Altoirea, când se face, are o rată de succes cam de 70 la sută, funcție de marfă și pricepere.

Așa și noi. Am fost altoiți, pomicultorul a trecut la copacul următor…

Acu’ că vine ‘toamna’, când în loc de poame o să găsească doar o bubă mare, își va pune mâinile în cap și-o să taie craca cu totul, să nu se împută tot copacul…

Și mă petrec prin frunze moarte

spre prietenul meu de table.

La ușă nimeni nu-mi deschide

și intru.

O babă, doar o babă-i stă la căpătâi

El mort, cu mâinile pe chiept.

M-apropii și exclam:

Acesta nu-i al meu amic.

Doar ce-o rămas,

fitil nears.

                  ***

Spre deosebire de marea plictiseală, atunci când îți vine să-ți bagi p..a în tot și-n toate (nu știu și sunt curios cum germinează doamnele o așe stare), cum ziceam…, mica plictiseală pleacă de la o repetiție.

O repetiție minoră, dar consecventă:

Aceeași mutră în oglindă, același aparat de bărbierit, aceeași femeie, același scaun de toaletă, aceeași zi.

Același dejun, aceleași replici, aceleași mutre, aceleași subterfugii.

Aceiași pantofi, aceeași cremă de ghete, același vecin.

Aceeași mașină, același mecanic, aceleași scuze.

Același scaun, același șef, aceeași secretară.

Aceeași debara pe post de birou, aceleași hârtii, aceeași secretară, aceiași proști, aceleași acte, aceleași sanviciuri, aceeași cafea.

Aceiași dobitoci în lift, aceleași apropouri despre sex, aceeași secretară. Același drum, aceiași tâmpiți, aceleași înjurături.

Aceeași fimeie, aceiași copckii, aceeași dădacă, aceeași bucătărie, aceeași mușama, aceeași farfurie.

Același televizor, aceleași tâmpenii, același ziar.

Același pat, aceeași femeie care se urcă pe mine și mă gândesc la secretară…

***

Da. Și cum îți zic, Costică, alaltăieri, după ce mi-am luat analizele și pregăteam hârtiile – să mă duc la domnișoară, să-și dea cu părerea – mă mâncă-n cur și mă mai uit odată pe rahatul ăla de scrisoare medicală, mai atent. Trec peste recomandările alea cu regim, lăsat de fumat, futut și alte alea și văd scris într-un colț: „test pentru apnee obstructivă în somn, dr. Roby – Zen clinic”.

Oops! Something new here!

Ronțăi: Dacă nu mă duc, și-i stric ploile, iar se uită la mine ca la un rahat în ploaie, de-l ocolești larg, că curge. Hai să sun.

Caut de zen și după ce aflu și ce nu știau chinezii, mai aflu locația: undeva în spate la piața mică, nici mașina, ăstora, de la google maps, n-a intrat pe-acolo, și două numere de telefon. Sun la unu’, canci, la ăl’lalt o voce peltică de muiere tânără:

‒ Zen Clinic, cu ce vă putem ajuta?

‒ Fătucă, atac frontal, e pe la voi un doctor: Roby?

‒  Da, răspunde asta, domnul doctor Robu de la Pneumologie, dar care este problema?

‒  Problema este că am aici o trimitere de la domnișoara, pentru un test.

‒  Ce… domnișoară? i se aprinde vocea copilei.

‒ Domnișoara de la Policlinică, câte domnișoare sunt pe-acolo?

‒ Ooo! i se voalează vocea: domnișoara Ciubotaru, Vasiliu, Ciuculete (aici m-a bufnit râsul), Grigoraș, mă ingnoră făptura.

‒ Asta! exclam eu, Grigoraș, zice că-i musai să-mi fac un test de apnee în somn.

‒ Aaa! de ce n-ați zis de la început? oftează, cumva ușurată. Da! Vă face domnu’ Roby, cum să nu vă facă, 150 de lei. Numele, atacă profesional.

‒ Mihail, răspund.

‒ Domnu’ Mihail, 29 e bine?

‒ Nu știu, doar ce-am frunzărit Kamasutra, chiar aveam o curiozitate: vin eu să dorm la voi, dar dacă se-apropie Roby de mine iese scandal, sau se oferă cineva voluntară și-o facem la mine-n pat?!

‒ Vai, Domnule! Nu sunteți serios. Era vorba de data de 29, dacă vă convine…

‒ Vineri, oscilez eu, seara… sigur, sigur că da. Dacă și restul e la fel ca vocea, voi fi un fericit, dacă nu… stingem lumina.

Gagica se sufocă, o aud cum încearcă să-și recapete glasul și calmul:

‒ Domnule! (exasperat), este un dispozitiv. Vă dăm un dispozitiv, îl punem pe piept…

‒ Deci, să nu mai iau viagra?!

Mi-a închis telefonul.

Roby, Roby… nebunaticule! Să n-o cerți că fata te iubește.