Science Confirms That Forgetting Things Is Actually A Sign Of Very High Intelligence
Everyone forgets something from time to time. It can be from leaving an umbrella at a restaurant to an address disappearing from your brain. I myself have a hard time keeping track of all the passwords you have to remember nowadays.
Over the years I have given a try to different memory exercises and tricks to improve my own, but it rarely works for me. Maybe it’s only fair to accept that you’re a bit forgetful and probably good at something else.
However, some time ago, we came by a fantastic research, which is about forgetfulness!
It is a study which came to a rather amazing conclusion. It turns out that having a bad memory doesn’t have to be negative. Sure, it’s difficult for a person to forget things from time to time, but this could be a sign of something to be proud of, the site likewifty reports.
Competitive information
Yes, in the future you should probably stop giving yourself a bad time about how forgetful you are. This new research indicates that forgetfulness can be a sign of very high intelligence. I’d have thought it was the other way around, but it’s not.
People with the best memories tend to forget about relatively unnecessary details. So if you forgot the directions to that new restaurant, it’s probably because you have more important things on your mind.
Instead, if you remembered everything, then it would mean that you have a hard time making decisions because you have so much competing data taking part of your thought process.
You can stop worrying
An intelligent person’s brain lets go of things that it no longer needs, which facilitates thinking and decision making.
This actually makes sense, when you think about it!
So from this point forward, no more putting yourself down about all the little things that escape the brain. Instead, you can think about yourself as a very intelligent person who has considerably more important things to think about.
Toată lumea uită ceva din când în când. De la a lăsa o umbrelă la un restaurant până la o adresă care dispare din creier. Mie însumi îmi este greu să rețin toate parolele pe care-i musai să le ții minte în zilele astea.
De-a lungul anilor, am încercat diferite exerciții de memorie și trucuri pentru a-mi îmbunătăți memoria, dar au funcționat doar arareori. Poate că este corect să accepți că ești puțin distrat și probabil bun la altceva.
Cu toate acestea, cu ceva timp în urmă, am descoperit un studiu fantastic, care se referă la uitare!
Este un studiu care a ajuns la o concluzie destul de uimitoare. Se pare că a avea o memorie proastă nu este o deficiență. Desigur, este incomod pentru o persoană să uite lucruri din când în când, dar acest lucru ar putea fi un lucru cu care te poți mândri.
Informații competitive
Da, în viitor ar trebui probabil să nu vă mai faceți complexe relativ la cât de distrat sunteți. Această nouă cercetare arată că uitarea poate fi un semn de inteligență foarte înaltă. Aș fi crezut că este invers, dar nu este.
Oamenii cu cele mai bune amintiri tind să uite detaliile relativ inutile. Deci, dacă ați uitat drumul către noul restaurant, probabil că aveți lucruri mai importante de ținut minte.
În schimb, dacă vă amintiți totul, timpul necesar luării unei decizii s-ar mări nejustificat deoarece ați avea atât de multe date concurente făcând parte din procesul dvs. de gândire.
Poți să nu-ți mai faci griji
Un creier inteligent își permite să uite lucruri de care nu mai are nevoie, ceea ce facilitează gândirea și luarea deciziilor.
Acest lucru are sens, atunci când te gândești la asta!
Așa că din acest moment, nu te mai victimiza considerându-te un uituc. În schimb, te poți gândi la tine ca la o persoană foarte inteligentă și care are lucruri mult mai importante de gândit.
***
Imaginea zilei
Geamana Lake-an ecological disaster
By Adela Teban
This month I visited a strange and interesting place in Romania, in Apuseni Mountains. This place is called Geamana and was an old village that today lies under tones of industrial waste. You have to follow a beautiful and wild path in the forest to find this village, but when you arrive there in front of your eyes raise a giant lake. It’s an apocalyptic image of a village flooded in mud surrounded by a beautiful mountain landscape. Most people said that the place is haunted, maybe it is, but nobody died there in the period of the disaster. Maybe the place is haunted by the thoughts of hundreds people who lost there homes and cursed the ones who did this ecological disaster.
Everything started in 1977 when dictator Nicolae Ceausescu decided to exploit a huge underground copper deposit. The wast from Rosia Poieni copper pit was discharged and the whole village was sunk and turned into a decanting lake. The process slowly progressed in time and 400 families were evacuated from Geamana and their village.
The slurry, which continues to pour into the valley today, is a result of „froth flotation,” a process used by Rosia Poieni and most other copper mines around the world. Rock rich in copper is ground into powder, then put into baths of bubbling water. The hydrophobic copper flakes cling to air bubbles, creating a coppery froth that is skimmed off the top of the baths. The remaining slurry is discarded. It is this waste that drowned Geamana. And the lake continues to rise, climbing the walls of the valley at the rate of around 1 vertical meter each year. Along with the slurry from the mine, some sections of the runoff lake have turned red as a result of „acid mine drainage.” The acidic red water is a result of rain and springwater running through the minerals exposed by the mine. (source: http://www.rferl.org/a/romania-sinking-village).
Today, only a few families live in this area, and they are almost completely isolated. From the Geamana village remains few house roofs and the church that can be seen in the middle of the lake.
În această lună am vizitat un loc ciudat și interesant din România, în Munții Apuseni. Acest loc se numește Geamana și era un sat vechi care astăzi se află sub tone de deșeuri industriale. Trebuie să străbateți o frumoasă și sălbatică cărare prin pădure pentru a găsi acest sat, dar când ajungeți acolo în fața ochilor se ivește un lac gigantic. Este o imagine apocaliptică a unui sat inundat cu noroi, înconjurat de un splendid peisaj montan . Majoritatea oamenilor au spus că locul este bântuit, poate că este, dar nimeni nu a murit acolo în perioada dezastrului. Poate că locul este bântuit de gândurile a sute de oameni care și-au pierdut casele și au blestemat pe cei care au făcut acest dezastru ecologic.
Totul a început în 1977, când dictatorul Nicolae Ceaușescu a decis să exploateze un uriaș depozit subteran de cupru. Sterilul a fost deversat într-o groapă, iar întregul sat a fost scufundat și transformat într-un lac decantant. Procesul a progresat lent în timp ducând la evacuarea a 400 de familii din satul lor, Geamana.
Mizeria, care continuă să se verse la vale și astăzi, este rezultatul „flotării spumei”, un proces utilizat de Roșia Poieni și de cele mai multe mine de cupru din întreaga lume. Roca bogată în cupru este măcinată sub formă de pudră, apoi pusă în băi de apă cu bule. Fulgii de cupru hidrofobi se agață de bulele de aer, creând o spumă de cupru care este degresată în partea de sus a băii. Suspensia rămasă este eliminată. Acesta este deșeul care a înecat Geamăna. Iar lacul continuă să se ridice, urcând pe pereții văii cam cu un metru pe an. Totodată, unele părți ale lacului de scurgere au devenit roșii ca urmare a „drenajului de ape acide”. Apa roșie, acidă, este rezultatul ploilor și al izvoarelor care curg prin mineralele extrase din mină.
Astăzi, în această zonă mai trăiesc doar câteva familii care sunt aproape complet izolate.
(sursa: http://www.rferl.org/a/romania-sinking-village).
Foto titlu: Geamăna înainte de invazia sterilului.
La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil, că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi. În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în căsuţele moţeşti, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiec 20 de suflete.
Mâlul cenuşiu, la ştreaşina Bisericii
Casele rămase au fost aşezate de destin mai deasupra, pe culme, cum spun localnicii. Tot pe deal a fost ridicată şi biserica satului, cam la 100 de metri de vatra satului.
Este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns,însă, la nivelul acoperişului. Sub biserică, în valea Şeşii, se află lacul cu tulbureala de steril, înroşit de deşeurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Aici a fost până în urmă cu aproape trei decenii vatra satului Geamana. „Primul sămn rău o fost atunci când au început să se uşte cireşii, vişinii. Or fi sâmţit de la bun început otrava care atunci era doar sub pământ. Ce vă săpui se petrecea pe la sfârşitul anilor 1970. Apoi, pâraiele ce curgeau pe aici s-au înroşit rând pe rând, ca şi când torni în ele sânje“, spune cu năduf unul dintre oamenii care au rămas în Geamăna, Nicolaie Praţa. Gospodăria sa este ca pe o insuliţă, între două dintre pâraiele otrăvite, după cum le numeşte. La câteva sute de metri de muntele alb de steril şi tot cam atâta de lacul artificial. Bunul Neculai, cum îi spun vecinii, are vocea tremurândă când deschid subiectul cu expropierile făcute de stat în anii 1980 şi-l întreb de ce a ales să rămână aici.
Cronica distrugerii satului
„Când or vinit domnii cu executarea, n-or vrut să-mi ia tot pământu ce-l aveam, rămâneau multe hectare pe dinafară. Nici bani nu luam prea mulţi. Apoi, ne-am gândit cum să lăsăm tot ce am construit aici şi să plecăm. Uite aşa am ajuns să vedem pâraiele aste otrăvite, cum se duce la fund casă după casă, cârciuma unde se adunau oamenii satului şi apoi şi biserica, după cum vedeţi se scufundă şi ea. După mine satul va fi mort, când biserica va fi acoperita de tot de steril“, susţine cu înverşunare Niculai Praţa. Cum s-a ajuns ca satul Geamăna, un fel de „Bărăgan al Lupşii“, după cum îi spune soţia lui Praţa, să fie aproape pustiu? Ne răspunde tot bunul Niculai. Dintre nişte hârtii îngălbenite de vreme scoate un fel de cronică a distrugerii, un caiet studenţesc pe care omul şi-a trecut memoriile. Aşa aflăm câte case mai sunt în picioare în fiecare cătun. „Uite, aice o fost satul Şasa, o mai rămas din el 4 căsi, în Trifeşti mai sunt 5 căsi. Totul s-a distrus. Sunt sate care nu mai există pe hartă, numai atâta că stau în ele oameni uitaţi de lume cum sântem noi, câteva suflete aici “, spune vârstnicul.
Şi-a căutat dreptatea la Regina Angliei
Convins că a fost tras pe sforă de stat a scris mai multe memorii către miniştri, ba a fost şi în audienţe la Bucureşti. Omul auzise că Anglia e ţara în care dreptatea e sfântă, aşa că a făcut cunoscut blestemul care s-a abătut asupra satului Geamăna şi Reginei, printr-o scrisoare.
15 milioane de euro pentru rezolvarea problemelor de mediu
În iazul de Valea Şesii, cum îl ştiu localnicii, ajung rezidurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Lacul artificial este unul de decantare de vale, deschis, amenajat între doi versanţi. Mai exact are un singur baraj. Ultimele estimări arată că ar avea peste 130 de hectare. Riscul ar fi enorm, dacă nu s-ar putea face ecologizarea apelor din iaz. Şi, asta pentru că barajul este o fabrică naturală de acid sulfuric. Pericolul creşte de fiecare dată când plouă abundent în zonă. Licenţa pentru exploatarea cuprului de la Roşia Poieni aparţine companiei Cupumin Abrud. Cele mai recente evaluarări ale Ministrului Mediului arată că în zonă ar fi nevoie de investiţii de mediu în valoare de 15 milioane de euro. Autorizaţia integrată de mediu emisă de Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu pentru iazurile de decantare şi haldele de steril rezultate din procesul de extracţie-procesare a expirat la sfârşitul anului 2011. Înainte de Revoluţie, mina de cupru de la Roşia Poieni lucrau 3.000 de salariaţi. Acum, au rămas 200. S-a încercat şi o privatizare a societăţii din Apuseni, în martie 2012, finalizată cu un eşec.
Sursa: adev.ro/pbb74j
***
Astronomers pinpoint location of a single fast radio burst for the first time
Powerful but mysterious outbursts of radio waves are popping off all around us. Researchers using a radio telescope array in Australia have finally traced a one-and-done burst back to the galaxy it came from, a first.
The ASKAP radio telescope is the first to pinpoint the source of a non-repeating fast radio burst.
CSIRO/Andrew Howells
Fast radio bursts (FRBs) are one of space’s great mysteries. Discovered for the first time only in 2007, they are massively powerful bursts of radio waves that last for just a fraction of a second. The vast majority of these signals occur once, and then never happen again – making them especially hard to track and study. Scientists know that whatever produces the FRBs must be a highly energetic event, but without knowing where these busts come from, the actual creation of these brilliant flashes remains unknown.
In 2017, researchers tracked one burst, called FRB 121102, to a tiny yet active galaxy. But that was an even rarer repeating FRB, which gave scientists multiple tries at pinning down its location.
Now, astronomers using Australia’s Square Kilometer Array Pathfinder radio observatory (ASKAP) have managed to zero in on the location of a non-repeating burst, FRB 180924. Finding it was a much tougher challenge. They discovered that the FRB came from a quiet galaxy entirely unlike that of the repeating burst, making the finding both exciting and unexpected. The research, led by Keith Bannister from Australia’s Commonwealth Science and Industrial Research Organization (CSIRO), was published Thursday in the journal Science.
The FRB’s host galaxy was imaged by the Very Large Telescope in Chile. Astronomers pinpointed the FRB to within the black circle at the galaxy’s outskirts.
Bannister et al. 2019
Instant Replay
For a dozen years, astronomers have been drawn to FRBs by their extremely bright and mysterious nature. “If you put one of these at the sun, you could pop popcorn on Neptune,” Bannister says. “They’re amazingly bright.”
And while there are something like 1,000 FRBs every day, astronomers can’t watch the whole sky all at once. Most FRBs flash for a few milliseconds and then never again, so catching one is a matter of luck and patience.
The ASKAP array has been at the forefront of this FRB search. Made of 36 telescopes spread over nearly four miles, the observatory has discovered almost one-third of the 86 known FRBs. Most of the time, the 36 telescopes spread their gaze across the sky, looking at a wide field. But for this latest discovery, the telescopes happened to be pointing in the roughly same direction, observing an area that covered just one-tenth of one percent of the sky.
That tiny slice makes it less likely to catch an FRB. But it also meant that when the signal arrived, the network had 36 different telescopes observing it. The system is set to automatically identify a FRB within a half second, at which point every receiver freezes and sends the last three seconds of observations, which researchers can then comb over like referees checking 36 separate instant replay devices.
The radio waves traveled very slightly different distances to reach each telescope, so they struck each receiver at a different time and angle. That let astronomers triangulate the FRB’s origin.
Researchers then used data from some of the world’s largest optical telescopes — Keck in Hawaii and Gemini South and the European Southern Observatory’s Very Large Telescope, both in Chile — to image the region and learn more about the FRB’s home.
Astronomers found that this FRB came from a quiet, elderly galaxy nearly 4 billion light-years away, designated only as DES J214425.25−405400.81. Nearly the size of the Milky Way, this galaxy doesn’t have much gas – the fuel for star formation – and seems to be mostly finished making new stars. That rules out a lot of possibilities for what might cause a FRB, since young stellar populations are where astronomers usually see exciting, high-energy events like supernovas that might plausibly make a FRB.
Even more interestingly, they traced the FRB to the outskirts of the galaxy, some 13,000 light-years from its center. That matters because the supermassive black holes that reside at the center of most large galaxies were thought to be another possible way to fire off an FRB. But it’s not possible in this case, thanks to the large offset from the galaxy’s center.
Past to Present
The only other FRB to ever be traced to its source was a repeating burst, one of only two so far discovered. Scientists aren’t sure if repeaters are caused by the same kind of event as these solo bursts, but the two examples they have – one repeating, one not – are as different as can be.
In 2017, researchers traced the repeating FRB to a tiny dwarf galaxy one thousand times smaller than the Milky Way, which churns out new stars at a high rate. What’s more, even when this prior FRB source is quiet, its galaxy sends out a persistent, though quieter, radio signal that matches up with the location of the FRB.
“When we look,” Bannister says of his new lone FRB, “there’s no persistent radio source.”
About the only thing the two sources have in common is that they’re short, bright radio bursts, and that they’re coming from outside the Milky Way. “It’s either, there’s a huge continuum … or they’re just a different class of object entirely,” says Bannister of the two FRBs.
One of the mechanisms still on the table for creating FRBs is the creation of a magnetar, the dense core leftover after the death of a massive star that sends out powerful magnetic signals. They usually happen at the end of a large star’s (short) lifetime, but they can also form when two white dwarfs – the remnant cores of two smaller, longer-lived stars – collide with one another. That scenario is more likely in the older galaxy hosting Bannister’s FRB. But it’s still just a theory. “There’s not a lot of strong models saying it has to be this or that,” Bannister says.
The Future of FRBs
One of the reasons researchers are so interested in FRBs is their use in cosmology. The universe has a missing matter problem. Astronomers can’t account for all the normal matter – gas, dust, and stars – that should be in the cosmos.
This is entirely separate from the dark matter problem, which is about material only detectable through gravity, or the dark energy problem, which says some poorly understood type of force is pushing the cosmos apart.
Instead, the missing matter problem is simply that, according to cosmological tests, including observations by the Planck telescope, the universe should contain more material than scientists can measure by tallying up all the stars, dust, and gas they can see.
They strongly suspect it’s simply cold gas lurking between galaxies, called the intergalactic medium, or IGM. Because this gas doesn’t light up and isn’t especially dense, it’s hard to trace. But astronomers know some of it’s out there, because it absorbs light passing through it.
The perfect investigative tool would be a bright flash from a long distance. Astronomers could use it to probe the material between the source and its arrival on Earth. FRBs provide exactly that tool, if researchers can figure out where they come from.
In this case, the astronomers can account for the gas the FRB traveled through as it zipped through the Milky Way, and they can see that there’s not much gas in the FRB’s home galaxy. That leaves the IGM it traveled through on its way.
But that’s just one measurement. Many more will be needed to truly get a handle on the missing mass problem, and that means better understanding what causes FRBs and how they can be traced.
Now, scientists have to be patient, and wait for more of these bright flashes. And their telescopes are still watching the skies.
Pământul este permanent bombardat cu explozii puternice, dar misterioase, de unde radio. Cercetătorii, folosind o matrice de telescoape radio din Australia, au studiat în cele din urmă prima explozie unică care a venit înspre galaxia noastră.
Exploziile rapide de unde radio (FRB) sunt una dintre marile mistere ale spațiului. Descoperite pentru prima dată abia în 2007, sunt explozii masive de unde radio, care durează doar o fracțiune de secundă. Marea majoritate a acestor semnale apar o dată și apoi nu se mai repetă niciodată – făcându-le mai greu de urmărit și studiat. Oamenii de știință știu că ceea ce produce FRB-urile trebuie să fie un eveniment extrem de energic, dar fără să știe de unde provine aceste busturi, iar sursa reală a acestor explozii radio strălucitoare rămâne necunoscută.
În 2017, cercetătorii au urmărit o explozie radio, numită FRB 121102, într-o mică galaxie activă. Dar aceasta a avut o repetare mai rară de FRB, care le-a oferit oamenilor de știință mai multe șanse pentru fixarea locației sale.
Acum, astronomii care folosesc observatorul radio american Kilometry Array Pathfinder (ASKAP) din Australia au reușit să afle locația unei explozii radio nerepetate, FRB 180924. Localizarea a fost o provocare mult mai dificilă. Ei au descoperit că FRB provenea dintr-o galaxie liniștită, total diferită de aceea a exploziei repetate FRB 121102, făcând descoperirea atât de interesantă, cât și de neașteptată. Cercetarea, condusa de Keith Bannister de la Organizatia de Cercetare si Cercetare Industriala din Australia (CSIRO), a fost publicată joi in revista Science.
Reluare instantanee
Timp de mai mulți ani, astronomii au fost atrași de FRB prin natura lor extrem de strălucitoare și misterioasă. „Parcă te-ai uita la soare, ai putea face popcorn pe Neptun”, spune Bannister. „este uimitor de strălucitoare”.
Și, în timp ce există în jur de 1.000 de FRB-uri în fiecare zi, astronomii nu pot privi întregul cer dintr-o dată. Majoritatea FRB-urilor se aprind câteva milisecunde și apoi niciodată din nou, astfel că a capta unul este o chestie de noroc și răbdare.
Gama ASKAP a fost în fruntea acestei căutări FRB. Făcut din 36 de telescoape răspândite pe aproape patru mile, observatorul a descoperit aproape o treime din cele 86 de FRB-uri cunoscute. De cele mai multe ori, cele 36 de telescoape își întinse privirea peste cer, privind un câmp larg. Dar pentru această descoperire recentă, telescoapele se întâmplau a fi în aproximativ aceeași direcție, observând o zonă care acoperă doar o zecime dintr-un procent din cer.
Această felie mică face mai puțin probabil să prindă un FRB. Dar, de asemenea, a însemnat că, atunci când semnalul a sosit, rețeaua avea 36 de telescoape diferite observând-o. Sistemul este setat să identifice automat un FRB într-o jumătate de secundă, moment în care fiecare receptor îngheață și trimite ultimele trei secunde de observații, pe care cercetătorii îl pot apoi studia apoi verificând 36 de dispozitive separate de replay instant.
Undele radio au parcurs distanțe foarte diferite pentru a ajunge la fiecare telescop, astfel încât au lovit fiecare receptor într-un timp și în unghi diferit. Acest lucru lasă loc astronomilor să trianguleze originea FRB.
Cercetătorii au folosit date de la unele dintre cele mai mari telescoape optice din lume – Keck în Hawaii și Gemini South și Telescopul foarte mare al Observatorului European de Sud, ambele în Chile – pentru a imagina regiunea și pentru a afla mai multe despre casa FRB.
Astronomii au descoperit că acest FRB provenea dintr-o galaxie liniștită, în vârstă, la aproape 4 miliarde de ani-lumină distanță, desemnată doar ca DES J214425.25-405400.81. Aproape de mărimea Căii Lactee, această galaxie nu are prea mult gaz – combustibilul pentru formarea stelelor – și se pare că deja este în mare parte terminat. Aceasta exclude o mulțime de posibilități pentru ceea ce ar putea provoca un FRB, deoarece populațiile tinere stelare sunt acolo unde astronomii văd de obicei evenimente incitante, cu energie înaltă, cum ar fi supernovele, care ar putea face plauzibil un FRB.
Chiar mai interesant, au urmărit FRB-ul la marginea galaxiei, la aproximativ 13 000 de ani-lumină de la centrul său. Acest lucru contează deoarece găurile negre supermassive care se află în centrul celor mai multe galaxii mari au fost considerate a fi o altă posibilă cale de a trage un FRB. Dar nu este posibil în acest caz, grație compensării mari din centrul galaxiei.
Până în prezent
Singurul alt FRB care a fost vreodată urmărit la sursa sa a fost o explozie repetată, una dintre cele două descoperite până acum. Oamenii de știință nu sunt siguri dacă repetoarele sunt cauzate de același tip de eveniment ca și aceste explozii solo, dar cele două exemple pe care le au – una repetată, una nu – sunt complet diferite.
În 2017, cercetătorii au trasat FRB repetat al unei galaxii pitice, de o mie de ori mai mică decât Calea Lactee, care creează stele noi pe bandă rulantă. Mai mult, chiar și atunci când această sursă FRB anterioară este liniștită, galaxia însăși trimite un semnal radio persistent, deși mai silențios, care se potrivește cu locația FRB.
„Când ne uităm”, spune Bannister despre noul său FRB singur, „nu există nici o sursă radio continuă”.
Singurul lucru pe care le au în comun cele două surse este faptul că acestea sunt explozii scurte, luminoase, de unde radio și că vin din afara Căii Lactee. „It’s either, there’s a huge continuum … sau sunt doar o clasă diferită de obiect în întregime”, spune Bannister despre cele două FRB-uri.
Unul dintre mecanismele luat în calcul pentru crearea FRB-urilor este crearea unui magnetar, restul de nucleu dens după moartea unei stele masive care trimite semnale magnetice puternice. Aceasta se întâmplă de obicei la sfârșitul vieții scurte a unei stele mari, dar se pot forma și atunci când două pitice albe – nucleele rămase ale două stele mai mici și mai lungi – se ciocnesc unul cu celălalt. Acest scenariu este mai probabil în galaxia veche care găzduiește FRB-ul lui Bannister. Dar este totuși doar o teorie. „Nu există multe modele puternice care să spună că trebuie să fie așa sau altfel”, spune Bannister.
Viitorul FRB
Unul dintre motivele pentru care cercetătorii sunt atât de interesați de FRB este utilizarea lor în cosmologie. Universul are o problemă a lipsei de materie. Astronomii nu pot explica toată materia normală – gazul, praful și stelele – care ar trebui să fie în cosmos.
Acest lucru este complet separat de problema materiei întunecate, care se referă la materialul detectabil doar prin gravitație, sau la problema energiei întunecată, care spune că un tip de forță (greșit înțeleasă) produce expansiunea universului.
În schimb, problema materiei dispărute este pur și simplu că, în conformitate cu testele cosmologice, inclusiv observațiile telescopului Planck, universul ar trebui să conțină mai mult material decât pot detecta oamenii de știință prin măsurarea tuturor stelelor, prafului și gazului pe care le pot vedea.
Ei bănuiesc foarte mult că este pur și simplu un gaz rece care străbate între galaxii, numit mediul intergalactic sau IGM. Deoarece acest gaz nu se aprinde și nu este foarte dens, este greu de urmărit. Dar astronomii știu că el este acolo, deoarece absoarbe lumina care trece prin el.
Instrumentul perfect de investigație ar fi un fulger strălucitor de la distanță. Astronomii l-ar putea folosi pentru a cerceta materialul dintre sursă și sosirea lui pe Pământ. FRB-urile oferă exact acest instrument, dar doar dacă cercetătorii pot să-și dea seama de unde provine.
În acest caz, astronomii pot să contabilizeze gazele pe care le-a străbătut FRB, în timp ce traversează Calea Lactee, constatând că nu există prea mult gaz în galaxia de emisie a FRB. Asta din cauza IGM prin care a călătorit pe drum.
Dar asta e doar un aspect. Multe dintre altele vor fi necesare pentru a obține o soluționare reală a problemei de masă lipsă, ceea ce înseamnă o mai bună înțelegere a ceea ce cauzează FRB-urile și modul în care acestea pot fi urmărite.
Acum, oamenii de știință trebuie să fie răbdători și să aștepte mai multe dintre aceste explozii radio strălucitoare. Iar telescoapele lor privesc încă cerul.
…
Big nipple
Pre’ când veniseră japonezii să retehnologizeze instalația de Piroliză de la Midia, meșteru’ mă ia deoparte:
– Bă student… ia vezi ce faci cu jarăpănoșii ăștia…
– Ce să le fac meștere…?
– Nu’ș ce!? Nu vezi că n-au casă, n-au masă. Ia-i de pe noi c-or turbat băieții. Tu le mai rupi cu ingleza, ia-i, du-i pe litoral, plimbă-i, obosește-i, fă-le ceva.
Ia de colea 500 de lei, semnează, că-i de la Toma de la sindicat, și hai… să pun și eu capu’ pe pernă acasă, ce draku’ !
Buuun. A doua zi mă înființez în secție. Cei trei ingineri de la Samsung, niște japonezi mititei, dar plini de-o interminabilă energie, desfășuraseră deja niște hărți de automatizare kilometrice și încercau a se face înțeleși băieți noștri de la AMA care aveau priviri disperate:
– Gentlemen! Eu… I’m something to tell you. Look at me, please! Le-am captat atenția. Voi venit cu mine, litoral. Văd uimiri. You come with me. To bitches. Uimiri și mai mari. Mamaia beach. Holidays, girls, beer … Zâmbete pronunțate.
Came with me. Wek, come on…
Ne înghesuim în Trabantul meșterului (tot din partea firmei ! ) și o tăiem în Mamaia.
Răposăm în Satul de Vacanță unde-i dirijez către Casa Harghita, unde cunoșteam pe gestionar.
Îi plantez la o masă și intru la bucătărie:
– Vasileee! Îi groasă. Am trei japonezi, ingineri veniți la noi. Tre’ să-i omenesc. Nu se pune problema de marțafoi.
– Se rezolvă, Mihăiță. Acu’ vin cu niște palincă de cinzeci plus să le ardem mațele, apoi o ciorbă de burtă groasă, pansament. După aia niște cârnăciori de mistreț cu garnitură, cu o Busuioacă de Bohotin, ulei. Îi bine?
– Perfect, nea Vasile. Manevrezi să-i lucrăm și la buzunări?
– Las pe mine!!! De n-or lăsa aici toată arvuna de la Midia îți dau de mâncare gratis o lună.
Bunnn.
Vine pălinca:
– Very strong sake, apricot, good… Miammm! dau pe gît lichidul și simt că-mi iau foc mațele.
– Good, good, delicate.
„Oops? ronțăi mental, ceva nu-i în clar”
Fac semn de înc-o tură. Vine Vasile cu ciorba de burtă, eu deja eram cam turtit, japonezii nici pe dreacu’:
– Belly, pig belly cut noodles and cooked up in a storm. Explic dezinvolt și mă înfig în lingură.
Mă ardeau mațele ceva de speriat…
Ăștia se uită pe sus, se uită la mine cum fac și mă imită la perfecție.
Oarecum restabilit declar:
– Mațe small wild boar pig up with wild boar. Iar văd neliniște și priviri sfioase dar când au apărut sticlele cu Busuioacă de Bohotin, zâmbetele s-au lărgit pe fețe.
– Just a second, mă scuz, și o șterg la Vasile.
– Ce facem bre cu ăștia ?
– Ei… lasă pe mine. Tu vezi mai încet c-ai început să te tuflești.
Buuun.
Torn în pahare licoarea, îi învăț să ciocnească în două aripi, sus la buză și jos la piciorul paharului, se bucură ca niște copii și mai exersează cu un rând…
– It will be a small delay… Few seconds, when eat and the chefs. Syndicate…
– Ye, enjoy! Curge vinul, mai rad și eu un pahar, cam cu teamă…
Insinuant, dar din ce în ce mai pregnant, din spatele restaurantului vine un miros de mititei, de-ăia oltenești cu carne de oaie, cimbru și usturoi la greu… de simt că mi se pungește gura.
Japonezii încep a se foi:
– What is this?
– Nothing important. Cook lunch…
– Can see this?
– I don’t know, do not bother ther. Seconds.
Îi duc în spate. Aici micii tocmai se rumeneau. Japonezii amușinau la greu.
– That cost?
– Sory… Is not in menu… This is the chef lunch…
Se uită ăștia unu la altul …
– Want us. What’s it called?
Vasile mă cată cu privirea :
– Small Teat.
Japonezii se uită unul la altul și mai că se prăpădesc de râs.
– This is small teats? Noooo…. This is the Biggggg Teatstssss !!!
I-am mutat în spate, unde s-au umflat cu mititei.
După asta i-au luat fetele să le arate beciul. Am tras și eu un pui de somn. Pe la trei apar tot un zâmbet. Vasile îmi face cu ochiul și-mi dă o chitanță fiscală:
– Cum zisei coane Mihăiță. Du-i la Alvorado, am dat telefon, îi umflă de la intrare. Treci mâine p’aci…
Am adăstat și eu pe patul portarului, unde să mă mai duc …
Dimineață i-am sculat cu room-service: Coniac Triumf, un rachiu de dimineața… ca să treacă greața.
Vasile e omenos. De data asta i-am dus la Casa Argeșeană:
– Twenty big teats…
Lumea era informată.
A treia zi la Casa Vrânceană.
Pe la prânz mă trezesc cu meșteru’ la masă.
– Ce faci?
– Respect ordinele.
– Da’ eu nu ți-am zis să-i omori cu zile, că mai avem nevoie de ei. M-a sunat Vasiliu de la Secu: „Bă! Ce face, dihania aia a ta, cu japonezii? Că i-o rablagit de tot. Vezi ce faci că altfel raportez mai sus”.
– Păi… Îi bag la dezalcoolizare?
– Bagă-i. Mâine să fie frech pă preș !
Se uită critic la mine: Și tu la fel!
***
Ceva emoționant
Imaginea zilei
Aventura continuă!!!
India seeks to join exclusive company with ambitious moon mission
India’s ambitious $142 million Chandrayaan 2 moon mission, comprising a orbiter, lander and rover, is set for liftoff Sunday to begin a nearly two-month transit culminating in a touchdown near the lunar south pole in September.
The robotic science mission is awaiting liftoff aboard India’s Geosynchronous Satellite Launch Vehicle Mk.3, or GSLV Mk.3, rocket at 2121 GMT (5:21 p.m. EDT) Sunday from a spaceport on the Indian east coast.
If everything goes according to plan, the three-in-one spacecraft will arrive in orbit around the moon around Aug. 5, then detach the landing craft around Sept. 2 or 3 to begin lowering its altitude in preparation for a final descent to the lunar surface as soon as Sept. 6.
“We are landing at a place where nobody else has gone,” said K. Sivan, chairman of the Indian Space Research Organization.
Indian scientists are targeting landing of the Chandrayaan 2 lander at an unexplored site located on the near side of the moon at 70.9 degrees south latitude, closer to the moon’s south pole than any previous mission. The landing module is named Vikram for Vikram Sarabhai, the father of India’s space program, and will deploy the Pragyan rover, named for the Sanskrit word for “wisdom.”
The stationary lander and rover are designed to last 14 days — equivalent to half of a lunar day — until the sun sets at the landing site, robbing the vehicles of electrical power as temperatures plummet to near minus 300 degrees Fahrenheit (minus 183 degrees Celsius).
If the landing is successful, India will become the fourth nation to accomplish a controlled soft touchdown on the moon, following landings by the Soviet Union, the United States and China.
Clive Neal, a lunar scientist at the University of Notre Dame, said India’s space program “making great strides” after placing spacecraft into orbit around the moon and Mars in 2008 and 2013, respectively.
Chandrayaan 2 is a follow-up to India’s Chandrayaan 1 lunar orbiter, which made history by detecting water-bearing molecules at the moon’s poles, with the highest concentrations inside permanently-shadowed craters at the south pole.
“This proof of capability, the Chandryaaan 2 mission with the lander and the rover, is very ambitious,” Neal said in an interview with Spaceflight Now.
And Chandrayaan 2’s budget is a fraction of the development budget for NASA’s Lunar Reconnaissance Orbiter, which cost more than $500 million to build and launch in 2009.
“They’ve got a nice landing site picked out,” Neal said. “It looks pretty benign in terms of small craters and boulders. This would be a pathfinder for future landings in more challenging environments, and because it’s a new place (to explore) on the moon, there will be good science that comes out of it.”
China is the most recent country to join the elite group of nations with successful moon landing missions. China’s Chang’e 3 mission landed on the near side of the moon in 2013, and Chang’e 4 made the first soft landing on the far side of the moon in January.
Chang’e 4’s lander and rover are still operating, and if successful, the arrival of Chandrayaan 2 in September could mark the first time since the 1970s that two spacecraft have operated on the moon’s surface at the same time.
“This is very exciting, and I wish them well,” Neal said. “They’ve got a wealth of experiments that they’re carrying on the orbiter, the lander and the rover. It’s going to tell us some interesting things about the lunar surface at a location we haven’t been to.”
ISRO says the orbiter’s mission will last at least a year, taking high-resolution images and scanning the lunar surface with radar and spectral imagers to hunt for signs of water ice.
Officials originally designed the Chandrayaan 2 mission as a joint endeavor with Russia, which was to provide the landing module to fly to the moon with an Indian-made orbiter and rover. But Russia dropped out of the project after the failure of the Phobos-Grunt Mars probe in 2011, prompting the Indian government to make Chandrayaan 2 an all-Indian mission.
“This mission is not only ISRO’s mission,” Sivan said in a press briefing last month. “It is a mission of the entire country.”
Chandrayaan 2 will ride into space on top of a GSLV Mk.3 rocket, India’s most powerful launcher, from the Satish Dhawan Space Center on Sriharikota Island, located on the coast of the Bay of Bengal in southeastern India.
Making its third full-up flight, the 142-foot-tall (43.4-meter) launch vehicle will take off at 2:51 a.m. Indian Standard Time on Monday with some 2.2 million pounds of thrust from two solid-fueled boosters.
An air-lit core stage with two hydrazine-fueled Vikas engines and an upper stage with a hydrogen-fueled engine will send the Chandrayaan 2 mission into space. Separation of the Chandrayaan 2 spacecraft is scheduled at T+plus 16 minutes, 13 seconds.
Indian space program managers last year moved the Chandrayaan 2 launch from the less capable GSLV Mk.2 rocket to the GSLV Mk.3 after the spacecraft exceeded its original weight during development.
The orbiter, lander and rover together will weigh around 8,500 pounds — about 3,850 kilograms — at the time of launch. About one-third of that weight is propellant, according to Sivan.
The GSLV Mk.3 will haul the Chandrayaan 2 spacecraft into an elliptical transfer orbit around Earth, with a low altitude of 105 miles (170 kilometers) and a maximum distance from Earth of 24,270 miles (39,059 kilometers).
After separation from the GSLV Mk.3 launcher, Chandrayaan 2’s orbiter will extend a power-generating solar array wing and gear up for a series of orbit-raising burns before breaking free of the grip of Earth’s gravity and traveling to the moon.
Five engine burns over 16 days will nudge Chandrayaan 2’s orbit higher before a trans-lunar injection maneuver at the end of July sends the spacecraft on a five-day arcing trajectory to intercept the moon.
Another critical engine burn around Aug. 5 will place the Chandrayaan 2 spacecraft in an oval-shaped orbit around the moon — ranging between 93 miles (150 kilometers) and about 11,200 miles (18,000 kilometers) in altitude — followed by additional thruster firings to steer the probe into a circular 62-mile-high (100-kilometer) orbit by early September.
Then the Vikram lander will detach from the orbiter to begin descent maneuvers, ending with a 15-minute landing sequence from an altitude of about 100,000 feet (30 kilometers) on Sept. 6, according to ISRO.
“These 15 minutes are going to be the most terrifying moment for all of us,” Sivan said. “It is going to be a terrifying moment because … ISRO has never undertaken such a complex flight. This 15 minutes of flight is the most complex mission ISRO has ever undertaken.”
Five throttleable liquid-fueled engines will control the lander’s rate of descent, and a laser rangefinder will guide the spacecraft toward a landing zone in an ancient polar highlands region between two craters at approximately 70.9 degrees south latitude, and 22.8 degrees east longitude.
The Chandrayaan 2 spacecraft’s three components each carry a suite of scientific instruments:
- Orbiter
- Mass: 5,244 pounds (2,379 kilograms)
- Dimensions: 3.2 x 5.8 x 2.1 meters (10.5 x 19.0 x 6.9 feet)
- Power: 1,000 watts
- Description: The Chandrayaan 2 orbiter — designed for a one-year mission — carries eight scientific instruments, including a high-resolution stereo imaging camera, a dual-frequency synthetic aperture radar look for evidence of water ice at the lunar poles, an imaging infrared spectrometer to aid in the search for water, and sensors to study the moon’s tenuous atmosphere. The orbiter will also provide data relay services the Vikram lander.
- Vikram Lander
- Mass: 3,243 pounds (1,471 kilograms)
- Dimensions: 2.54 x 2.0 x 1.2 meters (8.33 x 6.6 x 3.9 feet)
- Power: 650 watts
- Description: The Vikram lander’s targeted touchdown zone is located in a highland region on the the near side of the moon at approximately 70.9 degrees south latitude, closer to the moon’s south pole than any previous lunar landing mission. Vikram will use five throttleable liquid-fueled engines to slow down for landing. The stationary landing craft carries a suite of multiple cameras and three science instruments, including a seismometer to listen for moonquakes, a thermal probe to reach a depth of up to 33 feet (10 meters) to measure the vertical temperature gradient in the lunar crust, sensors to investigate plasma near the moon’s surface, and a NASA-provided laser retroreflector array to help scientists locate the lander’s exact position on the moon. The Vikram lander is designed to last 14 days on the moon, equivalent to one lunar day.
- Pragyan Rover
- Mass: 59 pounds (27 kilograms)
- Dimensions: 0.9 x 0.75 x 0.85 meters (3.0 x 2.46 x 2.79 feet)
- Power: 50 watts
- Description: The solar-powered Pragyan rover has a range of up to 500 meters, or 1,640 feet, during its 14-day mission on the moon. The AI-enabled rover has six wheels and will relay science data and images through a radio link with the Vikram lander. Indian scientists installed an alpha particle X-ray spectrometer to measure the elemental composition of the rocks at the Chandrayaan 2 landing site, along with a laser-induced breakdown spectroscope. The Pragyan rover is named for the Sanskrit word for “wisdom.”
The lander’s targeted destination is roughly 220 miles (350 kilometers) from the rim of the South Pole-Aitken basin, a region scientists believe is one of the most ancient impact sites in the solar system, created when a large asteroid or comet struck the moon billions of years ago.
For the first time, Chandrayaan 2’s rover could examine ancient material in the lunar crust ejected during the colossal collision that created the South Pole-Aitken basin, providing data that could yield clues about the solar system’s chaotic early history.
China’s Chang’e 4 mission, landed on the far side of the moon in January, is exploring the mid-latitudes of the southern hemisphere, within the South Pole-Aitken basin.
Unlike the Indian Pragyan rover, Chang’e 4 does not carry an alpha X-ray spectrometer, or APXS, to obtain compositional measurements of the lunar crust. The presence of such an instrument on-board Chandrayaan 2 could be boon for lunar geologists.
Neal said he wished Chang’e 4’s rover, named Yutu 2, carried an APXS instrument to the far side of the moon.
The APXS on the Indian rover “will give us an idea of the chemical composition of the rocks that are there,” Neal said. “That is going to be a critical piece of the puzzle … It’s going to tell us more about the composition at that particular vicinity, whether or not it will find water. It doesn’t look like it’s too close to the permanently-shadowed regions, but we don’t know what’s underneath the regolith there.”
Science instrumentation on Chandrayaan 2’s orbiter could provide the most detailed data yet obtained about the amount of water ice hidden inside the moon’s polar craters. The sensors can also detect the presence of hydroxyl molecules, which have oxygen and hydrogen atoms bonded together.
The Indian orbiter’s dual-frequency radar, with L-band and S-band beams, will be sensitive to underground ice deposits up to 16 feet (5 meters) below the lunar surface, twice as deep as reachable by radars carried Chandrayaan 1 and NASA’s Lunar Reconnaissance Orbiter.
“I think on the orbiter — it’s got a year long mission — the radar would be good because although LRO has a radar, it is only in receiving mode, not transmission mode, so we have to transmit from Earth in order to use it right now,” Neal said. “So a lot of locations are not amenable to that.”
Chandrayaan 2 could give scientists more refined maps of the location of water ice deposits, and a more accurate inventory for how much water is trapped inside the permanently-shadowed polar craters.
“That has a lot of potential, as does the infrared spectrometer,” Neal said. “It’ll help show whether or not there’s a hydroxyl or water signal at the surface.”
Such information is critical for future human expeditions to the moon, such as those planned as part of NASA’s Artemis program, which aims to return astronauts to the moon by 2024 under a directive from the Trump administration.
India’s lunar lander may soon be joined on the moon by privately-developed probes and rovers. NASA awarded contracts to three U.S. companies to build robotic landers to carry U.S. science instruments to the moon in 2020 and 2021.
Earlier this year, a privately-funded Israeli spacecraft named Beresheet attempted to land on the moon, but the probe crashed during final descent.
“I think the international and the commercial interest in the moon is really fantastic, and what it shows us is that the world and private industry have caught up with NASA,” Neal said.
The launch of Chandrayaan 2 will come two days before the 50th anniversary of the launch of Apollo 11, the first mission to land astronauts on the moon.
“I think it’s good to see other nations going to the moon,” Neal said. “Apollo has stimulated, 50 years on, international interest just as it did back in the ’60s and early ’70s.”
Această ambițioasă misiune indiană Chandrayaan de 142 milioane de dolari, alcătuită dintr-un orbiter, un lander si un rover, este stabilită pentru duminică, apoi un tranzit de aproape două luni, culminând cu o aterizare în apropierea polului lunar în luna septembrie.
Misiunea de știință robotică își așteaptă lansarea împreună cu satelitul India’s Geosynchronous Satellite la bordul lansatorului rachetă Mk.3, sau GSLV Mk.3, la 21:21 GMT (17:21 EDT), duminică, de la un port spațial de pe coasta de est a Indiei.
Dacă totul merge conform planului, nava spațială trei-în-unu va ajunge pe orbită în jurul lunii pe 5 august, apoi va detașa ambarcațiunile de aterizare pe 2 sau 3 septembrie pentru a începe să coboare altitudinea în pregătirea pentru o coborâre finală suprafață lunară de la data de 6 septembrie.
„Aterizăm într-un loc în care nimeni altcineva nu a fost”, a declarat K. Sivan, președintele Organizației de Cercetare Spațială din India.
Cercetătorii indieni țintesc ca aterizarea landerului Chandrayaan 2 să fie într-un loc neexplorat situat în partea apropiată a lunii, la 70,9 grade latitudine sudică, mai aproape de polul sudic al lunii decât orice misiune anterioară. Modulul de aterizare este numit Vikram pentru Vikram Sarabhai, tatăl programului spațial al Indiei, și va desfășura roverul Pragyan, numit pentru cuvântul sanscrit pentru „înțelepciune”.
Dispozitivul de aterizare staționar și roverul sunt proiectate să funcționeze 14 zile – echivalentul a jumătate dintr-o zi lunară – până când soarele apune la locul de aterizare, văduvind vehiculele de energie electrică, pe măsură ce temperaturile scad până la minus 300 grade Fahrenheit (minus 183 grade Celsius) .
Dacă aterizarea are succes, India va deveni a patra națiune care va realiza o aterizare controlată pe Lună, în urma aterizărilor efectuate de Uniunea Sovietică, Statele Unite și China.
Clive Neal, un om de știință lunar la Universitatea din Notre Dame, a declarat că programul spațial al Indiei „face pași mari” după ce a pus nave spațiale în orbită în jurul lunii și Marte în 2008 și 2013, .
Chandrayaan 2 este o copie a orbiterului lunar Chandrayaan 1, care a făcut istorie prin detectarea moleculelor purtătoare de apă la polii lunari, cu cele mai mari concentrații în interiorul craterelor umbrite permanent la polul sudic.
„Misiunea Chandryaaan 2 cu landerul și roverul, este foarte ambițioasă dorindu-se o dovadă a capacitabilităților spațiale indiene”, a declarat Neal într-un interviu acordat Spaceflight Now. Iar bugetul lui Chandrayaan 2 este doar o fracțiune din bugetul de dezvoltare pentru Lunar Reconnaissance Orbiter al NASA, care a costat mai mult de 500 de milioane de dolari pentru a construi și a fost lansat în 2009.
„Au un loc frumos de aterizare”, a spus Neal. „Arată destul de benign, doar cu mici cratere și bolovani. Acesta ar fi o încercare pentru aterizările viitoare în medii mai provocatoare și pentru că este un loc nou (de explorat) pe Lună, sperăm să obținem informații noi și atractive „.
China este cea mai recentă țară care se alătură grupului de elită al națiunilor cu misiuni de succes de aterizare a lunii. Misiunea Chinei Chang’e 3 a aterizat pe latura apropiată a lunii în 2013, iar Chang’e 4 a făcut prima aterizare soft pe partea întunecată a lunii în ianuarie.
Terminalul și roverul lui Chang’e 4 continuă să funcționeze și, dacă s-ar fi reușit, sosirea lui Chandrayaan 2 în septembrie ar putea marca pentru prima dată de la anii 1970 faptul că două nave spațiale au operat simultan pe suprafața lunii.
„Este foarte interesant și le doresc numai bine”, a spus Neal. „Au o multitudine de experimente pe care le efectuează pe orbiter, pe lander și pe rover. Vor spune niște lucruri interesante despre suprafața lunară într-o locație în care nu am fost.
ISRO declară că misiunea orbitală va dura cel puțin un an, luând imagini de înaltă rezoluție și scanând suprafața lunară cu radare și imagizoare spectrale pentru a vâna semne de gheață.
Oficialii au creat inițial misiunea Chandrayaan 2 într-un efort comun cu Rusia, care urma să ofere modulului de aterizare să zboare spre lună cu un orbiter și un rover indian. Dar Rusia a renunțat la proiect după eșecul sondei Phobos-Grunt Mars din 2011, determinând guvernul indian să-l facă pe Chandrayaan 2 o misiune total indiană.
„Această misiune nu este doar misiunea ISRO”, a declarat Sivan într-un briefing de presă luna trecută. „Este o misiune a întregii țări”.
Chandrayaan 2 va circula în spațiu pe o rachetă GSLV Mk.3, cea mai puternică lansatoare din India, din Centrul Spațial Satish Dhawan de pe insula Sriharikota, aflată pe coasta Golfului Bengal din sud-estul Indiei.
Făcând cel de-al treilea zbor, vehiculul de lansare cu o înălțime de 142 picioare (43,4 metri) va decola, la ora 02:51, ora locală indiană, cu aproximativ 2,2 milioane de kilograme de tracțiune de la două boostere cu combustibil solid.
O treaptă centrală, cu două motoare Vikas alimentate cu hidrazină și o treaptă superioară cu un motor alimentat cu hidrogen, va trimite misiunea Chandrayaan 2 în spațiu. Separarea navei spațiale Chandrayaan 2 este programată la T + plus 16 minute, 13 secunde.
Managerii de programe spațiale din India au transferat anul trecut lansarea Chandrayaan 2 de la racheta mai puțin capabilă GSLV Mk.2 la GSLV Mk.3, după ce nava spațiale a depășit greutatea inițială în timpul dezvoltării.
Orbiterul, landerul și roverul împreună vor cântări în jur de 8.500 de pounds – aproximativ 3.850 de kilograme – în momentul lansării. Aproximativ o treime din această greutate este propulsorul, potrivit lui Sivan.
GSLV Mk.3 va transporta nava spațiale Chandrayaan 2 într-o orbită de transfer eliptică în jurul Pământului, cu o altitudine mică de 170 de kilometri și o distanță maximă de Pământ de 39.059 de kilometri.
După desprinderea de lansatorul GSLV Mk.3, orbita Chandrayaan 2 va extinde o aripă de generare a energiei solare și va efectua o serie de corecții de orbita înainte de a se desprinde de gravitația Pământului și călătoria spre Lună.
Cinci aprinderi de motor pe timpul a 16 zile vor împinge mai sus pe orbită pe Chandrayaan 2 înainte de o manevră de injecție trans-lunară la sfârșitul lunii iulie care trimite nava spațială pe o traiectorie de frânare de cinci zile pentru a intercepta luna.
O nouă aprindere controlată în jur de 5 august va plasa nava spațiale Chandrayaan 2 într-o orbită în formă ovală în jurul lunii – variind între 150 de kilometri și 18.000 kilometri în altitudine urmată de arderi suplimentare pentru a o transforma într-o orbită circulară de 62 de kilometri (100 kilometri) până la începutul lunii septembrie.
Apoi landerul Vikram se va desprinde de orbită pentru a începe manevre de coborâre, terminând cu o secvență de aterizare de 15 minute de la o altitudine de aproximativ 30 de kilometri pe 6 septembrie, potrivit ISRO.
„Aceste 15 minute vor fi momentul cel mai înspăimântător pentru noi toți”, a spus Sivan. „Va fi un moment groaznic pentru că … ISRO nu a întreprins niciodată un zbor atât de complex. Aceste 15 minute de zbor sunt cea mai complexă misiune pe care ISRO o are vreodată. ”
Cinci motoare acționate cu lichid vor controla viteza de coborâre la sol și un dispozitiv cu laser va ghida nava spațială spre o zonă de aterizare într-o regiune antică polară dintre două cratere la aproximativ 70,9 grade latitudine sudică și 22,8 grade longitudine estică.
Cele trei componente ale navei spațiale Chandrayaan 2 poartă fiecare o serie de instrumente științifice:
Orbiter
Masa: 5.244 kilograme (2.379 kilograme)
Dimensiuni: 3,2 x 5,8 x 2,1 metri (10,5 x 19,0 x 6,9 metri)
Putere: 1.000 wați
Descriere: Orbiterul Chandrayaan 2 – conceput pentru o misiune de un an – poartă opt instrumente științifice, inclusiv un aparat de fotografiat stereo de înaltă rezoluție, un radar de aperturi cu dublă frecvență, care caută dovezi ale gheții de apă la polii lunari, spectrometru pentru a ajuta la căutarea apei și senzori pentru a studia atmosfera subțire a lunii. Orbiterul va furniza, de asemenea, servicii de retransmitere a datelor de la Vikram lander.
Vikram Lander
Masa: 3.243 pounds (1.471 kilograme)
Dimensiuni: 2,54 x 2,0 x 1,2 metri (8,33 x 6,6 x 3,9 metri)
Putere: 650 wați
Descriere: Zona de apropiere directă a landerului Vikram este situată într-o regiune montană, în apropierea lunii, la aproximativ 70,9 grade latitudine sudică, mai aproape de polul sudic al lunii decât orice misiune anterioară de aterizare lunară. Vikram va folosi cinci motoare care funcționează cu lichid, pentru a încetini aterizarea. Stația de aterizare staționară poartă o suită de camere multiple și trei instrumente științifice, inclusiv un seismometru pentru a asculta moonquakes, o sonda termică pentru a ajunge la o adâncime de până la 10 metri pentru a măsura gradientul de temperatură verticală în crusta lunară, senzori pentru investigarea plasmei în apropierea suprafeței lunii, și o matrice retroreflectorizantă cu laser oferită de NASA pentru a ajuta oamenii de știință să găsească poziția exactă pe lună. Punctul Vikram este proiectat să dureze 14 zile pe lună, echivalent cu o zi lunară.
Pragyan Rover
Masa: 59 de pounds (27 kilograme)
Dimensiuni: 0,9 x 0,75 x 0,85 metri (3,0 x 2,46 x 2,79 metri)
Putere: 50 wați
Descriere: Pragaan rover are o rază de până la 500 de metri sau 1.640 de picioare, în timpul misiunii sale de 14 zile pe lună. Rover-ul cu AI are șase roți și va transmite date științifice și imagini printr-o legătură radio cu puntea Vikram. Oamenii de știință indieni au instalat un spectrometru de particule alfa pentru a măsura compoziția elementară a rocilor de la locul de aterizare Chandrayaan 2, împreună cu un spectroscop de defalcare indus de laser. Pragyan este denumit după cuvântul sanscrit „înțelepciune”.
Destinația țintită a landerului este de aproximativ 350 de kilometri de la marginea bazinului sud-polul Aitken, o regiune care crede că este unul dintre cele mai vechi situri de impact din sistemul solar, creat atunci când un mare asteroid sau o cometă a lovit luna cu miliarde de ani în urmă.
Pentru prima dată, Roverul lui Chandrayaan 2 ar putea să examineze materialul vechi din crusta lunară expulzată în timpul coliziunii colosale care a creat bazinul South Pole-Aitken, oferind date care ar putea da indicii despre istoria sistemului solar.
Misiunea Chinei, Chang’e 4, a aterizat pe latura lunii în luna ianuarie, explorează latitudinile medii ale emisferei sudice, în bazinul sud-polul Aitken.
Spre deosebire de rotorul indian Pragyan, Chang’e 4 nu are un spectrometru alfa-X, sau APXS, pentru a obține măsuratori compoziționale ale crustei lunare. Prezența unui astfel de instrument la bordul Chandrayaan 2 ar putea fi benefică pentru geologii lunari.
Neal a spus că și-ar fi dorit ca robotul lui Chang’e 4, numit Yutu 2, să conțină un instrument APXS pentru studiul părții întunecate a Lunii.
APXS pe roverul indian „ne va da o idee despre compoziția chimică a rocilor care sunt acolo”, a spus Neal. „Aceasta va fi o piesă critică a puzzle-ului … Va spune mai multe despre compoziția din acea zonă, fie că va găsi sau nu apă. Nu pare prea apropiată de regiunile în permanență umbrite, dar nu știm ce se află sub regolitul de acolo „.
Instrumentele științifice pe orbiterul lui Chandrayaan 2 ar putea oferi cele mai detaliate date obținute cu privire la cantitatea de gheață de apă ascunsă în interiorul craterelor polare ale lunii. Senzorii pot detecta, de asemenea, prezența moleculelor de hidroxil, care au legați împreună atomii de oxigen și hidrogen.
Radarul cu dublă frecvență a orbiterului indian, cu lărgimi de bandă L și bandă S, va fi sensibil la depunerile de gheață subterane de până la 5 metri sub suprafața lunară, de două ori mai adânc decât cele atinse de radarele efectuate de Chandrayaan 1 și NASA Lunar Reconnaissance Orbiter.
„Cred că pe orbită – are o misiune de un an – radarul ar fi bun pentru că, deși LRO are un radar, este doar în modul de recepție, nu în modul de transmisie, așa că trebuie să transmitem de pe Pământ pentru al folosi corect acum, spuse Neal. „Deci, o mulțime de locații nu sunt supuse acestui lucru”.
Chandrayaan 2 ar putea oferi oamenilor de știință mai multe hărți precise ale locației depunerilor de gheață și un inventar mai exact pentru cât de multă apă este prinsă în interiorul craterelor polare permanente.
„Asta are o mulțime de potențial, la fel ca și spectrometrul cu infraroșu”, a spus Neal. – Va ajuta să arătăm dacă există sau nu un semnal de hidroxil sau de apă la suprafață.
O astfel de informație este esențială pentru viitoarele expediții umane pe Lună, cum ar fi cele planificate ca parte a programului Artemis al NASA, care are ca scop readucerea astronauților pe Lună până în 2024, conform unei directive din partea administrației Trump.
Landerul lunar al Indiei ar putea fi în curând urmat de sonde și roveri ale dezvoltatorilor privați. NASA a acordat contracte celor trei companii din S.U.A. pentru a construi platforme robotice pentru a transporta instrumente științifice din SUA în 2020 și 2021.
La începutul acestui an, o nava spatială israeliana, numita Beresheet, a încercat să aterizeze pe Luna, dar sonda s-a prăbușit în timpul coborârii finale.
„Cred că interesul internațional și comercial pe Lună este cu adevărat fantastic, iar ceea ce ne arată este că industria mondială și privată au ajuns la NASA”, a spus Neal.
Lansarea lui Chandrayaan 2 va veni cu două zile înainte de aniversarea a 50 de ani de la lansarea lui Apollo 11, prima misiune de aterizare a astronauților pe Lună.
„Cred că este bine să vedem alte națiuni care merg la lună”, a spus Neal. „Apollo a stimulat, timp de 50 de ani, interesul internațional, așa cum s-a întâmplat și în anii ’60 și începutul anilor ’70”.
***
Mihail stories 