China’s Lander Successfully Grew Some Cotton Plants on the Moon. Fruit Flies and Potatoes Didn’t Fare So Well

When China’s Chang’e-4 spacecraft landed on the lunar far side on January 3rd 2019, it made history. It was the first spacecraft to visit that part of the Moon, and among its payload was a 2.6 kg (5.7 lb) mini-biosphere called the Lunar Micro Ecosystem (LME).

The sealed, cylindrical biosphere is only 18 cm (7.1 in) long and 16 cm (6.3 in) in diameter. The LME carried six lifeforms, kept in mostly Earth-like conditions except for micro-gravity and lunar radiation.

The LME carried:

cotton seeds

potato seeds

rape seeds

yeast

fruit fly eggs

Arabidopsis thaliana, a common, hardy weed

This ground-breaking work by China is the first biological growth experiment on the Moon. Only the cotton seeds produced positive results.

This experiment took place back in January 2019 when the lander made it to the Moon. At that time, the team behind this experiment thought that there was only one leaf, but now data indicates there were two. The image is a 3D reconstruction based on data analysis and image processing, and it clearly shows two leaves.

None of the other organisms produced any results.

The LME was unheated, so after the first lunar day—about 14 Earth days— the cotton sprout died when the temperatures plunged to minus 190 Celsius (-310 F.) But the experiment continued, to test the longevity of the LME itself.

Image of the Yutu-2 rover moving away from the Chang’e-4 mission’s landing zone. Credit: CNSA

The leader of the experiment is Xie Gengxin of the advanced Technology Research Institute at Chongqing University. While there will be no scientific papers published from the experiment, Xie hopes to build on this work.

During the planning stages there was talk of sending a small tortoise to the Moon, but mission constraints prevented it.

In an interview with IEEE Spectrum Xie said, “The weight of the Chang’e-4 probe demanded that the weight [of the experiment] can’t exceed three kilograms.” It would have been a hard, brutish life for any tortoise that made the trip. Not only would it have died when the temperature plunged, but oxygen would’ve run out in about 20 days.

It wouldn’t have been the first tortoise in space. That honour goes to the two tortoises on the Soviet Union’s Zond 5 mission in 1968. Alongside the two turtles were fruit flies and plants. (The two turtles were deprived of food as part of the experiment, and they suffered from starvation when they returned to Earth, but they were alive.)

But while the Zond 5 mission was the first mission to carry any Earthlings beyond Earth’s orbit, the Chang’e-4 mission was the first to carry some to the Moon (other than astronauts, of course.) And it won’t be China’s last.

China's Chang'e-4 lander on the lunar surface. Image Credit: CNSA/CLEP
China’s Chang’e-4 lander on the lunar surface. Image Credit: CNSA/CLEP

Xie and his team are looking ahead to the next Moon mission, when they hope to send more lifeforms there. If the mission allows for a larger payload, they may send more complex life forms, though they haven’t specified what they’ll be.

China has already planned Chang’e-6, a sample return mission to the Moon, sometime in the mid-2020s. In 2018 China invited international partners to become involved in an additional 10 kg. of scientific payload for the mission. Chang’e-6 is a backup mission to Chang’e-5, which is scheduled to be China’s first sample-return mission.

There’s bound to be more of these lunar biological experiments. Not only are China, the United States, Russia, India, the European Space Agency, and Japan all planning missions to the Moon, but so are private companies. And with long-duration visits to the Moon in the future, and even a continuous human presence there, scientists will keep studying how organisms respond to that environment.

Universe Today

Când nava spațială China’s Chang’e-4 a ajuns pe data de 3 ianuarie 2019 pe cealaltă parte a lunii, s-a scris istorie. A fost prima navă spațială care a vizitat acea parte a Lunii, iar printre sarcinile sale utile a fost o mini-biosferă de 2,6 kg (5,7 lb) numită Micro-ecosistemul lunar (LME).

Biosfera cilindrică sigilată are doar 18 cm (7,1 in) lungime și 16 cm (6,3 in) în diametru. LME a purtat șase forme de viață, păstrate în majoritatea condițiilor asemănătoare Pământului, cu excepția micro-gravitației și a radiațiilor lunare.

LME transportat:

semințe de bumbac
seminte de cartofi
semințe de rapiță
drojdie
fructe ouă de muste
Arabidopsis thaliana, o buruiană comună, rezistentă

Acesta este primul experiment de creștere biologică pe Lună. Doar semințele de bumbac au obținut rezultate pozitive.

Acest experiment a avut loc în ianuarie 2019, când pământul a ajuns pe Lună. La acel moment, echipa din spatele acestui experiment credea că a crescut o singură frunză, dar acum datele indică faptul că erau două. Imaginea este o reconstrucție 3D bazată pe analiza datelor și procesarea imaginii și arată clar două frunze.

Niciunul dintre celelalte organisme nu au dat rezultate.

LME a fost neîncălzit, astfel încât după prima zi lunară – aproximativ 14 zile de Pământ – germenul de bumbac a murit atunci când temperaturile au scăzut la minus 190 Celsius (-310 F.) Dar experimentul a continuat, pentru a testa longevitatea LME în sine.
Foto: Imagine a roverului Yutu-2 care se îndepărtează de zona de aterizare a misiunii Chang-4. Credit: CNSA

Liderul experimentului este Xie Gengxin de la Institutului de Cercetări Tehnologice avansate al Universității Chongqing. Deși nu vor fi publicate lucrări științifice din experiment, Xie speră să se bazeze pe această lucrare.

În etapele de planificare s-a vorbit despre trimiterea unei mici broaște țestoase pe Lună, însă constrângerile misiunii au împiedicat-o.

Într-un interviu acordat de IEEE Spectrum Xie, „Greutatea sondei Chang’e-4 a cerut ca greutatea [experimentului] să nu depășească trei kilograme.” Ar fi fost o viață grea și brutală pentru orice țestoasă care a făcut călătoria. Nu numai că ar fi murit când temperatura a scăzut, dar oxigenul s-ar fi epuizat în aproximativ 20 de zile.

Nu ar fi fost prima broască țestoasă în spațiu. Această onoare se referă la cele două broaște țestoase din misiunea Zond 5 a Uniunii Sovietice în 1968. Alături de cele două țestoase erau muște și plante de fructe. (Cele două țestoase au fost private de hrană ca parte a experimentului și au suferit de înfometare când s-au întors pe Pământ, dar erau în viață.)

Dar, în timp ce misiunea Zond 5 a fost prima misiune care a dus orice Pământ dincolo de orbita Pământului, misiunea Chang’e-4 a fost prima care a transportat unele pe Lună (altele decât astronauții, desigur.) Și nu va fi China ultima.

Foto:Landing-ul Chinei Chang’e-4 pe suprafața lunară. Credit imagine: CNSA / CLEP
Xie și echipa sa așteaptă cu nerăbdare următoarea misiune pe Lună, când speră să trimită mai multe forme de viață acolo. Dacă misiunea permite o sarcină utilă mai mare, ei pot trimite forme de viață mai complexe, deși nu au specificat care vor fi.

China a planificat deja Chang-6, cândva la mijlocul anilor 2020. În 2018, China a invitat partenerii internaționali să se implice într-un supliment de 10 kg. de sarcină științifică pentru misiune. Chang’e-6 este o misiune de rezervă pentru Chang-5, care este programată să fie prima misiune de retur-eșantion din China.

Nu trebuie să fie mai multe din aceste experimente biologice lunare. Nu numai că China, Statele Unite, Rusia, India, Agenția Spațială Europeană și Japonia planifică misiuni pe Lună, dar sunt și companii private. Și cu vizite de lungă durată pe Lună în viitor și chiar o prezență continuă a omului acolo, oamenii de știință vor continua să studieze modul în care organismele reacționează la acel mediu.

***

First Direct Evidence Shows Bacteria Change Shape Inside Humans to Avoid Antibiotics

Widespread antibiotic use is largely to blame for the emergence of antibiotic resistant bacteria, which is currently one of the biggest threats to global health. Not only does antibiotic resistance already cause an estimated 700,000 deaths a year, it’s also made numerous infections, including pneumonia, tuberculosis, and gonorrhoea, harder to treat.
Without knowing how to stop bacteria from developing antibiotic resistance, it’s predicted that preventable diseases could cause 10 million deaths a year by 2050.
Some of the ways that bacteria become resistant to antibiotics is through changes in the bacteria’s genome. For example, bacteria can pump the antibiotics out, or they can break the antibiotics down. They can also stop growing and divide, which makes them difficult to spot for the immune system.
However, our research has focused on another little known method that bacteria use to become antibiotic resistant. We have directly shown that bacteria can „change shape” in the human body to avoid being targeted by antibiotics – a process that requires no genetic changes for the bacteria to continue growing.
Virtually all bacteria are surrounded by a structure called the cell wall. The wall is like a thick jacket which protects against environmental stresses and prevents the cell from bursting. It gives bacteria a regular shape (for example, a rod or a sphere), and helps them divide efficiently.
Human cells don’t possess a cell wall (or „jacket”). Because of this, it’s easy for the human immune system to recognise bacteria as an enemy because its cell wall is noticeably different. And, because the cell wall exists in bacteria but not in humans, it’s an excellent target for some of our best and most commonly used antibiotics, such as penicillin. In other words, antibiotics targeting the wall can kill bacteria without harming us.
However, bacteria can occasionally survive without their cell wall. If the surrounding conditions are able to protect the bacteria from bursting, they can turn into so-called „L-forms”, which are bacteria that don’t have a cell wall. These bacteria were discovered in 1935 by Emmy Klieneberger-Nobel, who named them after the Lister Institute where she was working at the time.
In a lab, we often use sugar to create a suitably protective environment. In the human body, this change in form is typically triggered by antibiotics that target the bacteria’s cell wall, or certain immune molecules – such as lysozyme, a molecule that’s present in our tears which helps protect us from bacterial infections.
Bacteria without a cell wall often become fragile and lose their regular shape. However, they also become partially invisible to our immune system, and completely resistant to all types of antibiotics that specifically target the cell wall.
Scientists long suspected that L-form switching might contribute to recurrent infections by helping bacteria hide from the immune system and resist the antibiotics. However, it was difficult to find evidence for this theory due to the elusive nature of L-forms and lack of appropriate methods to detect them.

Watching bacteria change shape

Our study, published in Nature Communications, looked specifically at bacterial species associated with recurrent urinary tract infections (UTIs). It found that many different bacterial species – including E. coli and Enterococcus – can indeed survive as L-forms in the human body.
This is something that has never been directly proven before. We were able to detect these sneaky bacteria using fluorescent probes that recognise bacterial DNA.
We tested urine samples from elderly patients with recurrent UTIs by growing them in a petri dish high in sugars. Not only did this environment help protect bacteria from bursting, it also isolated the L-form bacteria that were present in these samples.
In a separate experiment, we were able to see the whole process take place in living zebrafish embryos in the presence of antibiotics.
Importantly, our study shows that antibiotics need to be tested in conditions more reflective of the human body. The ones that are currently used in the medical laboratory don’t provide enough protection for delicate L-forms to survive.
Before we can fully understand how important L-form switching is compared to other forms of antibiotic resistance, further research using more patients will be needed. It will also be important to investigate what role L-forms may play in other recurrent infections, such as sepsis or pulmonary infections.
Until now, research into L-forms has been a controversial field, but our hope is that these findings will motivate more research into L-forms in disease situations. Our hope is that these findings will help find a way to clear these sneaky bacteria from our body.
Combining cell wall active antibiotics with ones that would kill L-forms might be one solution of fighting antibiotic resistant infections.
Our battle with bacteria is ongoing. As we come up with new strategies to fight them, they come up with ways to fight back. Our study highlights yet another way that bacteria adapt that we’ll need to take into account in our continuing battle with infectious disease. The Conversation
Katarzyna Mickiewicz, Newcastle University Research Fellow, Newcastle University.
This article is republished from The Conversation under a Creative Commons license.
Physics-Astronomy.org

Utilizarea pe scară largă de antibiotice este în mare măsură de vină pentru apariția bacteriilor rezistente la antibiotice, care este în prezent una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății globale. Nu numai că rezistența la antibiotice provoacă deja aproximativ 700.000 de decese pe an, dar, de asemenea, a condus la numeroase infecții, inclusiv pneumonie, tuberculoză și gonoree, mult mai greu de tratat.
Fără a ști cum să oprim bacteriile să-și dezvolte rezistență la antibiotice, se prevede că bolile prevenibile ar putea cauza 10 milioane de decese pe an până în 2050.

Unele dintre modurile în care bacteriile devin rezistente la antibiotice este prin modificări ale genomului bacteriei. De exemplu, bacteriile pot pompa antibioticele sau pot descompune antibioticele. De asemenea, acestea pot înceta să crească și să se dividă, ceea ce le face dificil de observat pentru sistemul imunitar.

Cu toate acestea, cercetările noastre s-au concentrat pe o altă metodă puțin cunoscută pe care bacteriile o folosesc pentru a deveni rezistente la antibiotice. Am arătat că bacteriile își pot „schimba forma” în corpul uman pentru a evita să fie vizate de antibiotice – un proces care nu necesită modificări genetice pentru ca bacteriile să continue să crească.
Practic toate bacteriile sunt înconjurate de o structură numită peretele celular. Peretele este ca o teacă groasă care protejează împotriva agresiunii mediului înconjurător și împiedică explozia celulei. Aceasta conferă bacteriilor o formă regulată (de exemplu, o tijă sau o sferă) și le ajută să se dividă eficient.
Celulele umane nu posedă un perete celular. Din această cauză, este ușor pentru sistemul imunitar uman să recunoască bacteriile ca inamice, deoarece peretele său celular este vizibil diferit. Și, deoarece peretele celular există la bacterii, dar nu și la oameni, este o țintă excelentă pentru unele din cele mai bune și utilizate antibiotice, cum ar fi penicilina. Cu alte cuvinte, antibioticele care vizează peretele pot ucide bacteriile fără a ne face rău.
Cu toate acestea, bacteriile pot supraviețui ocazional și fără peretele lor celular. Dacă condițiile din jur sunt capabile să protejeze bacteriile de propria explozie, acestea se pot transforma în așa-numitele „forme L”, care sunt bacterii care nu au perete celular. Aceste bacterii au fost descoperite în 1935 de Emmy Klieneberger-Nobel, care le-a numit după Institutul Lister unde lucra la acea vreme.
Într-un laborator, folosim adesea zahărul pentru a crea un mediu de protecție adecvat. În corpul uman, această schimbare de formă este de obicei declanșată de antibiotice care vizează peretele celular al bacteriilor sau anumite molecule imune – cum ar fi lizozima, o moleculă prezentă în lacrimile noastre care ne ajută să ne protejăm de infecțiile bacteriene.

Bacteriile fără perete celular devin deseori fragile și își pierd forma obișnuită. Cu toate acestea, ele devin parțial invizibile pentru sistemul nostru imunitar și sunt complet rezistente la toate tipurile de antibiotice care vizează în mod specific peretele celular.
Oamenii de știință au suspectat de mult că schimbarea formei L ar putea contribui la infecții recurente, ajutând bacteriile să se ascundă de sistemul imunitar și să reziste la antibiotice. Cu toate acestea, a fost dificil să se găsească dovezi pentru această teorie din cauza naturii evazive a formelor L și a lipsei de metode adecvate pentru detectarea lor.

Observarea bacteriilor care își schimbă forma

Studiul nostru, publicat în Nature Communications, a analizat în special speciile de bacterii asociate cu infecții recurente ale tractului urinar (UTI). S-a descoperit că multe specii bacteriene diferite – inclusiv E. coli și Enterococcus – pot supraviețui într-adevăr, sub forma L în corpul uman.
Aceasta este ceva care nu a fost niciodată dovedit mai înainte în mod direct. Am fost capabili să detectăm aceste bacterii folosind sonde fluorescente care recunosc ADN-ul bacterian.

Am testat eșantioane de urină de la pacienți vârstnici cu UTI recurente, înmulțindu-le într-o farfurie Petri bogată în zaharuri. Nu numai că acest mediu a ajutat la protejarea bacteriilor împotriva exploziei, dar a izolat și bacteriile în formă de L care erau prezente în aceste probe.
Într-un experiment separat, am putut vedea cum întregul proces se desfășoară în embrioni de pește zebra viu, în prezența antibioticelor.
Important, studiul nostru arată că antibioticele trebuie testate în condiții care seamănă cât mai mult cu corpul uman. Cele utilizate în prezent în laboratorul medical nu oferă suficientă protecție pentru ca formele L delicate să supraviețuiască.
Înainte de a putea înțelege pe deplin cât de importantă este schimbarea formei L în comparație cu alte forme de rezistență la antibiotice, va fi necesară o cercetare suplimentară folosind mai mulți pacienți. De asemenea, va fi important să investigăm ce rol pot juca formele L în alte infecții recurente, cum ar fi sepsisul sau infecțiile pulmonare.
Până acum, cercetarea în formele L a fost un domeniu controversat, dar speranța noastră este că aceste descoperiri vor motiva mai multe cercetări asupra formelor L în cazuri de boală. Speranța noastră este că aceste descoperiri vor ajuta să se găsească o modalitate de a elimina aceste bacterii din corpul nostru.

Combinarea antibioticelor active împotriva bacteriilor cu pereți celulari cu cele care ar ucide formele L ar putea fi o soluție de combatere a infecțiilor rezistente la antibiotice.
Bătălia noastră cu bacteriile este continuă. Pe măsură ce dezvoltăm noi strategii de combatere a lor și ele vin cu modalități noi de lupta. Studiul nostru evidențiază încă o modalitate de adaptare a bacteriilor de care trebuie să ținem cont în lupta noastră continuă cu bolile infecțioase.

Interviu cu Katarzyna Mickiewicz, Newcastle University Research Fellow, Universitatea Newcastle.
Acest articol este republicat din The Conversation sub licență Creative Commons.

***

Quod erat demonstrandum

− Și spuneți că o să vină Comitetul de Etică să-și bage nasul pe aici?

− Da.

Studentul doctorand și-a frecat ochii obosiți înainte de a-și arunca o privire către profesorul său îndrumător: Asta-i de-a dreptul enervant. Eram atât de aproape de finalizare. Abia ce-am ațipit de câteva ori în astea două săptămâni de când am pornit experimentul.

Profesorul s-a apropiat de impresionantul container de reținere care ocupa aproape două treimi din laborator și a examinat interiorul printr-una din minusculele ferestre de vizitare, iar apoi s-a aplecat să studieze datele de pe consola computerului. Se încruntă și arătă incriminator către un punct roșu care pâlpâia într-un colț de monitor.

− Cum s-a întâmplat?

Studentul oftă: Am ieșit, și eu, la o cafea…

Profesorul se uită la el încercând să-și țină vocea sub control:

− Ai avut o simulare universală la scară completă aflată la aproape 99% din stadiul său de viață și tu ai ieșit la o cafea?

Studentul se fâstâci.

− Am verificat. Era timp. M-aș fi întors înainte de a fi nevoie să reverific toți parametrii finali, dar …

− Dar?

− Păi…, am dat peste Kamari de la Contabilitate și, eu …

− Și, tu?

− Ei bine, Kamari m-a fascinat dintotdeauna, iar acum, nu știu de ce, mi s-a părut mai abordabilă, așa cum stătea micuță și cuminte cu ceașca de cafea aburindă cuprinsă în palme, iar chipul ei frumos era atât de visător, de-am uitat de toate. Am stat de vorbă, și-am convins-o să aibă o întâlnire cu mine.

− Asta-i de bine! Sunt mulțumit de tine. Vocea profesorului părea a fi sarcastică.  Acest lucru compensează cu siguranță faptul că ai risipit aproape întregul buget al departamentului pentru următorii doi ani.

O tăcere vinovată se așternu pentru o vreme.

− Deci… te-ai întors la consola și ai descoperit că în cadrul simulării a apărut viață inteligentă.

−Da.

− Ceea ce era logic să se întâmple, întrucât recreăm un model identic al Universului nostru în care, așa cum știm, a apărut viața inteligentă – sau… cel puțin, o parte din ea este inteligentă.

− Da.

− Dar, în loc să faci acea mică reajustare pentru a opri lucrurile la nivel de bacterii, te-ai întins cu Kamari la automatul de cafea.

− Nu ne-am dat chiar în bărci…

− Nu-mi pasă ce făceai. Uite. Putem să oprim totul înainte ca să ajungă Comitetul aici? Un Fait accompli. Să-și facă ancheta lor, iar după ce se așterne praful și le trece, să o luăm de la capăt.

Studentul părea oripilat: Nu putem face asta. Sunt, acolo, miliarde de oameni.

− Miliarde! Dar cât timp ai stat acolo cu femeia asta… Kamari?

Studentul se înfoaie: De fapt, puteam să stau oricât. Doar că dumneavoastră ați stabilit o scală de ponderare exponențială pentru a ne încadra în termenii contractului. Lucrurile se mișcă repede și din ce în ce mai repede, acolo, în ambientanc. Adică, de când m-am întors de la cafea, au trecut de la Epoca Pietrei la Epoca Spațială.

Supervizorul își trecu degetele prin păr și oftă puternic: Deci, comitetul ne va lăsa să oprim doar totul și să-i omorâm? Sau, oroarea ororilor posibile, trebuie să menținem simularea până când aceste forme de viață vor muri în mod natural? Acest lucru ne-ar putea falimenta.

Doctorandul râse excedat: Îmi pare foarte rău. Sunt student la fizică. Nu sunt foarte bun la toate aceste chestii biologice.

− Știe și Kamari asta?

Studentul hotărî să ignore asta făcându-și de treabă la unul din monitoare.

− Înțeleg, oricum sunt foarte setoși de sânge. Cred că și dacă nu tragem dopul, există șanse mari să se radieze singuri.

− Într-adevăr? Ei bine, să sperăm! Asta ne-ar rezolva cu siguranță problema. S-ar putea chiar să-mi păstrez slujba. Au vreo șansă la arme nucleare?

− Da, și-au dat seama acum câteva minute. Acum fac pași grozavi. Acest lucru este foarte interesant. Încep să se apropie de răspuns.

− Ce răspuns?

− Motivul pentru care am creat simularea. Universul. Cum a început? Ce este? Au găsit toate acele probleme pe care le avem și noi: Constanta cosmologică, asimetria barionică, materia întunecată, entropia, gravitația cuantică, dezintegrarea protonului și… Oh! Teoria Marii Unificări, aproape că îi înțeleg! Doctorandul se uită spre îndrumătorul de proiect cu un mare rânjet întins pe figură: Vor rezolva simularea pentru noi!

− Ar fi fantastic. Asta chiar ne-ar scoate din foame și mizerie. De ce nu m-am gândit la asta: Ești un geniu! Profesorul se uită neliniștit la ceas: Dar vom primi răspunsul înainte de sosirea Comitetului?

− Oh, trebuie! Sunt la câteva secunde. Haide-ți, frumusețile mele! Studentul se uită peste consolă în timp ce coloanele de date clipeau pe ecran.

Apoi s-a lăsat pe spate în fotoliu: Au rezolvat-o! Nu se întoarse.

În liniștea care se lăsase Profesorul îndrăzni, ezitant, să întrebe: Și care este răspunsul?

− Au descoperit că sunt într-o incintă de izolare artificială. Sunt destul de enervați.

S-a lăsat o tăcere adâncă.

După câteva momente îndrumătorul de proiect căută să sistematizeze informația:

− Deci, au fost într-o simulare identică cu Universul nostru?

− Identică. Da!

− Și au găsit aceleași probleme pe care încercăm să le rezolvăm și noi?

− Aceleași, da.

− Și au descoperit că asta se datorează faptului că se află într-o cameră de izolare?

− Da…

Cei doi se uitară unul la altul. Tentaculele lor fluturau gânditor dintr-o parte în alta.

***

God-Fearing Family Hid Impressive Ichthyosaurus Fossil For Over A Century

A God-fearing family in Victorian England buried a giant Ichthyosaurus fossil out of concern it could threaten their Christian beliefs. Now, after some 150 years and a change of heart, the family has unearthed the stunning prehistoric fossil.
The Ichthyosaurus fossil was discovered in 1850 by the family of cider brandy maker Julian Temperley in Somerset, England. Local paper Burnham & Highbridge Weekly News reports the family were builders’ merchants at the time and unearthed the relic while digging in a quarry.
After returning the fossil to their home, the family decided to bury it as they didn’t want to feel they were “denying God” and the creation story by displaying it. After all, this was several years before Charles Darwin published the bible of evolution by natural selection, On the Origin of Species.
Temperley recalls regularly unearthing the fossil as a child with his family, however, it was always reburied after they caught a good glimpse. When the Somerset Levels were hit by severe flooding in the winter of 2013 to 2014, he finally decided it was time to unearth the beast for good.
„Whenever we visited Somerset as kids, we dug it up and were generally amazed,” Temperley told Western Morning News.

 

One of the most famous ichthyosaurus fossils – Mary Anning’s ichthyosaurus – on display at the Natural History Museum in London. salajean/Shutterstock
„But after the flooding of 2013-14 we realized it was not a good idea to leave it buried and I thought we ought to look after it.”
He employed the help of professional fossil collector Chris Moore to excavate the fossil and clear it up. By all accounts, it’s a pretty impressive specimen. An image of the so-called Temperley Ichthyosaurus is also set to get on the label of Temperley’s cider brandy.
Ichthyosaurus, meaning “fish lizard”, is a genus of ichthyosaur, a diverse group of extinct marine reptile that resembled a dolphin-like lizard. Some of the earliest fossils were discovered in the early 19th century by the English palaeontologist and fossil-finding maestro Mary Anning. The largest discovered specimen of an Ichthyosaurus, unearthed in the mid-1990s, measured between 3 and 3.5 meters (10 and 11.5 feet) in length, although most species were small.
The ichthyosaurs were arguably one of the most successful lineages ever. They occupied a wide variety of niches and were very widely distributed, leaving behind fossil remains that span most of the Mesozoic Era (251 million to 65.5 million years ago).
Physics-Astronomy.org

 

O familie cu teamă de Dumnezeu din Anglia victoriană a îngropat o fosilă gigantă Ichthyosaurus din cauza îngrijorării, că asta ar putea amenința credința lor creștină. Acum, după aproximativ 150 de ani și o schimbare de atitudine, familia a redescoperit uimitoarea fosilă preistorică.
Fosila Ichthyosaurus a fost descoperită în 1850 de familia producătorului de țuică din cidru Julian Temperley din Somerset, Anglia. Ziarul local Burnham & Highbridge Weekly News informează că la acea vreme membrii familiei erau furnizori de materiale de construcție și au dezgropat oasele în timp ce săpau într-o carieră.

După ce au adus fosila acasă, familia a decis să o îngroape, întrucât nu doreau să se zică despre ei că-l „neagă Dumnezeu” și povestea creației, expunând-o public. La urma urmei, acestea se întâmplau cu câțiva ani înainte ca Charles Darwin să publice On the Origin of Species by Means of Natural Selection, Or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life.
Temperley își amintește că în mod regulat dezgropa fosila pe când era copil, iar apoi o îngropa la loc urmare unor priviri dojenitoare. Când  Somerset a fost lovit de inundații severe în iarna din 2013 până în 2014, el a decis că în sfârșit este timpul ca bestia să fie dezgropată definitiv.
„Ori de câte ori am vizitat Somerset ca și copii, am dezgropat-o și am fost în general uimiți”, a spus Temperley pentru Western Morning News.

Foto – Una dintre cele mai cunoscute fosile de ichthyosaurus – Iththosaosa Mary Anning – expusă la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Salajean / Shutterstock

„Dar după inundațiile din 2013-14 ne-am dat seama că nu este o idee bună să lăsăm fosila îngropată și am crezut că trebuie să avem grijă de ea.”
El s-a folosit de ajutorul colecționarului de fosile profesionist Chris Moore pentru a excava fosila și a o examina. După cum se pare, este un exemplar destul de impresionant. O imagine a așa-numitului Temperley Ichthyosaurus a fost pusă, de asemenea,  pe eticheta coniacului de cidru Temperley.
Ichthyosaurus, care înseamnă „șopârlă de pește”, este un gen de ihtiozaur, un grup divers de reptile marine dispărute care seamănă cu o șopârlă, asemănătoare cu delfinii. Unele dintre cele mai vechi fosile au fost descoperite la începutul secolului al XIX-lea de paleontologul englez Mary Anning. Cel mai mare exemplar de Ichthyosaurus, descoperit la mijlocul anilor 1990, măsura între 3 și 3,5 metri (10 și 11,5 picioare) în lungime, deși majoritatea speciilor sunt mai mici.
Ichthyosaurus au fost probabil unul dintre cele mai reușite specimene de până acum. A ocupat o mare varietate de nișe ecologice distribuite pe întregul glob pământesc, lăsând în urmă resturi fosile care se întind pe cea mai mare parte a erei mezozoice (acum 251 milioane până la 65.5 milioane de ani).

***

Explicație: De la Russiagate la Ucrainagate — Invictus

Cu înșelăciunea „Russiagate” demonstrând a fi „cel mai fraudulos scandal politic din istoria Statelor Unite”. După cum spune profesorul Stephen Cohen din Princeton, avem acum o alternativă emergentă: „Ucrainagate”. Președintele Donald Trump este acuzat că a abuzat de biroul său de la Casa Albă pentru a-l presiona pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelensky, pentru a […]

via Explicație: De la Russiagate la Ucrainagate — Invictus