This Is A Rock, Not A Slice Of Cheesecake

 

Red agate and White Opal with Botryodial Chalcedony
Agate is a variety of chalcedony, a cryptocrystalline form of quartz. Translucency, patterns of color, or moss-like inclusions may distinguish this stone from other forms of chalcedony. Agates can show a wide variety of vivid, multiple colors. These are principally the result of traces of oxides of iron, manganese, titanium, chromium, nickel, and other elements.
Opal is a white colored semi-precious gemstone of silicate mineral family recognised for its wonderful ‘play of colors’.
Chalcedony is the form of Quartz that is compact and microcrystalline. It occurs in many different forms, colors, and patterns, and many varieties have been used as gemstones since antiquity.

Agat roșu și Opal alb cu calcedonie botryodială

Agatul este o varietate de calcedonie, o formă criptocristalină a cuarțului. Translucența, modelele de culoare sau incluziunile asemănătoare mușchiului pot deosebi această piatră de alte forme de calcedonie. Agatele pot arăta o mare varietate de culori vii și multiple. Acestea sunt în principal rezultatul urmelor de oxizi de fier, mangan, titan, crom, nichel și alte elemente.

Opalul este o piatră prețioasă semicrețioasă de culoare albă din familia mineralelor de silicați recunoscută pentru minunatul său „joc de culori”.

Calcedonia este formă cuarțului care este compactă și microcristalină. Apare în mai multe forme, culori și modele diferite și multe soiuri au fost folosite ca pietre prețioase încă din antichitate.

Curunavirusul

Mă mâncă’n cur, o fi de la vre-un oxiur, de la… dracu știe. Am să mă duc la un coprolog să-mi studieze găozu. Până una alta m-am frecat bine cu săpun, la urmă am dat cu spirt (10 lei Mona!!!), usură a dracu’ și, cum îmi ventilam eu curu, ca să mai ușurez din usturime, mă trezesc cu-n român de se holbează la mine:

− Da, și fași?

− Iaca, dau cu sâpun pi la cur, da… mătăluță nu știi să apeși pi butonul aila, di la intrare, de-i zâși suonirii?

− Da’ di și ti speli, câ nu-i sâmbătă?

− Iaca, mă mâncă-n cur, șâ parcă și pâla subțâori, ș-am ș-așa o hierbințeală… Da, cu ci treabâ?

− Eeee, nuuuu, eu nu…

− Da, zii mă, di tot mă găsii cu dânsa-n mână…

− Nuuu, aveam o galenă, di sâ ti uiți într-ânsa, da’… nu.

Dă de-andărătelea și dispare din peisaj.

− Dă-l în mă-sa, zic, că ș-așa nu mai prididesc să-mi văd de-ale mele.

 

A doua zi primesc un telefon:

 

− Mihăiță? Mai trăiești?

− Eu? Dar, de ce mă-ntrebi?

− Cum, de ce? Vuiește facebook cum că ai o formă nouă de covid, n-ai șanse, ai să mori în două săptămâni!

− Ei, lasă-mă!

− Nu râde, că-i înșelătoare. Mai întâi simți o mâncărime în zona anală, apoi urcă în colon ș-apoi îți mănâncă stomacul.

− Hai, pa! Că mai am și treabă…

− Mihăiță! Stai, nu închide! Știi, noi ne-am organizat. Trebuie să fim solidari în vremuri de restriște. Am înființat Asociația celor pe care nu-i mănâncă-n colon, o asociație de sprijin pentru persoane defavorizate, expuse, susceptibile de contaminare, unde primim donații. Tu… dacă tot mori, ce-o să mai faci cu banii? uite numărul de cont…

Asta m-a cam scos din ale mele așa că i-am trântit un: Vedea-te-aș p-un floc din curu meu! și am închis telefonul.

 

Dar treaba a devenit din ce în ce mai gravă și abia am putut scăpa de-un linșaj al unei obscure organizații: Curu, dacu și românu, așa că m-am refugiat la cabana unui amic.

 

Facilități minimale, aer curat, am slăbit șapte kilograme și alerg trei kilometri fără să gâfâi și n-aș mai fi plecat, dar s-au terminat conservele.

Cam pe când mă apropiam de primul sat, brusc, s-a activat telefonul mobil, ș-apoi o avalanșă de bip-uri mă anunță că am pătruns în civilizație.

 

Mă uit la primul – Mesaj important de la Președintele Trump:

Americani, we make a great America again if nu vă mai frecați în cur!

Ce faci?!

 

De după primăvara de la Praga și momentul astral, când o națiune și-a adus aminte pentru câteva minute cine este, schimbările au fost aproape palpabile. Relațiile cu occidentul au luat o turnură burlescă culminând, la capitolul care mă privea specific, cu schimburile de copii între orașele înfrățite.

Și iacătă mă-s aruncat direct în Franța într-un orășel provansez .

Pe vremea aia știam mai multă franceză decât acu’ dar, cu lejeritatea vârstei, am ciugulit un pic și din dialectul în care se vorbea îndeobște în casă.

Și aveau franțujii o fată…

După trei zile, în care în care am fost dus pe la toate muzeele, am vizitat centrala hidroelectrică în construcție, mândria localității, francezii m-audus la țară, unde aveau o mică livadă.

Libertini, ne lăsau să hălăduind singuri, sau cu prietene de-ale fetei, toată ziua, iar după amiaza ne odihneam în singurul dormitor al casei de vacanță.

Și avea o guriță așa de mică și roșie, ca o cireașă pârguită, iar când bătârnă, care venea zilnic să facă curat și să ne dea de mâncare, îi pieptăna lungul păr auriu,  descântând-o cu o incantație monotonă, psihedelică, simțeam și eu o fierbere interioară, o arșiță în gât… iar baba a văzut.

M-a luat deoparte și m-a învățat:

– Zeiță Venus prea frumoasă dacă-mi îngădui să sărut această copilă făr’ ca ea să simtă nimic, mâine am să-i aduc un buchet de flori. Diosa Venus, et ad unum mihi Sino usted chica besar, que así ella non sienta nada, mañana doy eos praecipue Cosecha dan ramo de Flores….

A doua zi am cules din belșug un buchet de flori și, după amiază, i l-am pus la căpătâi. O văd că se foiește și-mi iau inima în dinți:

– Dacă o voi putea mângâia după pofta inimii și ea nu se va scula din somnul gingaș, o să-i iau baticul care i-a plăcut pe când am fost amândoi la piață…

A treia zi i-am luat baticul și a pus ochii pe un ponei cu ochi mari care parcă abia aștepta să fie încălecat:

– Dacă o să o pot avea fără ca să-și întrerupă somnul liniștit, am să-i iau un ponei frumos.

A patra zi am realizat că nici nu poate fi vorba de ponei așa că mi-am tot cătat de treabă pe-afară până ce a bătrârnă m-a trimis cu forța la culcare.

Stau panicat în timp ce ea, botoasă, se face că doarme. Când vede că nu am nici un gând se întoarce spre mine:

– Eeee, ce faci? Mai promite-mi ceva că de nu…

Te spun lu’ tata!

***

Half The Matter In The Universe Was Missing — We Found It Hiding In The Cosmos

In the late 1990s, cosmologists made a prediction about how much ordinary matter there should be in the universe. About 5%, they estimated, should be regular stuff with the rest a mixture of dark matter and dark energy. But when cosmologists counted up everything they could see or measure at the time, they came up short. By a lot.
The sum of all the ordinary matter that cosmologists measured only added up to about half of the 5% what was supposed to be in the universe.
This is known as the “missing baryon problem” and for over 20 years, cosmologists like us looked hard for this matter without success.
It took the discovery of a new celestial phenomenon and entirely new telescope technology, but earlier this year, our team finally found the missing matter.

Origin of the problem

Baryon is a classification for types of particles – sort of an umbrella term – that encompasses protons and neutrons, the building blocks of all the ordinary matter in the universe. Everything on the periodic table and pretty much anything that you think of as “stuff” is made of baryons.
Since the late 1970s, cosmologists have suspected that dark matter – an as of yet unknown type of matter that must exist to explain the gravitational patterns in space – makes up most of the matter of the universe with the rest being baryonic matter, but they didn’t know the exact ratios. In 1997, three scientists from the University of California, San Diego, used the ratio of heavy hydrogen nuclei – hydrogen with an extra neutron – to normal hydrogen to estimate that baryons should make up about 5% of the mass-energy budget of the universe.
Yet while the ink was still drying on the publication, another trio of cosmologists raised a bright red flag. They reported that a direct measure of baryons in our present universe – determined through a census of stars, galaxies, and the gas within and around them – added up to only half of the predicted 5%.
This sparked the missing baryon problem. Provided the law of nature held that matter can be neither created nor destroyed, there were two possible explanations: Either the matter didn’t exist and the math was wrong, or, the matter was out there hiding somewhere.
Remnants of the conditions in the early universe, like cosmic microwave background radiation, gave scientists a precise measure of the unverse’s mass in baryons. NASA

Unsuccessful search

Astronomers across the globe took up the search and the first clue came a year later from theoretical cosmologists. Their computer simulations predicted that the majority of the missing matter was hiding in a low-density, million-degree hot plasma that permeated the universe. This was termed the “warm-hot intergalactic medium” and nicknamed “the WHIM.” The WHIM, if it existed, would solve the missing baryon problem but at the time there was no way to confirm its existence.
In 2001, another piece of evidence in favor of the WHIM emerged. A second team confirmed the initial prediction of baryons making up 5% of the universe by looking at tiny temperature fluctuations in the universe’s cosmic microwave background – essentially the leftover radiation from the Big Bang. With two separate confirmations of this number, the math had to be right and the WHIM seemed to be the answer. Now cosmologists just had to find this invisible plasma.
Over the past 20 years, we and many other teams of cosmologists and astronomers have brought nearly all of the Earth’s greatest observatories to the hunt. There were some false alarms and tentative detections of warm-hot gas, but one of our teams eventually linked those to gas around galaxies. If the WHIM existed, it was too faint and diffuse to detect.
The red circle marks the exact spot that produced a fast radio burst in a galaxy billions of light-years away.
J. Xavier Prochaska (UC Santa Cruz), Jay Chittidi (Maria Mitchell Observatory) and Alexandra Mannings (UC Santa Cruz), CC BY-ND

An unexpected solution in fast radio bursts

In 2007, an entirely unanticipated opportunity appeared. Duncan Lorimer, an astronomer at the University of West Virginia, reported the serendipitous discovery of a cosmological phenomenon known as a fast radio burst (FRB). FRBs are extremely brief, highly energetic pulses of radio emissions. Cosmologists and astronomers still don’t know what creates them, but they seem to come from galaxies far, far away.
As these bursts of radiation traverse the universe and pass through gasses and the theorized WHIM, they undergo something called dispersion.
The initial mysterious cause of these FRBs lasts for less a thousandth of a second and all the wavelengths start out in a tight clump. If someone was lucky enough – or unlucky enough – to be near the spot where an FRB was produced, all the wavelengths would hit them simultaneously.
But when radio waves pass through matter, they are briefly slowed down. The longer the wavelength, the more a radio wave “feels” the matter. Think of it like wind resistance. A bigger car feels more wind resistance than a smaller car.
The “wind resistance” effect on radio waves is incredibly small, but space is big. By the time an FRB has traveled millions or billions of light-years to reach Earth, dispersion has slowed the longer wavelengths so much that they arrive nearly a second later than the shorter wavelengths.
Sketch of the dispersion measure relation measured from FRBs (points) compared to the prediction from cosmology (black curve). The excellent correspondence confirms the detection of all the missing matter.
Hannah Bish (University of Washington), CC BY-ND
This result, however, is only the first step. We were able to estimate the amount of baryons, but with only six data points, we can’t yet build a comprehensive map of the missing baryons. We have proof the WHIM likely exists and have confirmed how much there is, but we don’t know exactly how it is distributed. It is believed to be part of a vast filamentary network of gas that connects galaxies termed “the cosmic web,” but with about 100 fast radio bursts cosmologists could start building an accurate map of this web.
J. Xavier Prochaska, Professor of Astronomy & Astrophysics, University of California, Santa Cruz and Jean-Pierre Macquart, Associate Professor of Astrophysics, Curtin University
La sfârșitul anilor 90, cosmologii au făcut o predicție despre cât de multă materie (prin materie se înțelege orice este mai mare decât un atom- nt. tr) ar trebui să existe în univers. Au estimat că aproximativ 5%, restul, un amestec de materie întunecată și energie întunecată. Dar măsurătorile efectuate de atunci încoace au condus la niște rezultate diferite.
Suma întregii materii obișnuite pe care cosmologii le-au măsurat nu s-a ridicat nici măcar la jumătate din această predicție .
Aceasta este cunoscută sub denumirea de „lipsa problemei barionului” și de peste 20 de ani, s-a încercat găsirea unei soluții la această problemă, dar fără succes.
A fost nevoie de descoperirea unui nou fenomen ceresc și a unei tehnologii complet noi iar, la începutul acestui an, se conturează o ipoteză care să clarifice această problemă.
Originea problemei
Barionii sunt particule subatomice compuse din trei quarci, spre deosebire de mezoni, care sunt compuși dintr-un quarc și un antiquarc. Numele de „barion” derivă din cuvântul grecesc βαρύς (baris), care înseamnă greu: la vremea când au primit această denumire, barionii erau cele mai masive particule cunoscute, blocurile de construcție ale întregii materii obișnuite din univers. Totul de pe tabelul periodic și aproape orice altceva despre care credeți că sunt „chestii” este format din baroni.
De la sfârșitul anilor 70, cosmologii au bănuit că materia întunecată – un tip de materie încă necunoscut, care trebuie să existe pentru a explica tiparele gravitaționale în spațiu – alcătuiește cea mai mare parte a materiei universului, iar restul este materie baryonică, dar nu se știu raporturile exacte. În 1997, trei oameni de știință de la Universitatea din California, San Diego, au utilizat raportul dintre nucleele grele de hidrogen – hidrogen cu un neutron suplimentar – la hidrogenul normal pentru a estima că barionii ar trebui să constituie aproximativ 5% din cantitatea de energie pentru masă a universului. .
Cu toate acestea, în timp ce cerneala încă se usca pe publicație, un alt trio de cosmologi a ridicat un steag roșu. Ei au raportat că o măsură directă a barionilor din universul nostru actual – determinată printr-un recensământ de stele, galaxii și gazul din interiorul și în jurul lor – a adăugat doar jumătate din cele 5% previzionate.
Acest lucru a stârnit problema lipsei barionului. Cu condiția ca legea naturii să afirme că materia nu poate fi nici creată, nici distrusă, au existat două explicații posibile: ori problema nu a existat și matematica a fost greșită sau, problema a fost acolo ascunzându-se cumva.
Căutare nereușită
Astronomii de pe întreg globul pământesc au preluat căutarea, iar primul indiciu a venit un an mai târziu de la cosmologii teoretici. Simulările lor de computer au prezis că majoritatea materiei lipsă ar putea fi o plasmă caldă de densitate mică, de un milion de grade, disipată în univers. Aceasta a fost denumită “warm-hot intergalactic medium” și supranumit „WHIM”. DACĂ, dacă ar exista, ar rezolva problema barionului care lipsește, dar la momentul respectiv nu exista nicio modalitate de a-i confirma existența.
În 2001, a apărut o altă dovadă în favoarea WHIM. O a doua echipă a confirmat predicția inițială a barionilor care alcătuiau 5% din univers, analizând fluctuațiile minime de temperatură din fundalul cosmic al microundelor universului – în esență radiațiile rămase din Big Bang. Cu două confirmări separate ale acestui număr, matematica trebuia să fie corectă și WHIM părea să fie răspunsul. Acum cosmologii trebuiau să găsească această plasmă invizibilă.
În ultimii 20 de ani, noi și multe alte echipe de cosmologi și astronomi au pus toate observatoarele astronomice la vânătoare. Au existat unele alarme false și detectări de “warm-hot intergalactic medium”, dar una dintre echipele noastre a legat în cele din urmă acest aspect de gazele din jurul galaxiilor. Dacă CIMUL exista, era prea slab și difuz pentru a fi detectat.
O soluție neașteptată: exploziile rapide de radiații
În 2007, a apărut o oportunitate complet neanticipată. Duncan Lorimer, un astronom la Universitatea din Virginia de Vest, a raportat descoperirea, printr-o întâmplare fericită, a unui fenomen cosmologic cunoscut sub numele de: rapid radio burst (FRB). FRB sunt impulsuri extrem de scurte, puternic energice ale emisiilor radio. Cosmologii și astronomii încă nu știu ceea ce le creează, dar par să provin din galaxii îndepărtate.
Pe măsură ce aceste explozii de radiații traversează universul și trec prin gaze și WHIM teoretizat, ele ar suferi ceva numit dispersie.
Cauza misterioasă inițială a acestor FRB durează mai puțin de o miime de secundă și toate lungimile de undă sunt blocate. Dacă cineva a avut norocul – sau suficient de ghinionist – să fie aproape de locul unde a fost produs un FRB, toate lungimile de undă l-ar lovi simultan.
Dar când undele radio trec prin materie, acestea sunt încetinite. Cu cât lungimea de undă este mai lungă, cu atât o undă radio „simte” problema. Gândiți-vă la ea ca la împingerea vântului. O mașină mai mare simte mai multă rezistență la vânt decât o mașină mai mică.
Efectul de „rezistență la vânt” pe undele radio este incredibil de mic, dar spațiul este mare. Până când un FRB a călătorit milioane sau miliarde de ani-lumină pentru a ajunge pe Pământ, dispersia a încetinit atât lungimile de undă mai lungi, încât ajung aproape cu o secundă mai târziu decât lungimile de undă mai scurte.
Totuși, acest rezultat este doar primul pas. Sa reușit estimarea cantității de barioni, dar nu putem construi încă o hartă cuprinzătoare a barionilor care lipsesc. Avem dovezi despre faptul că poate exista CIMUL și am confirmat cât există, dar nu știm exact cum este distribuit. Se crede că face parte dintr-o vastă rețea filamentară de gaz care conectează galaxiiile în ceea ce este denumit „reteaua cosmică”, dar abia după cel puțin 100 fast radio bursts , cosmologii ar putea începe să construiască o hartă precisă .
Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe