Imaginea zilei (02022020)
Mi se pare corect…
Nu vi se pare cunoscut?
No comments!
Imaginea zilei (010220)
Winterhilfswerk des Deutschen Volkes,
– Te iubesc!
– Spune-mi ceva ce nu știu.
– Concertul de Anul Nou de la Vienna a fost inventat de către naziști. Deși legat de numele lui Strauss, concertul a apărut în revelionul lui 1939 pentru a strânge bani pentru Winterhilfswerk. Din 1941 a fost mutat de Anul Nou.
Vaca și Manole
Bunică-mea, în spiritul verificat al familiei, a fost și ea o oiță neagră:
La 16 ani a fugit de acasă cu poetul satului și s-a întors, după aproape doi ani, cu bunicu-meu pe care, misterios, l-a găsit instalând linia de telegraf București-Iași. Pentru ca tacâmul să fie complet, l-a adus și pe fratele lui geamăn, Vasile, contrabandist din fire. Acum, că veni vorbire, cei doi erau gemeni doar cu numele căci nu era om mai așezat și mai chibzuit ca bunicul, dar nici nu găseai, cât ai căuta, o dihanie mai fără de minte ca moșu-meu.
După momentul de stupoare, familia s-a reunit în variantă lărgită și, după dezbateri aprinse, dar mai ales pentru că Marița era cam prea dolofană pentru a scăpa ochilor iscoditori ai mătușilor, s-a decis, în disperare de cauză, să se pună de-o nuntă. Când bunicu’ a fost chemat la zestre, el depuse, conștiincios, ultimul salar de la Compania de Telefoane și așteptă. Moșu-meu îl luă și el deoparte pe ăl bătrân și, după o discuție de taină, ieșiră din beciul ăl mare cam îmbujorați, dar fericiți, și anunțară nunta.
Tinerilor însurăței li s-a dat casa strămoșească din oraș, în mahalaua fânăriei, casă rămasă goală după moartea tragică a mătușii Elvira, iar moșu’ a rămas ca vechil pe moșie, la țară.
Bunica născu un băiat de toată frumusețea și nu mult după asta mai făcu și-o fată: pe maică-mea.
În augustul anului de cumpănă 1944 aceștia erau pragul adolescenței.
Operațiunea Iași- Chișinău cunoscută și ca Bătălia pentru România a fost o catastrofă pentru nemți. Încercuiți pe front, sfărâmați de o superioritate de peste 7 la 1, trădați din interior de grupurile de interese care au făcut din regele Mihai un portdrapel, au sfârșit prin a se retrage haotic.
Rușii avansează rapid și orașul a fost cucerit relativ ușor, fiind deja părăsit de către forțele combatante, în el rămânând pe poziții doar câteva detașamente de patrioți care, și ei, s-au retras mai apoi.
Eram la cheremul rușilor.
– Prrr! Hooo, talanilor! Vasile se dă pe-o bucă de pe capră și trântește poarta mai s-o rupă. Caterino!? Unde ești fă?
La cei 11 ani, maică-mea era o scoabă de copil cu frumusețea ireală a bunicii ei, conturată acum de doi ochi negri, mari și misterioși. Avea o frică amestecată cu adulație față de moșu’ Vasile și piui ca o vrăbioară atunci când Vasile o aruncă în sus.
– Tâta mare, fată hăi! și o prinde la câțiva centimetri de pământ, de i s-a tăiat răsuflarea fetei. Unde-i mă-ta?
– Înăuntru, cu un nene…
– Îi dă în cafea?… halal, dă să plece, dar se întoarce: Ce prostii ai mai făcut?
– Eu?… vocea îi tremură: Am fost fată cuminte… și să știi că-s fată mare de-acu’ și…
– Ia de aici, îi taie macaroana moșu. Tu ai să fii mereu boțul meu cu ochi. Ia! Un baton cu susan apare parcă de nicăieri: Nu pleci? Aha…!
Moșu’ Vasile se apleacă și primește un pupic răsunător pe obrazul bărbos.
În fundul curții bunicu’ făcuse un fel de foișor. Acoperit de iederă era refugiul perfect pe timpul căldurilor de vară. Unchiul Vasile pășește hotărât pe treptele de lemn.
– Nici un cuvânt, bunică-mea întinde o palmă mică către moșu-meu. Pe masa rotundă, cărți de tarot și două cești de cafea…
– Ba, marș de-aici, hârâie Vasile către amploiatul care, privind chimirul lat din care se ițeau două cuțite și-un Luger nemțesc, nu mai nimerea treptele. Ai aflat ce se cuvenea, nu? Atunci de ce nu te achiți de prezentare? și niște bani își schimbă proprietarul.
– Ce-i cu tine, Vasile? Ai ceva cu mine? Iar te-a dat afară după moșie? … vii aici să-mi strici ploile. Ce face tata?
– Nu știu de tac-tu, știu de tine. Unde-i mototolu’ de bărbat-tu?
– L-or luat la CFR, să refacă după bombardament…
– Și fi-tu?
– La profesoru’ ăla, învață…
– Doi mototoli. Vin rușii, fă. Trezește-te!
– Am să le dau în cărți…
– Tăiem toate găinile și le punem la sare… Ce spuneai? Le dai în cărți? Doamne, ce mă fac… a înnebunit toată lumea…
14 găini au răposat sub securea lu’ Vasile. Bunică-mea și cu maică-mea plângeau și smulgeau pene și fulgi:
– Asta era Golașa pe care a fugărit-o…
– Trufașul meu, care sărea să-mi scoată ochii.
În timpul ăsta, Vasile a întărit beciul cu grinzile smulse de la magazie…
– Nu mai avem cuie. Mă duc să târguiesc. Vezi de vine Ion să aducă vaca de la câmp. Cum zicea-i că-i zice la profesoru’ ăla?
– Ia zi, moș Artenie, Vasile trage punga cu cuie mai aproape, cine-i profesorul ăsta… Ailoaie?
– Adicătălea, cum că cine e?
– Aida, bre, zi ce fel de om e…
– Vasile… să te ferești, îl are Siguranța la ochi, da-i precum spălunga, se tot feri, feri și tu… ce-ți veni?
– Nepotu-meu… hârâie adânc moșu-meu…
Casă frumoasă, cam neîngrijită, pe-aproape de buricu’ târgului. Iese o fătucă deloc impresionată de prezența fioroasă a lu’ moșu-meu, de-l întreabă:
– Cu ce vă pot fi de folos, Domnule?
Vasile se fâstâcește…
– Georgică a meu, adică Domnu’ Ailoaie, adică… e careva acasă?
– Intrați, vă rog…
Din interior se auzea o discuție aprinsă. Deși slabă, vocea cristalină a fetei se aude clar. Se făcu liniște.
– Unchiule! Îmbujorat, George apare în anticameră.
– Nepoate, Vasile ridică glasul: A murit mătușă-ta Sofia. Trebuie să mergem la Popești să-i facem înmormântare creștinească.
– Dar unchiule…
– Nimic. Știi câți am rămas în familie… trebuie să fim uniți, la bine și la greu.
– Mergi, Grig, rezolvă problemele de familie. Apropo… eu sunt domnul profesor Ailoaie, poate ați auzit…
– Noi suntem mai de la țară… da’ am mai văzut. Hai !
– Femeie?! Dă-i de mâncare, pleacă. A venit Ion?
Preocupat, Vasile il deshamă pe Fulger de la căruță, caută sub ladă și îl înșeuează: Hai fă… mâncă toată ziua?
– Uite-mă, nea Vasile.
– Sus pe capră. Ai aici un bilet pentru unchitu’ Gheorghe. Să nu te pună dracu’ să-l citești, iar dacă dară-l citești, să nu te pună dracu’ să nu faci ce zic eu acolo că te găsesc și vai de curu’ tău. Înțeles?
– Înțeles, am înțeles mai de mult…
– Și daca-i înțeles… Te-ai găsit tu să-l scarchini pe drac la coaie. Mă, ce sămânță de oameni mai suntem: Mă-ta vrea să le dea la ruși în tarot… Hai, bîrrr de aici, ia-o pe la Pădurea Neagră și holbează ochii. De vezi zare de praf cotești și te duci direct la Bonțești, la mătușă-ta Aghafia și nu te miști de-acolo până nu trimet după tine.
– Ioane, Ioane… Bagă o vadră de hjin că mor ! Fimeee, ce-i cu cocoșu’ ăla?
– Așa, frățel… Bunicul un om extraordinar de priceput la toate, dar cumplit de obedient, stă smirnă:
– Am adus vaca… Ce vrei să faci? De ce ai omorât toate găinile? Și gâștile lu’ Vasilache, ne pui mahalaua în cap…
– Ia zi… ce-ai aflat azi…
– Ce să aflu?
– Ce dracu’! Stai între ei, n-ai auzit nimic?
– Eu nu mă cobor la tot felul de colportații…
– Adică?
– Rușii sparg frontul, ăsta-i defetism, eu nu mă bag…
– Nu te bagi… În două zile sunt aici. Cum crezi că o să fie ?
– Ce faci? Bunică-mea stă cu mâinile în șolduri.
– Desfac zidul, asta fac. Ce? Păi cine mi-a zis de tunel * ?
– Vasile… Numai necazuri a adus familiei mele, ți-am tot zis.
– Și nunta cu ce ți-am plătit-o? Îî? Când ziceai că te omori cu copchilu-n burtă. De unde crezi că au venit banii de l-am îndurat pe taică-tu?
– Doamne, ce blestem! Am zis să uităm de asta. Ai zis că închizi tunelul ăsta blestemat pentru totdeauna și te faci om cinstit.
– Era în vremurile bune. Acu’ fatâ, e pe viață și pe moarte. Ascultă ce-ți zic…
– Dacă vă găsesc, pe tine te împușcă primul…
– Dacă mă prind! Adu mâncare și băutură și nu boci ca proasta.
– Hai cu vaca.
În fundul magaziei unde era beciul vechi, moșu’ improvizase un fel de grajd subteran.
– Hai fă, nu mă-mpunge… împinge mă și tu, măăăă…. hai cu tata, hooop, așa! Încet, hooo fă, picioru’, și-a prins piciorul… Eeee ! Așa fă.
– Ia veniți încoa. Pe aici îi dați de mâncare, pe aici, tu Caterină, că ești subțirică, te cobori să o mulgi. Capacul ăsta îl puneți doar de vine careva și nu care cumva să uitați a-l ridica că moare vaca, înțeles?
Acu’ treceți și vă căcați. De amu’ o să vă căcați aici. Ce? Ce-aveți? Sunteți de-amu’ pocăiți, să vă inventez eu: Apostolii lui Izickel, vă căcați în casă. Duhoarea o să se amestece cu mirosul de bălegar, proștilor, hai… fac eu prima lucrare !
Rușii au venit și un regiment de ocupație s-a instalat în Preventoriul TBC de peste calea ferată.
Un cazac venea la bunică-mea să-i dea în cărți și cam căta cu ochii la maică-mea. Într-o noapte a venit beat și cu coaiele umflate. Apărut parcă de nicăieri moșu-meu i-a tăiat gâtul și a dispărut cu el la fel de nevăzut precum apăruse. L-au găsit dimineață spânzurat în Parcul Comunal și cu un carton pe chiept, a fost tevatură mare.
Bunică-mea:
– I-am zis ce-am văzut în cărți… îi ieșise arcana fără nume, eu am stuchit de trei ori, iar el a râs…
Moșu’ Vasile mă privește pe deasupra halbei de bere:
– Da’, măi Mihăiță. Ca să vezi cum am îngropat noi vaca. Noi și cu Manole.
El și-a îngropat fimeia, noi vaca…
Mare diferență …
Râde hăhăit și berea-i curge pe obraji…
Rușii n-au uitat.
La plecare, au dat foc la casă cu aruncătoarele de flăcări.
***
* Vezi FÂNTÂNA
Bill Gates și Forumul Economic Mondial au prezis focarul de coronavirus? O privire în interior te poate șoca! — Invictus
By Spiro Skouras În acest raport, aruncăm o privire de ansamblu asupra Evenimentului 201, care a avut loc la New York la 18 octombrie 2019. Evenimentul 201 este un exercițiu de înaltă pandemie găzduit de Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății în parteneriat cu Forumul Economic Mondial și Bill și Fundația Melinda Gates. Acest lucru […]
Prognostic astral ianuarie 2020
IANUARIE 2020 – BUCUREȘTI (RO)A
Soarele
20 ian. ora 16:55 Soarele intră în Pești;
7 ian. ora 08:21 Soarele în sextil cu Neptun;
10 ian. ora 17:19 Soarele în conjuncție cu Mercur;
13 ian. ora 15:20 Soarele în conjuncție cu Pluto;
13 ian. ora 17:15 Soarele în conjuncție cu Saturn;
19 ian. ora 21:02 Soarele în sextil cu Lilith;
22 ian. ora 20:02 Soarele în sextil cu Chiron;
23 ian. ora 08:54 Soarele în cuadratură cu Uranus.
Luna
10 ian ora 21:21 Lună plină în Rac (20 grade 00 min.)
24 ian ora 23:41 Lună nouă în Pești (04 grade 21 min.)
Mercur
2 ian. ora 18:41 Mercur în conjuncție cu Jupiter;
3 ian. ora 10:38 Mercur în opoziție cu Node;
8 ian. ora 15:02 Mercur în sextil cu Neptun;
12 ian. ora 11:51 Mercur în conjuncție cu Saturn;
12 ian. ora 12:13 Mercur în conjuncție cu Pluto;
16 ian. ora 02:24 Mercur în sextil cu Lilith;
18 ian. ora 01:08 Mercur în sextil cu Chiron;
18 ian. ora 10:31 Mercur în cuadruatură cu Uranus;
25 ian. ora 15:09 Mercur în sextil cu Marte.
Direct motion întrega lună.
Venus
13 ian. ora 20:39 Venus intră Pești.
16 ian. ora 01:17 Venus în sextil cu Uranus;
19 ian. ora 20:17 Venus în trigon cu Node;
23 ian. ora 15:07 Venus în sextil cu Jupiter;
27 ian. ora 03:36 Venus în cuadruatură cu Marte;
27 ian. ora 22:00 Venus în conjuncție cu Neptun.
Direct motion întreaga lună.
Marte
3 ian. ora 11:38 Marte intră în Săgetător.
5 ian. ora 23:53 Marte în trigon cu Chiron;
28 ian. ora 12:34 Marte în cuadruatură cu Neptun.
Direct motion întreaga lună.
Jupiter
6 ian. ora 15:01 Jupiter în opoziție cu Node.
Direct motion întreaga lună.
Saturn
12 ian.ora 15:01 Saturn în conjuncție cu Node.
Direct motion întreaga lună.
Uranus
(R) Retrogad motion din 1 ian. ora 00:00 până 11 ian. ora 03:48;
Direct motion din 1 ian. ora 03:48 până 01 feb. Ora 00:00.
Jupiter
6 ian. ora 15:01 jupiter în opoziție cu Node.
Direct motion întreaga lună.
Saturn
12 ian/ ora 18:59 Saturn în opoziție cu Pluto.
Direct motion întreaga lună.
Uranus
Retrograde motion din 1 ian. ora 00:00 până 11 ian. ora 03:48;
Direct motion din 11 ian. ora 03:48 până 1 feb. ora 00:00.
Poziții planetare Ian 1 Feb 1 Dif.
Soare 10°00’ 11°34’ 31°33’
Luna 16°08’ 29°46’ 403°37’
Mercur 4°23’ 25°58’ 51°35’
Venus 14°24’ 21°55’ 37°30’
Marte 28°23’ 19°23’ 21°00’
Jupiter 6°40’ 13°40’ 6°59’
Saturn 21°23’ 25°02’ 3°38’
Uranus 2°41’ 2°50’ 0°08’
Neptun 16°15’ 17°04’ 0°48’
Pluto 22°23’ 23°24’ 1°01’
Node 8°14’ 6°35’ -1°38’
Lilith 27°03’ 0°31’ 3°28’
Chiron 1°35’ 2°31’ 0°55’
Berbec
Pregătește-te, Berbec, pentru că 2020 este anul tău. Marte se mută în Săgetător pe data de 3, făcându-te să te simți gata de orice și pregătit să iei lumea în piept.
Cu luna plină de pe data de 10 și Soarele în opoziție cu Mercur echilibrul dintre activitatea profesională și viața personală va fi deranjat până în jurul datei de 27 ian. cu Venus în cuadruatură cu Marte și în conjuncție cu Neptun făcându-te să te întrebi dacă toate acele ore suplimentare de la slujbă, din ultima vreme, chiar au meritat cu adevărat efortul. Apoi, când Soarele se va muta în Vărsător pe data de 20, vei realiza câteva conexiuni noi pentru un impuls solid în carieră și pe plan personal.
Se pare ca îți vor fi aprobate câteva proiecte și vei avea parte de sprijinul unor persoane de la care nu te așteptai să primești ajutor.
Astrele sunt favorabile unui împrumut sau al unui câștig neașteptat. Ar fi bine să profiți din plin de norocul tău, pentru că lucrurile nu vor sta la fel în luna Februarie.
Timpul investit suplimentar în carieră s-ar putea să îți facă probleme în viața de cuplu. Ar fi bine să discuți cu partenerul și să stabiliți o modalitate de a compensa lipsurile acestei luni.
Nativii single nu vor avea timp de relații luna aceasta, însă Februarie le rezerva o bucurie.
Taur
Deci … Taurii au un fel de energie ciudată, dar plăcută, în prima parte a lunii. Luna plină din data de 10 te face să simți cu capul în nori dar, în același timp, toate se vor simți super intens în toate domeniile vieții tale.
Vei rupe rutina de la birou începând un nou proiect pentru care vei deveni responsabil. Deși vei fi încântat de aceasta nouă oportunitate în cariera, ar fi bine să evaluezi corespunzător situația înainte de a accepta.
Dacă, în schimb, ai aplicat la un job nou te vei simți un pic nesigur și poate că este timpul să iei niște cursuri suplimentare pentru a-ți dezvolta cunoștințele – până la urmă asta nu doare niciodată.
Un nou proiect se va traduce și în mărirea venitului lunar. Însă ar fi bine să economisești cu grija luna aceasta pentru ca un partener de afaceri va avea nevoie de ajutorul tău.
Nativii care sunt implicate în relații vor beneficia de suportul partenerilor, însă asta nu înseamna că nu vor avea parte de tensiuni în jurul datei de 5 ian. cu Marte în trigon cu Chiron și chiar vor isca mici certuri în jurul datei de 28 cu Marte în cuadruatură cu Neptun.
Pentru nativii single ianuarie se anunță o luna liniștită din punct de vedere al relațiilor sentimentale.
Evitați călătoriile în jurul datei de 12 ian. cu Mercur în conjuncție cu Saturn și cu Pluto sau, cel puțin, nu conduceți voi.
Gemeni
Anul 2020 va fi unul de răscruce pentru cariera ta, așa ca ar fi bine sa te concentrezi și să încerci să îi impresionezi pe cei din jurul tău cu realizările tale.
Ianuarie îți va aduce niște neînțelegeri și amânări legate de o suma de bani pe care trebuie să o primești. Poate fi vorba de o amânare a datei în care primești salariul până data de 25 ian. când Mercur iese din sextilul cu Marte sau poate fi o neînțelegere legată de coordonatele tale fiscale.
Lipsa comunicării și certurile minore îți vor afecta relația cu partenerul, mai ales în prima parte a lunii cu Uranus retrograd până pe 11. Ar fi bine să fii diplomat și să încerci să eviți luarea unei decizii ferme privind relația ta luna aceasta.
Nativii din Gemeni care sunt momentan single s-ar putea să lege o nouă relație, însă poziția astrelor nu e favorabila (cu Venus tranzitând Peștii și aflat în relații ostile cu majoritatea planetelor mari) și s-ar putea să nu înțelegi pe deplin poziția celuilalt.
Nu depuneți eforturi excesive în aer liber pentru că există șanse de o răceală sau chiar o gripă, după data de 12, cu Saturn aflat în opoziție cu Pluto.
Rac
Perioada sărbătorilor de iarnă a fost extrem de relaxantă pentru nativii din Rac, tocmai de aceea ar fi bine ca aceștia să își revină cât mai repede din starea de moleșeală dacă vor să fie bine văzuți de superiori.
Luna Ianuarie nu va fi una prielnică investițiilor sau împrumuturilor. Cel mai bine ar fi sa reduci la minim cheltuielile și să aștepți până pe 29 ian. când Marte a ieșit din cuadruatura cu Neptun și va fi mai favorabil din punct de vedere astral pentru tranzacții.
O să simți din plin trecerea sărbătorilor de iarnă. Firea ta romantică și-ar fi dorit ca acestea să mai țină cel puțin o lună. Încearcă să nu te lași pradă depresiei chiar și cu Soarele aflat în relații antagonice cu majoritatea planetelor și să nu îți cerți partenerul pentru nimicuri.
Nativii single nu se vor putea implica așa cum ar trebui în posibile relații. Tocmai de aceea le va fi greu să pună bazele unei relații în această perioadă.
Leu
Leii vor învăța să fie mai răbdători și mai calmi în 2020, asta pentru că vor trebui să folosească din plin aceste abilitați dacă vor să facă față situațiilor cu care se confrunta la serviciu. Însă lucrurile se vor ameliora considerabil după data de 11 când Uranus va reveni în ascensiune directă și, în special, după data de 12 când Mercur iese din dubla conjuncție cu Saturn și Pluto.
Încearcă să amâni cheltuielile și investițiile pentru a doua parte a lui Ianuarie, preferabil după data de 18 ianuarie, când Mercur iese din dublul sextil cu Lilith și cu Chiron; asta dacă vrei să ai parte de tranzacții financiare convenabile. Câștigurile tale vor crește și ele abia în a doua jumătate a lunii.
Problemele din cariera se vor reflecta și în relația cu partenerul, îți recomandăm să lași problemele de la birou la ușa casei. Concentreză-te pe relația ta și roagă-l pe partenerul tău să îți ofere puțin mai multă afecțiune.
Posibil certuri pentru nativii cu parteneri din Rac în jurul zilei de 27 ianuarie cu Venus în cuadruatură cu Marte.
Nativii single vor fi extrem de agitați în această perioadă, așa că e puțin probabil să lege relații noi. Cu toate acestea cineva nou s-ar putea să se îndrăgostească de tine, chiar dacă tu nu observi asta.
Fecioară
În ianuarie vei înțelege în sfârșit ce anume te motivează pentru a merge mai departe în carieră! Nu știm ce anume va declanșa aceasta descoperire, însă e clar ca îți va afecta cariera pentru tot restul anului.
Reevaluarea poziției tale va fi benefică și din punct de vedere financiar. Vei avea parte de venituri suplimentare și nu puțini vor fi cei care îți vor cere ajutorul.
Organismul îți va cere odihna în a doua parte a lunii în special după data de 22 ian. când Soarele va ieși din dublul sextil cu Lilith și cu Chiron; și ar fi bine să profiți din plin de un week-end alături de partenerul tău. Ar fi bine să învestești cât mai mult în relație, pentru că o vei neglija în a doua parte a anului.
Fecioarele singure își vor dori pe cineva aproape, însă astrele sunt puțin favorabile. Totuși luna ianuarie e benefică pentru a cunoaște persoane noi.
Ferește-te de excese alimentare.
Nu umbla cu focul pe data de 25 ianuarie căci Mercur în sextil cu Marte predispune la accidente.
Balanță
Responsabilitate! Acesta va fi cuvântul de ordine pentru anul 2020 atunci când vorbim despre Balanțe. Cu Jupiter și Saturn în opoziție cu Node și în ascensiune directă în jurul zilelor de 6 și 12 ianuarie o să primești noi răspunderi și vei fi promovat chiar din prima luna a anului.
Asumarea unor noi responsabilități îți va aduce un plus financiar. Însă ar fi bine să evaluezi cu atenție investițiile și achizițiile pe care le faci. Încearcă să amâni totul pentru luna Februarie, Ianuarie nu e tocmai prielnică din acest punct de vedere.
Schimbările în carieră vor fi resimțite și acasă, acolo unde o să simți nevoia unei schimbări majore. Ar fi bine sa îți re-evaluezi relația și să vezi dacă mai merită să continui sau nu alături de partener dar nu înainte de data de 27 ian. când Venus iese din cuadruatura cu Marte și intră în conjuncție cu Neptun.
Micile neînțelegeri vor da bătăi de cap și nativilor single. Aceștia vor încerca din greu să lege noi relații, însă astrele nu vor susține deloc acțiunile lor.
Schimbările de program de la serviciu nu trebuie să îți afecteze o alimentație rațională altfel vei avea probleme de sănătate.
Fă mai mult sport în aer liber, îți va regla atât stările anxioase cât și apetitul.
Scorpion
Vei începe anul 2020 în forță și vei avea o mulțime de făcut la serviciu. Solicitările și noile responsabilități te vor acapara chiar din prima zi de munca. Vestea bună e ca vei face față cu succes tuturor cerințelor.
Ideile tale se vor transforma în proiecte de succes, însă va trebui să aștepti până după 12 ianuarie, când Saturn iese din opoziția cu Pluto, pentru a vedea rezultatele. Ar fi bine să cheltuiești cu grijă pentru a nu avea probleme financiare în prima parte a lunii.
Nativii implicați în relații vor avea parte de o luna liniștită în care sprijinul partenerului va conta mai mult decât orice.
Pentru nativii single Ianuarie va fi o luna mult prea ocupată din punct de vedere profesional pentru a face loc și unei noi relații.
Dacă intenționați să vă faceți un wek la munte aveți grijă de un echipament de calitate întrucât Pluto în conjuncție cu Chiron și Lilith predispun la hipotermii și degerături.
Săgetător
Ianuarie te va ține mai mult aproape de casa decât de birou. Tocmai de aceea micile probleme familiale în special la nativii cu parteneri în Rac și Vărsător s-ar putea să îți afecteze începutul de an profesional. Încearcă să echilibrezi situația făcând ore suplimentare și implicându-te în proiecte noi.
Din punct de vedere financiar se anunță o perioadă prosperă. Vei primi o sumă de bani dintr-o moștenire sau o reîmpărțire, însă e bine să o păstrezi pentru situații excepționale.
Ianuarie îți va aduce câteva probleme sau neînțelegeri legate de relațiile cu cei dragi. Cu Venus în cuadruatură cu Marte s-ar putea să te desparți de partenerul tău sau să faci față unei perioade mai dificile în a doua parte a lunii.
Nativii single vor avea o perioada stresantă și vor dori mai mult liniște decât implicarea într-o relație nouă.
Nu împrumuta bani și nici nu investi în proiecte seducătoare pentru că după data de 3 ianuarie Marte intră în Săgetător, iar pe 5 ianuarie Marte va fi în trigon cu Chiron ceea ce te poate predispune la înșelăciuni sau fraude .
Capricorn
Ianuarie va fi o lună extrem de importantă pentru tine, asta pentru că acum vei decide să te reinventezi. Va fi o încercare dificilă, dar cu siguranță vei reuși să îți oferi o noua cariera.
O data cu schimbările care vor avea loc în viața ta, vei simți și o îmbunătățire a laturii financiare. Schimbarea în cariera îți va aduce câteva bonusuri substanțiale.
Dacă tot ai decis să schimbi lucrurile, ai face bine să analizezi și relația prezentă. Cu Soarele în sextil cu Lilith și cu Chiron în perioada 19-22 ianuarie te vei simți motivat să rezolvi problemele de cuplu și să stabilești împreună cu partenerul dacă veți duce relația la un alt nivel.
Nativii single s-ar putea să întâlnească pe cineva special și chiar să pună bazele unei relații serioase.
Evită călătoriile de orice fel, trimite pe altcineva în locul tău, dacă ai alergii i-ați măsuri suplimentare de precauție și în general fii foarte vigilent cu tine întreaga lună (ți se coace ceva!).
Vărsător
Cu Uranus retrograd până pe 11 ianuarie viața va fi foarte calmă pentru nativii din Vărsător. Va fi perioada perfectă pentru a face ordine în proiecte, pentru a recupera din timpul pierdut și pentru a acorda importanță viitorului în cariera.
Lucrurile vor progresa vizibil cu Uranus trecut în ascensiune directă după 11 ale lunii și Soarele în sextil cu planetele mici în ianuarie și lunile ce vor urma în ceea ce privește situația financiară. Ar trebui sa îți stabilești o lista cu investiții și să te aștepți doar la lucruri bune.
Luna aceasta vei fi centrul atenției tuturor, așa că nu e de mirare că partenerul tău va profita din plin de timpul petrecut alături de tine.
Dacă ești single, atunci ar fi cazul să te uiți cu atenție în jur și să încerci să te implici într-o nouă relație.
Nu rata invitațiile la călătorii, expediții la munte, sau în locuri exotice căci toate îți vor merge din plin și vei reveni cu bateriile încărcate.
12 ianuarie este o zi norocoasă pentru vărsători, joacă la Loto, la Cazino sau, pur și simplu, trage un Loz în plic.
Pești
Ar fi bine să amâni toate deciziile importante privind cariera pentru luna Februarie. Asta pentru că Ianuarie nu se anunță a fi o lună extrem de favorabilă din punct de vedere profesional pentru nativii din Pești.
Vei resimți tensiuni financiare la început de an pentru că nu prea ai estimat corect cheltuielile pe care le-ai făcut de sărbători. Lucrurile se vor rezolva abia în a doua jumătate a lunii când Mercur se va relaționa cu planetele mari și ar fi indicat ca prima grijă să fie achitarea facturilor restante pentru a nu se acumula la niveluri dificil de contabilizat.
Nativii implicați în relații se vor bucura de sprijinul partenerului și vor avea parte de câteva surprize romantice în a doua jumătate a lui Ianuarie.
Pentru nativii single se anunță o perioada favorabilă în care vor avea parte de atenția mai multor posibili parteneri.
Alimentația greoaie din perioada sărbătorilor a produs un dezechilibru în organism așa că treci la o dietă ușoară în care să predomine fructele și lactatele pentru refacerea nivelului de vitamine și calciu. Încercă să nu mai consumi alcool după ora 18 și vei constata că nu vei mai transpira noaptea în somn.
***
