TESS spots its first exocomet around one of the sky’s brightest stars
Nestled in the disk of the young star Beta Pictoris, the newfound exocomet finally confirms a prediction made some 20 years ago.
Astronomers have found clear observational evidence of an exocomet around the bright star Beta Pictoris, located some 65 light-years from Earth. At just 20 million years old, Beta Pictoris is relatively young, meaning it’s still surrounded by a disk of gas and dust known as a protoplantary disk, seen here in this artist’s concept.
NASA/FUSE/Lynette Cook
The planet-hunting TESS telescope has big shoes to fill — shoes that once belonged to Kepler. Before its retirement last October, the pioneering Kepler Space Telescope spent 10 years paving the way for the search for planets (and possibly life) outside the solar system. Of the nearly 4,000 exoplanets discovered around other stars to date, Kepler found more than half. But now, TESS is up to bat. And it’s already off to a great start.
Over the next two years, TESS is expected to find roughly 20,000 new exoplanets hiding in the glow of the sky’s brightest stars. Additionally, according to NASA’s exoplanet exploration website, „TESS will discover dozens of Earth-sized planets and up to 500 planets less than twice the size of Earth.” But what about the even smaller stuff? For instance, exocomets.
Well, don’t fret. TESS can find those too.
According to a new study, astronomers have detected an exocomet passing in front of one of the sky’s brightest stars, Beta Pictoris, located some 65 light-years away. Although other exocomets (and an exoplanet) have been detected around Beta Pic before, this is the first time astronomers have found a comet around the star using a light curve from TESS.
„Other astronomers have seen hints of exocomets towards Beta Pic and other stars using an instrument called a spectrograph,” Leiden University astronomer and co-author Matthew Kenworthy said in an interview with Science Alert. „But this light curve is very strong proof because it has the shape that was predicted by another astronomer 20 years ago. The light curve we see matches the computer model he made very well.”
Hiding in plain light
In order to detect faint objects (such as exoplanets and exocomets) around bright stars, many planet-hunting telescopes like Kepler and TESS rely on the transit method of detection. Basically, astronomers plot how the brightness of a star changes over time, creating what’s called a light curve. If they see a dip in the star’s light curve, they analyze how long and deep the dip is, which provides them with information about what’s causing the star’s temporary drop in brightness.
When searching for exoplanets, astronomers look for symmetrically shaped dips that repeat over time. These indicate a symmetrical body, such as a spherical exoplanet, is orbiting in front of the star. Then, by analyzing the characteristics of the dips, researchers can tease out some of the exoplanet’s properties, such as its mass and radius.
However, when searching for exocomets, astronomers don’t look for symmetrical dips in the light curve. They hope to see the star’s brightness drop quickly at first, then take its time returning to a baseline level. This is because comets are not perfectly round. Instead, they leave an extended tail of dusty debris behind them. Like the cometary body itself, these tails also block light, so they leave an imprint on the light curve too. And since comet tails thin out the farther you get from the comet itself, less and less light is blocked over time. In other words, the light-curve signature of a comet has a dramatic initial dip, followed by a tapered return to normal.
Above are the light curves from three possible exocomet transits in front of the bright, young star Beta Pictoris. The signal on the far right is the strongest and aligns with what researchers expect from an evaporating comet with an extended tail passing in front of the star. Note how the star’s brightness dramatically dips at first, but then slowly returns to its baseline.
Zieba et al., arXiv, 2019
Exocomets abound?
Astronomers discovered the new exocomet around Beta Pic using data collected by TESS (the Transiting Exoplanet Survey Satellite) between October 19, 2018 and February 1, 2019. Although it’s difficult to determine many of the comet’s characteristics because its orbital trajectory and composition are not well constrained, according to the study, if we assume it orbits at about 1 astronomical unit (an AU is the average Earth-Sun distance), then the comet’s tail extends some 124 million miles (200 million kilometers) behind it. That means the comet’s tail is about 1.3 AUs long.
With this newly discovered comet comes proof the TESS is well-suited for detecting such objects around young, bright stars. So moving forward, astronomers hope to utilize TESS to bolster the number of known exocomets, which will help them determine exactly how common these objects are in other systems.
Currently, it’s thought that the disk of gas and dust around young stars (like Beta Pic, which is only about 20 million years old) should be primo locations for comets, as comets are believed to be the building blocks leftover from planetary formation. In fact, a 2014 study found spectroscopic evidence for thousands of exocomets in the Beta Pic system. But if researchers find that other young stars don’t seem to have as many exocomets as we expect, then we may be missing something rather important in our theories of planetary formation.
Only time (and TESS) will tell.
Cuprins în discul tinerei stele Beta Pictoris, noua exocometă confirmă în sfârșit o predicție făcută acum 20 de ani.
Astronomii au găsit dovezi observaționale clare ale unei exocomete în jurul stelei strălucitoare Beta Pictoris, situată la aproximativ 65 de ani lumină de Pământ. La doar 20 de milioane de ani, Beta Pictoris este relativ tânără, ceea ce înseamnă că este încă înconjurată de un disc de gaz și praf cunoscut sub numele de disc protoplantar, văzut aici în concepția unui artist.
(foto)
Telescopul TESS, de vânătoare a planetelor, are eforturi mari de făcut pentru al ajunge din urmă pe mai bătrânul Kepler. Înainte de pensionarea sa din luna octombrie a anului trecut, pionierul telescopului spațial, Kepler, a petrecut 10 ani deschizând calea căutării planetelor (și eventual a vieții) în afara sistemului solar. Dintre cele aproape 4.000 de exoplanete descoperite în jurul altor stele, până în prezent, Kepler a găsit mai mult de jumătate. Însă acum, TESS este calul de bătaie. Și are deja un start promițător.
În următorii doi ani, TESS este de așteptat să găsească aproximativ 20.000 de noi exoplanete ascunse în spatele celor mai strălucitoare stele ale cerului. În plus, potrivit site-ului web de explorare a exoplanetelor NASA, „TESS va descoperi zeci de planete de dimensiunea Pământului și până la 500 de planete cu puțin de două ori mai mari decât Pământul.” Dar despre lucrurile și mai mici? De exemplu, exocomete.
Ei bine, nu te înfuria. TESS le poate găsi și pe acestea.
Conform unui nou studiu, astronomii au detectat o exocometă care trece prin fața uneia dintre cele mai strălucitoare stele ale cerului, Beta Pictoris, situată la aproximativ 65 de ani lumină. Deși au existat și alte exocomete (și o exoplanetă) în jurul Beta Pic, aceasta este prima dată când astronomii au găsit o cometă în jurul stelei folosind o curbă de lumină cu ajutorul TESS.
„Alți astronomi au văzut indicii de exocomete relativ la Beta Pic și alte stele folosind un instrument numit spectrograf”, a spus astronomul și coautorul Universității Leiden, Matthew Kenworthy, într-un interviu acordat Science Alert. „Dar această curbă de lumină este o dovadă foarte puternică, deoarece are forma prevăzută de un alt astronom în urmă cu 20 de ani. Curba de lumină pe care o vedem se potrivește cu modelul de computer pe care l-a făcut foarte bine.”
Ascundându-se în lumină simplă
Pentru a detecta obiecte slabe (cum ar fi exoplanetele și exocometele) în jurul stelelor strălucitoare, multe telescoape vânătoare de planete precum Kepler și TESS se bazează pe metoda tranzitului de detectare. Practic, astronomii desenează modul în care luminozitatea unei stele se schimbă în timp, creând ceea ce se numește curbă de lumină. Dacă văd o scufundare în curba de lumină a stelei, ei analizează cât de lungă și profundă este scufundarea, ceea ce le oferă informații despre ceea ce provoacă scăderea temporară a luminozității stelei.
Când caută exoplanete, astronomii caută scufundări în formă simetrică care se repetă în timp. Acestea indică un corp simetric, cum ar fi o exoplanetă sferică, care orbitează în fața stelei. Apoi, analizând caracteristicile scufundărilor, cercetătorii pot să estimeze unele dintre proprietățile exoplanetei, cum ar fi masa și raza acesteia.
Cu toate acestea, atunci când caută exocomete, astronomii nu caută scufundări simetrice în curba luminii. Ei speră să vadă luminozitatea stelei scăzând rapid la început, apoi revenind lent la un nivel de bază. Aceasta deoarece cometele nu sunt perfect rotunde. În schimb, lasă în urmă o coadă extinsă de resturi prăfuite. Ca și corpul cometar în sine, aceste cozi blochează lumina, astfel încât lasă o amprentă și asupra curbei luminoase. Și din moment ce cozile de cometă se subțiază cu atât mai mult cu cât obții de la cometa în sine, din ce în ce mai puțin lumină este blocată în timp. Cu alte cuvinte, semnătura curbă lumină a unei comete are o scufundare inițială dramatică, urmată de o revenire lentă la normal.
Deasupra se află curbele de lumină de la trei posibile tranzite exocometre în fața stelei tinere și strălucitoare Beta Pictoris. Semnalul din extrema dreaptă este cel mai puternic și se aliniază cu ceea ce așteaptă cercetătorii de la o cometă evaporantă, cu o coadă extinsă care trece în fața stelei. Observați cum strălucirea stelei scade dramatic la început, dar apoi se întoarce încet la baza sa.
(foto)
Exocometele abundă?
Astronomii au descoperit noua exocometă din jurul Beta Pic folosind datele colectate de TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) în perioada 19 octombrie 2018 și 1 februarie 2019. Deși este dificil să se determine multe dintre caracteristicile cometei, deoarece traiectoria orbitală și compoziția sa nu sunt prea bine conturate, potrivit studiului, dacă presupunem că acesta orbitează la aproximativ 1 unitate astronomică ( UA este distanța medie Pământ-Soare), atunci coada cometei se întinde cu aproximativ 124 de milioane de mile (200 de milioane de kilometri) în spatele ei. Aceasta înseamnă că coada cometei are aproximativ 1,3 AU.
Cu această cometă recent descoperită, dovada că TESS este potrivit pentru detectarea unor astfel de obiecte în jurul stelelor tinere și strălucitoare se confirmă Așadar, continuând, astronomii speră să utilizeze TESS pentru a consolida numărul de exocomete cunoscuțe, ceea ce îi va ajuta să determine exact cât de comune sunt aceste obiecte în alte sisteme solare.
În prezent, se crede că discul de gaz și praf din jurul stelelor tinere (cum ar fi Beta Pic, care are doar aproximativ 20 de milioane de ani) ar trebui să fie locații prime pentru comete, deoarece se consideră că cometele sunt blocurile de construcție rămase de la formarea planetară. De fapt, un studiu din 2014 a găsit dovezi spectroscopice pentru mii de exocomete în sistemul Beta Pic. Dar, dacă cercetătorii descoperă că alte stele tinere nu par să aibă atât de multe exocomete pe cât ne așteptăm, atunci ne lipsește ceva destul de important în teoriile noastre despre formarea planetară.
Doar timpul (și TESS) vor confirma.
***
Supernova dust found hidden in antarctic snow
Astronomers melted 1,000 pounds of Antarctic snow and found iron that most likely fell to ground as Earth passed through a cloud of supernova debris.
In this artist illustration, the Sun (the yellow star at center) moves through a clump of interstellar gas that may still be raining down radioactive iron from a long-ago supernova explosion.
NASA/Goddard/Adler/U. Chicago/Wesleyan
Antarctica is one of the most pristine places on the planet. Thanks to its generally inhospitable nature, as well as its natural isolation, it’s a good place for astronomers to search for meteorites and other materials that fall from the sky. They tend to sit undisturbed for long periods of time.
A team of astronomers from Germany and Austria recently made use of that preservation by collecting over 1,000 pounds of snow laid down in the past 20 years. After analyzing all the various dust and grains they found within the snow, they discovered a suspicious amount of iron-60. This particular radioactive strain of iron told astronomers that the dust wasn’t local, but instead came from outer space.
What’s more, they suspect it came from a supernova that exploded sometime in the recent cosmic past.
Our solar system sits in one particular spiral arm of the Milky Way, and it orbits the galactic center every 230 million years or so. Astronomers suspect that as the Sun and Earth traversed the local galactic neighborhood, they would have plowed through the cloud of debris that this supernova left behind, causing the materials to rain down on Earth.
The same type of iron has been found buried in deep sea beds and other ancient rocks, but those were laid down millions of years ago. This is the first find of such interstellar iron laid down in recent years, and it could shed more light on exactly where and when the supernova that created the metal occurred.
The researchers published their findings August 12 in the journal Physical Review Letters.
Iron hunters
To analyze the cosmic dust they were seeking, astronomers melted their 1,000 pounds of Antarctic snow. Then, they ran it through an instrument called a mass spectrometer to determine the precise chemical makeup of any materials caught inside. This told them not only that there was iron and manganese in the sample, but specifically iron-60 and manganese-53. These special isotopes, or varieties, of the elements have different numbers of particles in their nucleus than normal iron or manganese atoms (most iron is iron-56, and most manganese is manganese-55). Both are radioactive, meaning they’re not stable with that number of particles, and will at some point decay into other atoms – though for iron-60, it will take 2.6 million years for half of it to decay into something else, making it fairly long-lived for a radioisotope.
Once astronomers found the iron-60 and manganese-53, they had to figure out where it came from. Space was one option, but it’s actually quite common for that combination of elements to occur when cosmic rays strike the dust that fills the solar system. However, when that happens, there’s a particular ratio of iron to manganese scientists have come to expect, and that wasn’t the ratio researchers saw from the Antarctic snow – instead, they saw an excess of iron-60.
So they next tested to see if the extra iron might come from a more local source – fallout from nuclear weapons or power plants that might have drifted south. But further investigations showed that the amount of iron-60 scientists should expect from such sources is negligible, and can’t explain the amounts researchers measured.
Researchers have seen iron-60 like this before, in older rocks embedded in the seafloor or even on the Moon. In those cases, they put it down to a long-ago supernova, a dying star whose explosion would have created all kinds of exotic elements, including iron-60. But knowing that the iron-60 is still falling to Earth today can help astronomers connect the long-ago iron fall to the one that’s probably still happening today, and figure out where and when the supernova occurred that created the iron in the first place.
Astronomii au topit 1.000 de kilograme de zăpadă din Antarctica și au găsit fier care, cel mai probabil, a căzut la pământ, pe măsură ce Pământul a trecut printr-un nor din resturi de supernove.
Antarctica este unul dintre cele mai curate locuri de pe planetă. Datorită naturii sale, în general inospitaliere, precum și izolării sale naturale, este un loc bun pentru astronomi pentru a căuta meteoriți și alte materiale care cad din cer. Acestea au tendința de a sta liniștite pentru perioade lungi de timp.
O echipă de astronomi din Germania și Austria s-au folosit recent această conservare naturală colectând peste 1.000 de kilograme de zăpadă depuse în ultimii 20 de ani. După ce au analizat tot praful și celelalte particule pe care le-au găsit în zăpadă, au descoperit o cantitate suspectă de fier-60. Această tulpină radioactivă specială de fier le-a spus astronomilor că praful nu era local, provenind din spațiul cosmic.
Ba mai mult, ei suspectează că a ar fi produsul unei supernove care a explodat cândva în trecutul cosmic recent.
Sistemul nostru solar se află într-un braț spiralat special al Căii Lactee și orbitează centrul galactic la fiecare 230 de milioane de ani sau cam așa ceva. Astronomii bănuiesc că, pe măsură ce Soarele și Pământul traversau cartierul galactic local, ar fi arat prin norul de resturi pe care această supernovă l-a lăsat în urmă, determinând ploaia materialelor pe Pământ.
Același tip de fier a fost găsit îngropat în albiile de mare adâncime și alte roci străvechi, dar acesta au fost depus acum milioane de ani. Aceasta este prima descoperire a unui astfel de fier interstelar adus în ultimii ani și ar putea arunca mai multă lumină asupra locului în care a apărut supernova care a creat metalul.
Cercetătorii și-au publicat descoperirile pe 12 august în revista Physical Review Letters.
Vânători de fier
Pentru a analiza praful cosmic pe care îl căutau, astronomii au topit 1.000 de kilograme de zăpadă din Antarctica. Apoi, au trecut-o printr-un instrument numit spectrometru de masă pentru a determina machiajul chimic precis al oricăror materiale prinse în interior. Acest lucru le-a spus nu numai că în eșantion există fier și mangan, ci mai exact fier-60 și mangan-53. Acești izotopi speciali ai elementelor au un număr diferit de particule în nucleul lor decât atomii normali de fier sau mangan (majoritatea fierului este fierul-56, iar majoritatea manganului este manganul-55). Ambele sunt radioactive, ceea ce înseamnă că nu sunt stabile cu acest număr de particule și, la un moment dat, se vor descompune în alți atomi – deși în cazul Fe 60, va dura 2,6 milioane de ani pentru ca jumătate din acesta să se descompună în altceva, ceea ce o va face destul de îndelungat pentru un radioizotop.
Odată ce astronomii au găsit fierul-60 și mangan-53, au trebuit să-și dea seama de unde provine. Spațiul a fost o opțiune, dar este destul de comun ca acea combinație de elemente să apară atunci când razele cosmice lovesc praful care umple sistemul solar. Cu toate acestea, atunci când se întâmplă acest lucru, există un anumit raport dintre fier și mangan, iar acesta nu a fost raportul pe care cercetătorii l-au găsit în zăpada Antarctică – în schimb, au văzut un exces de fier-60.
Apoi au încercat ulterior să vadă dacă fierul suplimentar ar putea proveni dintr-o sursă mai locală – căderea de praf radioactiv provenit de la armele nucleare sau centralelor electrice nucleare. Însă alte investigații au arătat că această cantitate, de la astfel de surse, este neglijabilă și nu pot explica cantitățile măsurate de cercetători.
Cercetătorii au găsit acest fel de fier și mai înainte, în roci mai vechi înglobate în malul mării sau chiar pe Lună. În aceste cazuri, au descris-o ca pe o supernovă de demult, o stea pe moarte a cărei explozie ar fi creat tot felul de elemente exotice, inclusiv fierul-60.
***
Imaginea zilei – Șerpoaica!
Faza zilei – Gura păcătosului!!!
Listeria, cel mai mare pericol din bucătarie; ucide 70 de persoane pe an. — Invictus
Spania este a treia țară din UE cu cele mai multe cazuri de boală cauzată de această bacterie, foarte frecventă, și care suportă lipsa oxigenului și a temperaturilor de congelare. Citeste si Intoxicație masiva în sudul Spaniei cu „carne mechada” Cinci pacienți internați în spitalele din Liverpool și Manchester au murit în ultimele 15 zile […]
via Listeria, cel mai mare pericol din bucătarie; ucide 70 de persoane pe an. — Invictus
Pluto Has Been Officially Reclassified As A Planet!
Today is a historic day—one that will bring joy to the hundreds of millions of Pluto lovers around the globe. The International Astronomical Union (IAU), the body that is responsible for naming and classifying objects in the cosmos, has just announced that Pluto has been reclassified as a major planet. That’s right, the little dwarf will be rejoining the ranks of Mercury, Venus, Earth, Mars, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptune, and Planet-X (the planet that will surely spell doom for all humanity).
As many of you know, in 2006, the IAU made their infamous vote, deciding to demote everyone’s favorite planet to a “dwarf planet.”
Their reasoning was that too many people would confuse Pluto (the doggy of Disney fame) with Pluto (the planet, of space and stuff). Immediately after this 2006 announcement, the public exploded with outrage. There were a number of campaigns launched that were aimed at ensuring that Pluto was reinstated as a planet. These met with no success.
Pluto was officially classified as a dwarf planet.
But all of that just changed, After years of deliberation, the IAU announced in a press release that they have reclassified the icy world—they upgraded Pluto back to its proper standing as a planet. “We simply underestimated the public’s attachment to Pluto.
We realized our error shortly after the decision came down to demote it,” said Dr. Amy Joggy, professor at the Institute of Planetary Studies and head of the IAU’s Planetary Classification and Experimental Nomenclature Task Force. “We didn’t think anyone would really care if a little clump of ice and rock on the outskirts of the solar system was reclassified. Clearly, we dun messed up, and that makes me super sad face. Today, we take steps to correct this most grievous of errors.”
In addition to Pluto’s reclassification, Dr. Joggy has also proposed that the IAU create a new category of planet called a “hyper-planet.” These hyper-planets, according to Dr. Joggy, are like regular planets but at least two times as awesome (thanks to the fancy, fancy name).
It has also been proposed that Pluto be made an honorary member of this new planetary class. “In all honesty, we feel bad for the way we treated Pluto and, more importantly, all those that cared about it so greatly- the public showed us our error. Hopefully, the new class of planet will be created without a hitch, and Pluto will be added as the first member. It’s only fair.”
Say it with me now, “Yay!”
Astăzi este o zi istorică – una care va aduce bucurie sutelor de milioane de iubitori ai lui Pluto de pe glob. Uniunea Astronomică Internațională (IAU), organismul responsabil de numirea și clasificarea obiectelor din cosmos, tocmai a anunțat că Pluto a fost reclasificat ca o planetă majoră. Așa este, mica planetă se va reîntoarce în rândul suratelor ei Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Planeta-X (planeta care va scrie cu siguranță finalul pentru întreaga umanitate).
După cum mulți dintre voi știu, în 2006, IAU și-a făcut jocul infam, hotărând să transpună planeta preferată a tuturor în categoria: „planetă pitică”.
Raționamentul lor a fost că prea mulți oameni ar confunda Pluto (faimosul câine al lui Disney) cu Pluto (planeta). Imediat după acest anunț din 2006, publicul a explodat cu indignare. Au fost lansate o serie de campanii care au avut ca scop asigurarea reintegrării lui Pluto ca planetă. Din păcate, fără succes.
Pluton a fost clasificat oficial ca o planetă pitică.
Dar toate acestea s-au schimbat, după ani de deliberare, IAU a anunțat într-un comunicat de presă că au reclasificat lumea înghețată – l-au upgradat pe Pluto la poziția sa adecvată ca planetă. „Pur și simplu am subestimat atașamentul publicului față de Pluto.
„Ne-am dat seama de eroarea noastră la scurt timp după ce am luat decizia de a o retrograda ”, a spus dr. Amy Joggy, profesor la Institutul de Studii Planetare și șeful Grupului de lucru pentru clasificare și nomenclatură experimentală a UAI. „Nu credeam că i-ar părea cuiva rău cu adevărat dacă s-ar reclasifica o mică bucată de gheață și rocă de la marginea sistemului solar. În mod clar, ne-am încurcat, iar asta mă face super tristă. Astăzi, luăm măsuri pentru a remedia această gravă eroare. ”
Pe lângă reclasificarea lui Pluto, dr. Joggy a propus, de asemenea, IAU să creeze o nouă categorie de planetă denumită „hiper-planeta”. Aceste hiper planete, potrivit Dr. Joggy, sunt asemenea planetelor obișnuite, dar de cel puțin de două ori mai grozave (mulțumim pentru numele extrem de fantezist).
De asemenea, s-a propus ca Pluto să fie făcut membru onorific al acestei noi clase planetare. „Cu toată cinstea, ne simțim rău pentru modul în care l-am tratat pe Pluto și, mai important, pentru toți cei cărora le-a păsat atât de mult: publicul care ne-a arătat eroarea. Sperăm că noua clasă a planetei va fi creată fără probleme, iar Pluto va fi adăugat ca primul membru. Este corect. ”
Spune-o împreună cu mine acum: „Da!”
***
Imaginea zilei – Sculpturile naturii
Vine-un iz de cloroform
− … și, uite! S-a resorbit, și-și ridică, cu pudoarea unei curve bulevardiere care vrea să arate că n-are celulită, cracul pantalonului scurt.
Eu ronțăi țigara agresat în spațiul meu vital și tihna primei țigări a zilei.
− Nu-i așa? se întoarce și spre mine cu o privire aproape rugătoare.
Mă uit cu coada ochiului, nu că n-aș fi văzut mai înainte piciorul ulceros de la diabet care face-a amputație, dar …
− Da, coane. E mult mai bine. A făcut minuni doctorul ăla…
− Tu ai făcut minuni!
− Eu?
− Păi nu mi-ai zis tu să-l tai? De la încheietură. Două-trei tendoane, două anastomoze, pielea trasă peste ciot și cusută și-arăt precum piratul Barbă Roșie?
− Eu ziceam, așaaa, teoretic. Doar nu m-ai luat în serios?!
− Nici eu, dar doftorii, când au auzit că rămân fără obiectul muncii, s-au înghesuit care mai de care cu rețete, cu tratamente… am avut de unde-alege.
− Să fie-ntr-un ceas bun!
Mai apare unul și simt că nu se mai poate. Sting țigara jumătate, înfulec sacoșa (grea bre!) și mă întorc la Sifonăria lui Vasile. Coana Vasilica (Vasile-i pe moșie) mă privește circumspect:
− Azi nu facem grătar.
− Da’, ce… Am zis eu de vre-un grătar? Mai bagă-un sfert de ghin că n-am tihnă.
− Te-or alungat de pe băncuță?
− M-am alungat singur că pute-a morgă și cloroform.
***
Mihail stories 