In 2014, I spoke with Gavin Pretor-Pinney, the founder of The Cloud Appreciation Society, about his quixotic mission: to get recognition for a new category of cloud called the “undulatus asperatus.” For years, individuals from across the world had been sending him pictures of the unusual formations, trying to figure out what they were. But they had no official name.

Yesterday, on World Meteorological Day — nine years after the classification was first submitted — the World Meteorological Organization finally recognized Pretor-Pinney’s clouds in the updated version of the International Cloud Atlas, though the name has been tweaked to “asperitas.” They’re the first new addition to the Atlas in over half a century.

Pretor-Pinney described the formations as “localized waves in the cloud base, either smooth or dappled with smaller features, sometimes descending into sharp points, as if viewing a roughened sea surface from below. Varying levels of illumination and thickness of cloud can lead to dramatic visual effects.” Asperitas clouds tend to be low-lying, and are caused by weather fronts that create undulating waves in the atmosphere.

In layman’s terms the clouds look downright apocalyptic — these are the clouds you’d expect to see on Judgement Day, or in the lead-up to an alien invasion. One look at these clouds and you know something very bad is coming.

Though the clouds are grim, it’s nice to see a crowdsourced project gain some recognition from the scientific community. And it’s not often we get to see something this beautiful born out of thin air.

Science And Nature

În 2014, am vorbit cu Gavin Pretor-Pinney, fondatorul The Cloud Appreciation Society, despre misiunea sa quixotică (idealistă): de a obține recunoașterea pentru o nouă categorie de cloud numită „undulatus asperatus”. Ani de zile, persoane din întreaga lume îi trimiteau imagini cu formațiuni neobișnuite, încercând să-și dea seama ce erau. Dar nu aveau nici un nume oficial.

Ieri, de Ziua Meteorologică Mondială – nouă ani de la primirea clasificării – Organizația Meteorologică Mondială a recunoscut în sfârșit norii lui Pretor Pinney în versiunea actualizată a Atlasului Internațional al Norilor, deși numele a fost modificat în „asperitas”. Sunt primele noi adăugări la Atlas în peste jumătate de secol.

Pretor-Pinney a descris formațiunile ca fiind „valuri localizate în baza norului, fie netede, fie pline de caracteristici mai mici, uneori coborând în puncte ascuțite, ca și cum ar vedea o suprafață a mării înrădăcinată de jos. Nivelurile variate de iluminare și grosimea norului pot duce la efecte vizuale dramatice. Norii de Asperitas tind să fie joși și sunt cauzați de fronturi meteorologice care creează valuri ondulate în atmosferă.

În termeni laici, norii arată clar apocaliptic – sunt norii pe care așteptați să-i vedeți în Ziua Judecății sau în urma unei invazii extraterestre. O privire asupra acestor nori și știi că ceva foarte rău vine.

Deși norii sunt sumbri, este plăcut să vezi că un proiect care a implicat o mulțime de oameni obține, în sfârșit, o  recunoaștere din partea comunității științifice. Și, nu-i așa: nu mereu avem șansa de a vedea ceva atât de frumos zămislit doar din abur.

Dom’le și să tot adună, c-așa-i omu’, strângător!

Am mai pus de-o magazie, le-am înșirat altfel, am încercat un sistem de contabilizare… nee, am ajuns să nu mai găsesc ce-i bun de vechituri (las’ că nu cer de mâncare, nu știi când mai ai nevoie de ele…).

Și-atunci, le-am condamnat pe toate la moarte!

Am chemat doi rumâni care mai întâi și-au făcut cruce apoi au protestat:

−Apâi, șâ sî fășim noi, bre, cu toati aiastea?

−Nu știu ce să faceți, dar să nu le mai văd!

Au cărat trei căruțe.

Câte-o dată îmi pare rău, căci mă lovesc de câte-o chestie de îmi trebuie și mi-amintesc că era printre cele aruncate, dar tot eu realizez că altă față are lucrul făcut cu marfă nouă.

Și-așa am o vagă impresie că și planeta s-a cam săturat de vechituri…

Pisica lui Schrödinger este un experiment mental, adesea caracterizat ca un paradox, imaginat de fizicianul austriac Erwin Schrödinger în 1935. Ilustrează ce probleme apar dacă se aplică interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice asupra obiectelor din viața de zi cu zi. A imaginat un experiment în care este prezentă o pisică care poate să fie vie sau moartă, în funcție de un eveniment aleator anterior. În timpul elaborării experimentului său a inventat termenul Verschränkung (cu sensul de conexiune cuantică).

… because they grow his hair.

that’s not to mention Boris Johnson!

Doar femeile urâte au nevoie de drojdie. Alea frumoase doar pun mâna și crește 😉