Bunu’ lui bunicu-meu Toma era contrabandist. De la el i se trage și lu’ moșu-meu. Multe zvonuri spun că nu ar fi fost numai atât, dar în hrisoavele familiei stă crestat de oaie neagră.
Pre’ vremea aia ridicase casă de chirpici pe malu’ moldovean al Milcovului și, în disperarea tuturor, dar mai ales a lui, avu’ sămânță numai de fete, șapte la număr. Bunu’ nu descurajă și-n ceasul ăl din urmă Ileana, nevastă-sa, îi oferi un flăcău de peste trei chile, cam ochios și puturos de nu catadixi a țipa când popa, după ritulalnica palmă la dos, îl cufundă în cristelniță. Copchilu’ crescu și, de pe la 4-5 ani de pe când învăță a se cățăra în copaci, tat-su îi făcu un prepeleac într-un nuc înalt, de unde se vedea cale de două poște, și-l instrui să șuiere ca mierla dacă vede zare de poteră.
În ziua aceea bunu’ tocmai burdușise fundul secret al șaretei cu suluri de mătasă de scoică, pina nobilis, neprețuită pentru boierii care mai țineau de vechile obiceiuri și se pregătea de plecare când își vede nevasta, cu toporu-n mână, ducându-se în spatele casei:
– Ce faci femeie?
– Mă duc să crăp niște lemne, ca să ațât focu’ la plită.
– Da’ ce-ți veni? Îmi faci în ciudă că plec la boieri și pe tine nu te iau? Dă toporu’-ncoa.
– Du-te omule că nu-i prima oară ce spar’ lemne singură, că tu tot numa’ pe drumuri…
– Așa care vasăzică, ei las că-ți crap eu acuma lemne să ai până m-oi întoarce. Se suflecă la mâneci, pune mâna pe topor și dă-i. Ce dădea tot se-nfierbânta:
– Ș-așa Leano, toată ziua-s plecat, n-are cine-ți crăpa lemnele. Ce nu te-ai dus la a lu’ Oprea că-i tânăr și la doi pași, se opintea în topor. Și-i ochios și puturos ca fii-tu!
– Tu ești sănătos la cap, bărbate? Ia lasă toporu’ ăla și du-te ‘ntr-atale c-o să te bată Dumnezeu de vorbe spurcate…
– Nu las femeie, că de când am venit numa’ cu coada-ntre picioare-mi stătuși. Nu fu’ chip să pun mâna pe tine.
Și dă-i cu toporu’.
– Ioane, Ioane, da’ nu ne ajunge? Că, cum vii, cum rămân gre.
– Băieți, Leano, băieți, icnește, ce fac cu cu opt muieri de mă râde mahalaua?
– Și nu ți-am făcut băiet?
– Mucosu’ ăla? Înfige toporu-n buturugă și se apropie de nevastă. Eu vreau să-mi faci unu’ ca bradu’ să mă fălesc cu el, fă…
O ia în brate și fuge cu ea în casă.
– Ia cătați-vă de treabă, bufnițelor, le zburătăci pe fete.
*
Și așa-i când e să se întâmple, fluieră săracu’ copchil și ca miela și ca cintezoiul, da’ cin’ s-audă.
*
Jandării înconjurară casa și:
– Dă-te prins Tomeo și-ți facem judecată cinstită, iar de nu, ordon la jandări să tragă-n tine ! răcnește arnăutu’
Moș Toma, simțindu-se încolțit, iese râzând și cu mâinile sus. Dau să-l pună-n fiare când buna sare ca arsă:
– Unde vreți al duce așa? Murdar și fără haine? Nu v-ar fi rușine! Ptiu! Du-te bărbate de te spală la fîntână și eu ți-oi aduce haine curate, în lanțuri de-oi fi, da’ mândru să hii !
Zis și făcut. Se spală românu’ nostru în ciubărul de lângă fântână, se-îmbracă cu straie de sărbătoare, strânge chimiru’ și… iaca ce sare-n puțul fântânii.
Jandării se reped și ei da’, deodată se aude-un huruit adânc și toată fântâna se prăbușește-n ‘lăuntru. Un praf gros se ridică, iar când se așternu’ parcă nici nu fusese vreodată pe-acolo vreo fântână.
– Văleu, văleu, mi-ați omorât omu’ mișeilorrr! Ce mă fac eu fără omu’ meu, începe buna să bocească, de se cutremura casa.
Ăle șapte fete se pun și ele pe bocit de ți se rupea inima:
– Tata, tătucu’ nostru, ce moarte-ai avut ! Mai bine te pușcau mișeii. Văleu, văleu!!!
– Du-te după părinte să vină să-i facă slujbă, trimite buna băietul. Aprindeți o lumânare, fetelor, acu’ cât încă nu-i mort. Vai de noiiii!
Vine popa într-o fugă cu odăjdiile-n mâini:
– Doamne miluieșteeee! Pre’ robul tău Toma carele acu’ în mod nevolnic se sfârșiii, Doamneeee miluieșteeee ! Și voi, carele din vina voastră se întâmplă așe grozăvie, în genunchi să vă lepăd de păcateee. Doamneeee miluieșteeee!!!
Se adună toată mahalaua, iar jandării o luară la sănătoasa.
*
Ce jandarii nu știau e că fântâna era falsă fiind, de fapt, un puț de aproape doi metri care se continua cu un tunel ce răzbătea în pivnița unui alt contrabandist de unde dădea în Calea Dracilor, tunelul săpat pe sub Milcov prin timpuri imemoriale, în scopuri strategice, acum fiesta contrabandiștilor.
Zidăria se sprijinea doar cu un pospai de mortar și pe un căruț cu ghizul rotund. Îți dădeai drumul în groapă treceai pe sub căruț, luai penele de la roți și, când îl trăgeai la vale, se prăbușea toată hoșmelia în urma ta.
*
Bunu a rămas mort de partea aiasta a Milcovului, cu cruce pe locul fântânii, dar a înviat, cu acte în regulă, de partea cealaltă unde, într-un an de zile, a ridicat o casă, de data asta din cărămidă.
Într-o bună zi buna a vândut tot și, cu cățel și cu purcel, a trecut podul și s-a mutat la casă nouă, casă care a rămas a familiei până-n ‘945 când, rechiziționată mai întâi de nemți, apoi de ruși, ăi din urmă, la plecare, i-au dat foc.
***
Mihail stories 