Acuma, ce să fac și eu… cu atâtea pomeni, ba de sâmbăta morților, ba de mucenici, n-am mai ajuns pe la mâncarea mea din frigider. Și făcusem o tocăniță cu de toate: și-o vânătă și-un ardei roșu și niște bame, fasole galbenă și morcovi cubulețe, călite cu multă ceapă și-apoi stinse cu pulpă de roșie din producția mea de anul trecut, toate aruncate peste niște cartofi ceangăiești, roșii și tari în pulpă, care se muiaseră cu niște coaste afumate, dimpreună cu trei căței de usturoi și zarzavat proaspăt cât încape, de ți se topea în gură cu niște gogoșari în oțet.

C-așa-i mai bun ce-i de la altul și de pomană de-am dat cu pilafuri galbene de la grăsimea de pasăre și-am întins de niște pulpe de cocoș bătrân mai să-mi las colții prin ele.

Acuma… am amușinat eu prin oalele de-or stat o săptămână jumătate în frigider, mâncarea mirosea bine, dar m-a luat c-o frică: ’oi pune de-o salmonela de mă ratez taman acu’ când tre’ să tai și să leg via, las mai bine că are cine mânca, dar din dar se face rai.

Mă duc la coana Leana:

− Vecina, alooo, vecina?!

− Ce-i?

− Iaca, cu pomenile astea-a succesive… păcat de mâncare. N-o dai la câni, să se bucure și ei?

− Îi de post? examinează oala amușinând adânc?

Frate, am băgat-o pe mânecă, dar se pare că vecina are sinusurile înfundate așa că nu simte mirosul de afumătură, iar eu devin convingător:

− Neee… legume, o vânătă, un ardei…

Mă mai ischitește o dată cu privirea și-apoi ia oala. La câteva secunde, de dincolo de gard se aud niște lătrături fericite.

Cum, păcatul cade pe cel care-l ispitește pe nevinovat, presupun că cei doi câini ai lui madam vor ajunge în rai, de-a dreapta și stânga stăpânei, iar eu voi înfunda haznalele iadului.

Și-am mai avut o revelație: doar animalele care țin post au parte de pronia cerească, celelalte neavând nici o șansă.

***

Măi, toți după furat, frate! Mai nou, Loteria Română a introdus un bilețel. 5 lei extragerea, 50 de bani, bilețelul. Peticul de hârtie face cam 4 bani deci la fiecare tură de extrageri cineva bagă în buzunar, în medie, lejer, 30 000 de lei. Trai p’un vătrai!

În fiecare dimineață, vecina are program. La o cafea, pe care sărmanul Costică o înghite cu noduri, dezbate un subiect arzător.

Cum între bucătăriile noastre nu sunt mai mult de trei metri și Leana nu face economii vocale devin , fără voie, părtaș.

Azi cestiunea s-a centrat pe cele două mâțe, Mița și Pița, care au rămas , din nou, grele. Monologul alunecă spre posturi dramatice :

– Fă ceva, nu te uita așa la mine, că iau securea, a chiatră, ceva, le dau în cap și-am terminat…

– Ce să le fac, fă Leano, că doar nu le-am regulat eu ! aud și, involuntar, pufnesc în râs. Gravă greșeală: urechea fină a madamei aude tot și tunurile se îndreaptă, rapid, peste gard.

– Și tu ce pufnești acolo? Că motanii tăi îs de vină !

– Da’ ce să le fac, coană mare? Să le pun prezervativ? hăhăi și eu. Du-le să le lege trompele, tri’ sutare bucata…

– Apăi, vine acru răspunsul, n-am înnebunit chiar de tot. Decât să dau banii pe la veterinari, mai bine le bag într-un sac și le fac plocon lu’ soru-mea la Zorleni.

– Și eu o să mă aleg cu doi homălăi…

Nu pricepe și nici nu mai are cine să o lămurească pentru că, și eu și Costică, ne evaporăm… instantaneu !!!

***