Facerea de bine

Într-o zi gospodarul și-a găsit calul trântit într-o rână și, oricât s-a străduit, nu a reușit   să-l facă a se scula în picioare. S-a dus la veterinar, ăsta s-a uitat la cal și-a scos două pastile:

̶  Dăi câte una dimineață, dar dacă tot nu se ridică va trebui să-l sacrificăm.

Porcul, care avea rânea și el pe-acolo, aude și dă fuga la cal:

̶  Vezi cum faci, îi spuse, că veterinarul a zis că dacă peste două zile nu te ridici pe picioare o să te omoare.

Peste două zile vine veterinarul, găsește calul tot pe jos, și-i spune gospodarului:

̶  Eu îi mai dau o pastilă, dar dacă nici mâine nu se ridică chiar trebuie să-i curmăm suferința.

Porcul, când aude, dă fuga la cal și-i spune:

̶  Te-au mai păsuit o zi, dar dacă nici mâine nu te ridici, or să mi te-omoare.

A treia zi vine veterinarul, vede calul tot jos și-i zice omului:

̶  Apoi, eu mă duc s-aduc pușca, să-l împușcăm, că nu mai are zile…

Porcul dă fuga la cal și-i zice:

̶  Veterinarul s-a dus să ia pușca ca să te puște în cap, fugi!

Și-atunci, calul odată se smuci, sări în picioare ș-o luă la fugă pe câmp.

Gospodarul tare se minună când văzu asta și-i zise veterinarului:

̶  La o așa bucurie trebuie musai să sărbătorim. Ia să tai eu porcul ăsta și să facem o masă mare!

Astăzi: Cha Gio

チャジオ
ベトナム料理、チャオ、ネムランとも呼ばれます。ベトナムの春のパッケージ、卵ロールまたはインペリアルロールは、豚肉、セロハンヌードル、野菜の混合物を1枚の米に入れ、次にロールを揚げることによって準備されます。 油中。

maxresdefault

Felul de mâncare vietnamez, cha gio (pronunțat „tsha-ghee-oh”), are mai multe denumiri. În nordul țării, i se spune ren; în țările vestice poartă denumirea de pachețel de primăvară vietnamez, rulou cu ou sau rulou imperial.

Indiferent de numele folosit, acesta este și va rămâne unul dintre cele mai bune feluri de mâncare vietnameze. Pachețelele de primăvară vietnameze sunt populare la petreceri, nunți și alte ocazii speciale.

Cha gio este preparat tradițional cu foi de orez (banh trang), dar sunt folosite și foi de aluat pe bază de făină de grâu. Versiunea pe bază de grâu devine maro-aurie când este coaptă și rămâne crocantă mai mult timp. Cele două tipuri pot fi diferențiate prin culoarea lor; pachețelele de primăvară pe bază de grâu sunt maro-aurii, în timp ce pachețelele de primăvară din foi de orez sunt mai deschise la culoare și au bășici la suprafață.

Tăiței de celofan înmuiați și tocați (bun tau), fâșii subțiri de rădăcină de taro, jicama rasă și/sau ceapă sunt amestecate cu carne de porc tocată și creveți. Umplutura este apoi rulată cu grijă într-un pachețel de orez sau grâu și prăjită în ulei vegetal sau de rapiță.

Deși europenii preferă să înmoaie pachețelele de primăvară într-un sos de ardei iute dulce, vietnamezii preferă „nuoc mam”, un sos pe bază de pește. Pachețelele de primăvară pot fi savurate și tăindu-le în bucăți mici și rulându-le într-o frunză de salată alături de ierburi aromatice, precum mentă și coriandru. Înmoaie și savurează!

De la Raluna.

EfAtMYCUEAEVa7f

良い食欲!

Poftă bună!

Experiment

Măi, mi-a adus un amic un dovlecel, galben de ciudă, mărișor, cică să-l fac pane, dar nu prea are gust așa, că mi-a mai făcut fimeia, și nici cu postul nu le am, așa că am luat un sfert de kil de salam cu șuncă, și-a ieșit ce se vede: merge cu muștar de mori!!!

Imagine

Imagine

Imagine

După cum cred că v-ați prins de șmecherie, se face o maia de șnițele un pic mai vâscoasă (eu mai pun și boia de ardei iute – iese mai picant dând și o culoare plăcută), se tăvălește dovlecelul (zvântat pe un șervețel chiar înainte, altfel nu se prinde maiaua) și cu felia de salam (am preferat salamul cu șuncă pentru că își păstrează corpolența și după prăjire și este compatibil la gust cu dovlecelul), se suprapun și se prăjesc în ulei încins.

Atenție! la stropii de ulei – recomand un cleștișor de bucătărie, mai ales și pentru că cele două bucăți au tendința să gliseze. CLESTE BUCATARIE INOX 33 CM | Produse Bucatarie Stil D&C

Poftă bună!