradisiace și toată lumea pică-n limbă căci de…, 4 milioane de dolari în bancnote de un dolar ocupă un camion în timp ce oribilitatea o faci sul și-o iei subraț

Pentru că, ia zi, nu-i așa:

Pe nimeni nu interesează dacă o bancnotă e frumoasă, sau urâtă, dacă pe ea scrie 100 de dolari.

S-a făcut liniște.

Probabil că m-am ambalat de-am ridicat tonul căci se făcuse liniște în toată crâșma.

Actorul Davidescu, ”Decanul” cum îl alintam, ia atitudine:

‒ Ia aplauda-ți aici! Tânărul nostru student tocmai ce ne-a făcut o anamneză perfectă și materialist-dialectică!

Poporul începe să aplaude, eu mă rușinez, iar lumea se întoarce la frigăruile ce se sleiseră în farfurie și la vinul care, la viața lui, nu văzuse cum arată un strugure .

Se face cheta, ne strângem în brațe, doamnele mă sărută pe obraz și rămân să achit nota. Un fel de sponsorizare finuță căci rămâneau suficienți bani pentru câte-o bere la ”Bucșinescu” toată săptămâna.

Un individ pe care-l remarcasem stând singur și cu o cafea dinainte la masa chelnerilor din fund, se așează și-mi face cu ochiul:

‒ Excelent discurs! Mi-a plăcut cum i-ai întors. Ai vână, ai putea să devii un jurnalist de succes…

‒ Dacă…?

‒ Poftim?

‒ Dacă ce, tovarășe?

‒ Aaaa, și sprinten la minte… Oooo, o nimica toată. Ai fost adoptat, poate vei fi invitat și pe la petreceri, acasă la ei… știi… Doar să ne spui ce-au discutat, pe cine-au mai bârfit, can-can-uri, copilării, dar să știm și noi…

‒ Noi? Care noi? Sunteți mai mulți?

‒ Eeee, acum n-o face pe prostul. Ar trebui să fii mândru. E o îndatorire cetățenească, patriotică. Trebuie să știm ce complotează dușmanii poporului, cum ai zis și tu: burghezii mecantili și bazați.

Mă uit la el și-i șoptesc:

‒ Tu ești mai imbecil ca ei, mă. Ei măcar sunt sinceri. Se holbează la patru linii strâmbe și pică in entuziasm blegos, dar tu? Tu nu ești decât un codoș împuțit și agramat. Asta ești. Bârr de-aci că-mi împuți aerul.

Tipul se înegrește. Se ridică de la masă și aruncă printre dinți:

‒ Ai să regreți asta!

‒ Să mi-o sugi.

Și-am regretat, dar nu foarte tare pentru că eram la vârsta când totu-i comestibil.

La primul banc cu Ceașcă spus în public am devenit dujmanu’ poporului.

Și, dacă stau și mă gândesc… Cei doi ani de reeducare prin muncă în fabricile patriei, trăți printre oameni adevărați, au fost cei mai frumoși ani din viața mea.

                                                ***