Lucian Ciuchiță — Portretul scriitorului la a doua tinereţe.

Nici aici, ca de altfel nicăieri în opera sa, şi când spunem operă nu exagerăm, pentru că scrierile sale cresc în ritmul în care aprecierile oamenilor de litere anunţă un nou nume de referinţă în literatura română, nu–şi găseşte liniştea.

Când Napoleon îi spunea tânărului Emmanuel de Las Cases, cu resemnarea iremediabilă a învinsului „Ce roman, viaţa mea!”, în ceţoasă insulă a exilului său definitiv, Sfânta Elena, nu ştia că peste fix două veacuri un scriitor român, mistuit de patima scrisului se va întreba: „Ce roman urmează?”

În vremea letopiseţelor s–ar fi scris că: „Fost–au din vechime un mare vornic al graiului valah şi al slovelor meşteşugite.”

Cum vremea letopiseţelor este demult apusă, vă voi spune că sunt două decenii de când, în peisajul literar românesc a păşit, cu un curaj care sfida orice atitudine mioritică, un tânăr impetuos, conştient de forţa şi valoarea scrierilor sale, mai ales că purta pe pagina de gardă a întâiului său op, pana poleită de geniu a inegalabilului Marin Sorescu.

„O pată de culoare doreşte să aducă Lucian Ciuchiţă în poezia celei mai tinere promoţii. Ambiţia sa este ajutată de daruri reale ţinând de intensitatea trăirii, dezinvoltura cu care abordează unele teme, terestre şi extraterestre.

Manuscrisul pe care mi l–a prezentat spre consultare: „Oameni şi Ţărmuri” posedă destule virtuţi pentru a vedea lumina tiparului devenită atât de scumpă. Îi doresc tânărului poet mult noroc şi victorie în lupta cu sine”. Marin Sorescu (Bucureşti, 7 mai 1996).

La început părea cuprins de teama compunerii unor fraze lungi, în care s–ar fi putut pierde ca un fluture cu aripi verzi într–o pădure de conifere.

Drept urmare, a debutat cu o carte de versuri povestite, poeme scurte în care filozofia se îmbină cu imnuri de dragoste, iar viziunile funeste piereau, lovite necruţător de optimismul unui tânăr exuberant.

Ar fi clădit castele pe „mase de aer cald”, vorba meteorologilor, dacă nu s–ar fi temut că „ploi, pe alocuri torenţiale” îi vor fi diluat cerneala din călimară, iar slova ar fi devenit cuvânt sec, stors de sensuri.

Înţelepciunea chinezilor ne învaţă că şi cel mai lung drum începe cu primul pas… „Oameni şi Ţărmuri” scris şi publicat în 1996, a fost primul său pas spre o glorie pe cât de aşteptată, pe atât de meritată!

Au urmat alte abordări, tatonări dibace, prudente, în vederea construirii unei opere care nu se vrea, ci este, novatoare în literatura noastră: romanul distopic, revoluţionar în galeria scrierilor contemporane, perspectiva sumbră dar lucidă, asupra unui viitor mai degrabă cenuşiu spre negru, în condiţiile în care societatea, în ansamblul său, rămâne închistată în precepte medievale, adaptate anilor 2000.

Cine nu poate, moare, cine se opune, moare, chiar şi cei care nu pot înţelege, sau alege, mor!

Rămânem noi, cei care Ştim, care Vrem, care Putem!

Lumina care dă strălucire fabuloasei sale „Insule a Purgatoriului” pleacă de la întâiul pionier al romanului distopic universal, rusul Evgheni Zamiatin, cel care a murit neînţeles de contemporanii săi, mujici sărmani pentru care romanul „NOI”, publicat în 1921 valora mai puţin decât un codru de „hleba”.

Acum câteva secole, marele cărturar şi cronicar Miron Costin ne asigura că: „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor”.

„Avuta–ţi voi în faţa dumneavoastră romanul „Insula Purgatoriului”, izvorât dintr–un scenariu scris de acelaşi autor, deturnat de „mafia” ce domină zona filmelor de gen–„movies the dark” („viziuni întunecate”) în Hollywood!

Un scenariu absolut original, ajunge, pe căi oculte, în mâna unor regizori experimentaţi, pricepuţi doar în a face mici modificări, care, apoi, biciuiesc demararea filmărilor şi, sub presiunea procesului declanşat la Bucureşti, realizează filmul „Escape Plan”.

Scenariul original „Prizonierii Apelor” şi romanul „Insula Purgatoriului” sunt creaţiile lui Lucian Ciuchiţă.

Pelicula „Escape Plan”, cu nume mari din industria cinematografică, ar fi mai corect să se numească, exact ceea ce este: „Plagiatorii de la Hollywood”.

Furat, lovit, rănit, ce face Lucian Ciuchiţă?

Nimic deosebit… pentru el.

Începe un proces lung şi costisitor împotriva prădătorilor.

În rest, pur şi simplu, face ce ştie el cel mai bine… Scrie!

Şi scrie un policier alert, mustind de filozofie şi umor, în care atinge din nou lupta „Binelui cu Răul”.

Da! Este „Copoiul din Cardiff”(2014) – o poveste avertisment despre pericolul crescând al fundamentalismului religios, o explozie de bucurie a victoriei „Binelui”, o lecţie de umor predată scriitorilor englezi contemporani, care preferă importul de americanisme ieftine, şi, mai ales, o palmă pe obrazul gros, de toval, al celor care cred că dacă fură de la un scriitor original, devin ei înşişi originali!”

„Insula Purgatoriului”, nu poartă dorinţa în sine, poate de înţeles, de a ne prezenta un Astăzi evident, ci este un avertisment asupra unui Mâine, care ne poate fi fatal!

„Taifun în adâncuri” (2015), un roman manifest care trage un semnal de alarmă, să înţelegem că toate aceste parade militare nu numai că nu vor să cultive flori în parcuri, ci şi că, mai devreme sau mai târziu, vor distruge şi florile, şi pe noi, oamenii.

Vrem PACE pe acest Pământ, pentru ca Soarele să ne poată lumina, fără să–i fie acoperite razele de nori nucleari şi cenuşă provenită din carbonizarea naturii din care facem şi noi parte.

Soarele, oriunde, este o minciună dacă umbra omului îl acoperă şi, cu sabia laşităţii, îl ucide!

În „Gemenii lui Bormann”(2016), Lucian Ciuchiţă deschide poarta unor dezbateri al căror scop este, pe deoparte găsirea unor soluţii de neutralizare a exceselor teroriste, pe de altă parte de ironizare a extremiştilor de orice factură.

Împletind cercetarea istorică cu imaginaţia debordantă, autorul ţese o „pânză de păianjen” între prezentul agresiv şi trecutul care nu trebuie uitat pentru a nu–i repeta erorile.

Evident, în stilul care l–a consacrat, pictează o galerie de figuri, unele odioase, altele comice, toate asamblate într–un puzzle realmente încântător.

Alternează momentele de suspans maxim cu cele de reflecţie amară, elimină criminali şi trădători, salvează în ultima clipă personajele care poartă în suflet BINELE, totul într–un savuros ton umoristic.

„Celeste – Planeta Purgatoriului”( 2017), un roman total diferit, chiar dacă la prima vedere titlul cărţii îţi pare cunoscut, sau te trimite cu gândul la „Insula Purgatoriului”.

Fără vreo referire (şi) la Dante Alighieri, este, pur şi simplu… Purgatoriul în dublă variantă, diferit cu siguranţă şi, cu certitudine, complementar.

Evident, vorbim de două romane diferite chiar dacă au un numitor comun, Purgatoriul!
„Celeste – Planeta Purgatoriului”, transmite un mesaj criptat dintr–o altă civilizaţie, cu siguranţă superioară pământenilor, un nou semnal de alarmă că omenirea nu se află pe drumul cel bun.

Ceea ce frapează la prima vedere este schimbarea modului narativ, a gradului de complexitate a expunerii, fără însă să părăsească stilul care l–a consacrat, cu multă filozofie şi umor de excelentă calitate. De data aceasta ne răsfaţă şi ne încântă şi cu o dublă poveste de dragoste, una pe Pământ, la Paris, şi cealaltă în nemărginitul spaţiu extraterestru, pe o planetă misterioasă, Atracius. Ne prezintă într–o altă cheie o incredibilă poveste, aventura unei femei cu totul şi cu totul deosebită, Celeste, care, în urma unei come diabetice, nu este salvată – şi chiar vindecată – de semenii săi, ci de extratereştrii. O entitate superioară face posibilă atât salvarea cât şi transportarea ei pe o altă planetă, dintr–o altă galaxie aflată la milioane de ani lumină.

Ce aşteaptă conducătorul planetei Atracius de la Celeste?

De ce o Femeie primeşte misiunea de salvare a unei planete? De ce Pământul? De ce o pământeană?

„DE CE EU?!”, îşi lansează Celeste întrebarea în cosmos.

Bildungs-romanul „250 de kilometri şi un secol de amintiri” (2018), superficial, la o primă vedere, te trimite cu gândul la minunatele cărţi ale copilăriei zburdalnice ale marelui scriitor american Mark Twain, şi acest roman fiind autobiografic, şi eroul romanului în cauză, Alexandru, fiind un copil „pus pe rele”. Dar asemănarea se opreşte aici, eroul nostru, copil crescut în plină „iepocă” comunistă, cu amintiri puternic înfipte în trecutul bunicilor şi părinţilor săi, implicându-şi cititorii în zbuciumatul şi greu încercatul veac al existenţei României şi, dacă ar fi să rezumi în doar câteva cuvinte valoarea şi importanţa acestui roman, acest lucru trebuie în primul rând remarcat şi subliniat.

Lucian Ciuchiţă scrie, pictează, mângâie şi atinge totul cu dragostea cu care Romeo îşi striga iubirea… Doar că Julieta lui este artă pură, pe care jură că nu o va înşela niciodată!

---

MN: Lucian Ciuchiță este poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român. S‑a născut la 10.02.1969, în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea; tatăl său, Apostol Ciuchiță, ofițer de carieră, iar mama, Lucia Ciuchiță (născută Scarlat), era educatoare. A fost elev al Scolii Generale Nr. 2 și a absolvit Liceul Energetic din Rm. Vâlcea, in 1987. Este absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE Bucuresti (1988–1993). In 1999, obține doctoratul in Cibernetică și Statistică, la ASE Bucuresti.

A lucrat in Televiziunea Română, in perioada 1990–2002, ca reporter special, redactor și realizator de emisiuni. A inceput activitatea jurnalistică cu prima emisiune studențească „Gaudeamus”, imediat după revolutia din ’89, fiind unul dintre studenții revoluționari care au participat la evenimente. In iunie 1990 este angajat redactor la redacția de știri a TVR. După realizarea a două filme documentare, este primit in Uniunea Cineaștilor din România, iar în mai 1991, în Asociatia Dramaturgilor de Film.

A realizat peste 1000 de reportaje și sute de emisiuni, cele mai cunoscute fiind: „Lege și fărădelege”, „Transfocator”, „Actualități”, „Poliția in acțiune”, „Bună dimineața”, precum și rubrici în cadrul altor emisiuni de cultură și artă.

A fost profesor universitar și a predat Statistica și Modelare Economica la ASE, Universitatea Româno-Americană și Universitatea N.Titulescu. De asemenea, a predat Economie la Academia de Poliție. In momentul de față este cercetător stiințific asociat la Academia Română.

Ca scriitor, debutează in 1996, cu volumul de poezii „Oameni si țărmuri”, cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, in ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, „Căutătorul de zimbri” și „Florile binelui”, iar primul roman, „Comisarul Caron-Dispariția”, a fost publicat in 2005. In perioada 1997–2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan.

A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până in momentul de față, a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele douăsprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor.

Iată o listă cu acestea: Insula Purgatoriului (roman distopic); Copoiul din Cardiff (roman polițist-filozofic), Taifun in adancuri (thriller), Gemenii lui Bormann (roman istoric), Celeste-Planeta Purgatoriului (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii”, romanul pamflet “Deșertul fluturilor albi”, Submarinul teroriștilor (roman de spionaj) si romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri”, “Pasărea de Foc a tinereții” (roman), “Plutonul nătăfleților si alte povestiri”…, “Cercul Negru”.

In 25 iunie 2019, a fost lansat romanul “Cuțitele rosii”, la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul “L’ile du purgatoire”, lansat la Salon du Livre-Paris in data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat in țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20–25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece cel mai recent roman, „Ce caută povestea mea în filmul lor”, a fost lansat in data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus.

Lucian Ciuchiță este cunoscut internațional și pentru procesul de plagiat pe care îl are cu 5 case de producție de la Hollywood, care au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone in rolurile principale. Producatorii filmului au folosit scenariul lui Lucian Ciuchiță, dar au uitat să‑l treacă pe generic și, desigur, să‑i plătească drepturile cuvenite. Un proces inechitabil care durează de sase ani și acum se află pe rol la Curtea de Apel București.

Sursă:

---