Incongruențe linvistice

Don Profesore trece pe la mine:

− Mâine facem grătar.

− Adică… fac grătar!

− Epistemologic recunosc că tu vei descătușa energiile ascunse ale materiei și le vei pune în slujba omului…

− Lasă-mă frate cu gnoseologii de baltă… Marfa! Că ultima oară am mâncat fasole o săptămână după ce mi-ai prăduit congelatorul.

Oftează adânc și-mi întinde o punguță.

− Așa mai vii de-acasă, exclam și-o cântăresc demonstrativ: cam ușurică.

Nu mai obțin nimic de la el. Deja nu mă mai vede, răpus de-o viziune interioară, și pleacă agitând cu degetul arătător aerul de dinaintea nasului: Deciiiii, Lab-Lemco extract bovin 1.0g, l-am scos din pachetul D014, bunnn, sânge de berbec defibrinat 50.0mL din pachetul B0017, Agar 13.0g, Peptonă A 10.0g…

Ceva mi s-a înșurubat în cerebel, dar aveam treabă așa că am luat punga, am pus-o în congelator și am uitat. Spre seară, zic să scot carnea și să o pun la marinat.

Scot două atricoturi de porc, o fleică mai grăsuță și punga lui Don profesore. Le bag într-o oală, cu apă caldă, la decongelat și m-apuc de desfăcut usturoiul. Îl zdrobesc bine, pun niște nohan alb și-o țâră de sare grunjoasă, pun alături cimbrul și cu boiaua iute și mă duc la carne.

Scot antricoatele le tăvălesc prin mujdei, prin cimbru și le presar cu sare grunjoasă și boia. La fel și cu fleica pe care am ciocănit-o bine înainte.

Iau prima pungă de la Don Profesor. Un plic sigilat cu o etichetă pe care e un scris neglijent. Citesc siderat:

Proba D014: bou matur, 1273Kg.

Extras în viu: 07.03.2016, ora : 09. 43 AM, masă netă: 275,3 gr.

Prelucrat: 07. 03.2016, ora 11.30 AM.

Supus congelării.

Nu-mi vine a crede ochilor:

Probă 0017: berbecuț 1 an: 102 Kg.

Și tot așa…

Ultima, dar nu cea din urmă, mă dă pe spate:

Proba G027: Gușă de cucuvea. Restul nu mai era lizibil căci seul evadase și mânjise eticheta.

*

− Profesoree, ahhhhhh! Vrei să-ți fac grătar din medii de cultură?

− Da’ ce-are? Sunt perfect sterile, mai ceva ca fleicile tale uitate prin abator.

− Bine, bine… Dar am o singură nelămurire: Gașa, gușa de cucuvea, pe care-ai scăpat-o din greșeală, bag samă, aia la ce-ți trebuia? Vreun afrosidiac ceva?

− Ce bâigui? Ce cucuvea? Aaaa! Gușă de curcan, mă! Ți-am dat-o ca să freci grătarul. Auzi la el: afrodisiac. Băăăă, inginere, om bătârn și tot cu gândul la puță. Las-o naibii, nu te-ai săturat?

− Ba s-o lași tu, motan, boșorog și castat ce-mi ești, mă burzuluiesc și-arunc cu năduf cu proba D014 pe fundul de lemn.

***

10.09.2018

Plouă cu stele

Imagine
On November 12, 1833, there was a meteor shower so intense that it was possible to see up to 100,000 meteors crossing the sky every hour. At the time, many thought it was the end of the world, so much so that it inspired this woodcut by Adolf Vollmy.

Pe 12 noiembrie 1833, a avut loc o ploaie de meteori atât de intensă încât s-au putut vedea până la 100.000 de meteori traversând cerul în fiecare oră. La acea vreme mulți au crezut că este sfârșitul lumii. Acel eveniment a inspirat această gravură în lemn a lui Adolf Vollmy.

FDREszuWQAQU_fW

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un perete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Și de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Și nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară
Și mă durea mâna ca o ghiară,
Neputincioasă să se strângă
Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Flori de mucegai – Tudor Arghezi

Ordinea haosului… — 69

Oameni buni, nu există sanătate eternă, așa cum nu exiștă tinerețe eternă. Nici Paradisul nu există.  Chiar dacă cuiva convine să ne facă să credem că e aici, aproape, după colț. Singura rațiune pentru care facem ori nu facem lucruri e dorința elementară de a trăi! Din păcate, am o puternică urâtă senzație că ne îndreptăm spre un viitor apropiat în care moartea și sărăcia vor trona la rang de cinste. Și dacă această previziune se va adeveri, e inutil să dăm vina pe ceva ori cineva – intotdeauna altceva, altcineva – pentru că, de data aceasta, e doar meritul nostru! Și cred că este cazul să ne asumăm consecințele, cu atât mai mult cu cât acțiunile noastre prezente nu sunt altceva decât viitorul lasat în ereditate fiilor noștri.

Ordinea haosului…  — 69