Liniștea

Vin acasă.

Trag un pui de somn și realizez că ceva nu-i în ordine.

M-auzeam pe mine, eu, un mecanism.

Era atâta liniște în casa din care, atunci când am plecat, am închis tot, încât acum, la revenire, îmi țiuiuau urechile.

Stau întins pe spate, șuierul sângelui prin vine se estompeză, gîlgâitul lent al intestinelor nu-mi mai este prezent, vag, un sunet îmi provoacă o înfiorare de nervi, tresalt din pat, căci nu-l recunosc…

Pare de afară?

Pare din-năuntru?

Din pod?

Nu mă mișc, chiar respirația o rezum la minim. Sunt prădătorul.

Vânez, sau sunt vânat…?

Batal

După trei ore, în care am adăugat de patru ori apa, iar Paul a început să se uite urât la mine, am realizat că mielul meu nu e, de fapt, decât un berbec mort de moarte bună.

Asta e…

I-am împuțit omului casa și vedeam cum simpatia se topește pe repede înainte.

În disperare de cauză am scos ciozvârta și i-am explicat gospodinei cum se folosește mașina de tocat, cadou! Rusească, din oțel de tanc.

CIMG3833

Fată deșteaptă, a prins din prima șmecheria, și l-am tras pe Paul la o bere înainte să protesteze.

Domnișara e in army, cum m-am citit la schemă, dihania de fi-meu nu mi-a zis, și-o văz cum preia, decis, conducerea, iar noi devenim decor.

Pulpa mea se transformă în enșpe combinații!

CIMG3836
CIMG3840
CIMG3845

Care mi-au pus la contribuție ficatul, dar o iubesc pe fătucă. De mai ezită… i-o iau eu!

Apocalipsa — ERWIN LUCIAN BURERIU

Un binecunoscut scenarist dâmbovițean a conceput un scenariu care e posibil să fie premiat la Cannes, pentru îndrăzneala concepției. Ideea de bază – ce ar fi devenit Statele Unite sub guvernarea unor garnituri precum cele care au reușit la noi atâtea performanțe postrevoluționare. Se făcea că prin 1990 președintele SUA permitea emigrarea fără viză a […]

Apocalipsa — ERWIN LUCIAN BURERIU