Costică a descoperit un „MOL” unde-i bere ieftină, ieftină, că nu se poate, așa ceva nu trebuie iertat, acum, sau niciodată…
La intrare, un copchil filiform, mai să zic că-i femeia șnur: fără țâțe, fără cur, se-n’contrează în bicepșii inexistenți:
– Certificatul verde! Costică scoate o hârtie, o scanează puștiul…
– Nu-i bună! și apasă pe-un buton.
– Ce nu-i bună, îl dau eu cu cotul deoparte pe Costică și mă cat pe scanerul puștiului.
– A dat error.
Apare și-un reprezentant de seamă al securității magazinului, mic, îndesat, un Gică de la sculerie reciclat,
– Cine! întreabă imperiator, puștiul doar schițează-un gest, probabil e tat-su de-al doilea.
În urma noastră coadă, lumea se impacientează:
– Are covid!
– N-are covid!
– Are hârtie…
– Da nu-i bună!
Mă enervez.
Îl dau pe Costică de-o parte și scot legitimația:
– Omu-i cu mine. Nu mă pune să chem băieții să răscolească tot pe-aici! Iar tu, Costică, ia dă încoa hârtia aia.
Dau cu dosul palmei și-un rahat de muscă se întinde pe toată foaia.
– Ia, scanează acuma!
N-am mai stat, l-am împins pe Costică înainte și-am intrat, să-și ia berea aia, ieftină, din tărâțe de porumb, că nu-i ajunge mămăliga lu’ Liliana.
Nu-i rea berea asta. Ba, Costiclă s-a simțit și-am mai mâncat niște mici, iar când a văzut că patronul dă să zică ceva, cum că n-avem voie să bem, pe terasa lui, decât bere de la el, a scos din portofel o legitimație și-am mai mâncat doi mici pe gratis.
La întrebarea mea mută, doar mi-a făcut cu ochiul.
😉
Mihail stories 