Și tare rău îmi pare…

Cu foiala asta cu antibioticu’ ajung și la un magazin pe unde nu mai trecusem.

În vitrutea obișnuinței îi zic:

– Dă–mi și o frână de muci, că vin vremuri căcăcioase…

– Poftim? Ridică privirea la mine, o privire rea, mâncată de griji mărunte, dar dese, și ridică tonul: Eu v-am voribit civilizat! Credeți că există vre-o diferență între noi?

Totul era OK! Logica era impecabilă, dar tonul de arțag plus oboseala mea după o dimineață solicitantă îmi scoate porumbelul din gură:

– Mamaie, categoric există: Eu am ceva pe care să ți-o bag ca să nu șuiere vântul; mă ambalez: da’ tu poate nu știi / eu am avut și-o mie de dintr-ăștia, de-o trebuit să-i aliniez la treabă, și nu era ca acuma… când primeai un ordin, și-o comandă, trebuia să faci pe dracu-n patru, și vii tu, de-o freci aci, că nu știu ce diferențe sunt între noi? Tu? Măcar copchii ai făcut?

Începe să plângă, și mă înmoi: Fată dragă, copilă…

Îmi iau sacoșa și plec.

Trei evenimente

Am răcit, era logic dacă-am lăsat toate ușile și geamurile deschise câtă vreme am văcsuit bucătăria, parcă diluantul nu puțea în halul ăsta acum zece ani…

Doctorița n-a comentat de loc. Mă așteptam să mă trimită să-mi fac un test bovin… mi-a făcut o anamneză de peste hol, a scris o rețetă și m-a expediat: dacă nu vă trece apelați la UPU, sau sunați la 112.

La farmacie aflu că substanța activă din antibioticul prescris (amoxicilina) îmi produce stări alergice (mâncărime), era în trecutul meu medical, dar a văzut doar farmacista… îi zic să-mi dea doxicilină, că plătesc eu diferența de compensare și spune că nu poate, doar ce mi-a recomandat medicul. Întreb cât costă:

-Un leu cincizeci

– Cât?

– Un leu cincizeci, rețeta e compensată…

-La banii ăștia, dați-mi și-o cutie de clor-fenilamină pentru că dacă o să mă mânce-n cur!