Muzica clasică trebuie acum să dispară — Invictus

de Paul May Unele fenomene, deși nu foarte spectaculoase și fără prea mare publicitate, sunt, cu toate acestea, simptomatice pentru transformările profunde care se petrec în societățile noastre. Așa este cazul declinului muzicii clasice în Statele Unite. După ce s-a confruntat mai mulți ani cu un declin constant al audiențelor, acum muzica clasică este acuzată […]

via Muzica clasică trebuie acum să dispară — Invictus

Recomand această culegere de snoave românești.

Imagine

Scriitorul american, de origine română, Florentin Smarandache, profesor universitar dr. la Universitatea Gallup, New Mexico, SUA, revine cu volumul al XVI-lea de folclor românesc.

Culegere, selecţie şi prelucrare: Florentin Smarandache fsmarandache@gmail.com
Referenţi: Alexandru Cetățeanu, Montreal, Canada, editor-șef al revistei Destine Literare, Emilian Mirea, Craiova, scriitor; Janet Nica, Ostroveni, jud. Dolj, scriitor;
Prof. univ. dr. Luige Vlădăreanu, Academia Română, București.
Redactor: Ştefan Iancu

„Materialele prezentate în acest volum sunt, pe de o parte, oferite spre divertisment personal, pe de altă parte, sunt doar o bucată a unei cercetări sistematice a fenomenului umoristic la români (aşa cum se exprimă acesta prin bancuri)”, ne spune autorul.

Formatul PDF poate fi accesat aici: http://fs.unm.edu/Folclor17.mp4

Celelalte volume de bancuri se pot descarca din saitul Universitatii New Mexico (SUA):

http://fs.unm.edu/a/bancuri.htm

Cei care doresc cartea în format word (docx) să-mi dea un mail pe mihailxmihai@gmail.com și-l voi expedia prompt!

Doar un mic exemplu:

Nişte vizitatori se opresc dezorientaţi, în faţa unei picturi ciudate, la Muzeul de Artă Contemporană. Aceasta prezenta nudurile a trei bărbaţi de culoare.

Să spunem că nudurile erau foarte explicite şi că bărbaţii erau negri cu totul, în afară de unul. Cel din centrul picturii avea penisul roz.

Stau, se gândesc, ce naiba înseamnă pictura, de ce are individul penisul roz. Vine ghidul muzeului şi le explica, timp de o juma’ de oră, că penisul roz semnifică mascularea afroamericanilor într-o lume predominant albă şi că poate însemna şi opresiunea faţă de homosexuali în societate. Pleacă ghidul şi se apropie un moșulică de grupul nostru de vizitatori.

— Vreţi să vă spun ce-nseamnă cu adevărat tabloul?

— Ce te face să crezi că ai priceput mai bine decât ghidul?

— Păi… eu l-am pictat! Ăştia nu sunt negri, sunt mineri din Valea Jiului! Iar ăla din centru a fost la prânz pe-acasă!

 

Sub privirea Lunii

Fluturi albi, gingași

căutători de lună, plină,

nimb alb sclipind

sub luceafărul de seară,

și tu:

Imaterială.

Te-am dus la izvor

unde doar ele…

Și-n joacă ne-am pierdut

amețiți de parfum

iar iele, învățate la rele,

în horă sălbatică

ne-au prins.

Eu, suflet hoinar,

sting în tine dorul

tău nedeslușit, de fecioară.

Ochii tăi, flăcări,

arșița, patima,

răsuflarea mea,

a ta,

flăcări deasupra noastră,

cântece șoptite

în incantații,

iar eu, nestăvilit,

îmi dau capul pe spate

și luna se cutremură.

Departe, lupii ciulesc urechile:

− Vom avea un nou stăpân!

***

Bucătărie indiană în stil japonez

カレー100円upでバターチキンに変更(タンドリーチキンがゴロゴロ入ってるの)チキンティッカ(チキンあっさりグリル)サモサ(インド風野菜春巻き)サフランライス

Imagine

Tikka de pui (grătar ușor de pui) Samosa (rulou vegetal indian) Orez de șofran

Imagine

Ăsta-i un fel de Diplomat de-al nostru cu fructe Ginza Senbikiya.

Imagine

@RALUNA