
Autumn lost

Tot ceea ce ne putem imagina este real

A început să plouă. Știam asta, căci norii se tot rostogoleau pe deasupra orașului de vre-o două zile, dar era cald. Și-acum, picăturile ce-mi cad pe cap, pe mâini, sunt calde, vii, încât am lăsat sacoșa jos și mi-am dat geaca de pe umeri primind, cu brațele desfăcute și cu capul dat pe spate, stropii de picau din cer. Apoi am început, încet, încet, să bat pasul pe loc. O domnișoară și-a închis umbrela și, chiuind, a inceput să să rotească în jurul meu, aruncând cu stropi de jur împrejur. Lumea s-a oprit și ne privea, un bărbat a trântit cu basca de pământ și-a început un cazacioc, oamenii aplaudau, iar eu am obosit. Mi-am luat, discret, sacoșa, și am plecat de parcă săvârșisem nu știu ce mare infracțiune.
Două țigănci sprijinite în niște măturoie: Să-l fut pe inginer, zice una, că n-a mai reparat rahatul ăla de mașină. La care ailaltă: Ai dreptate, mo. Pă mine m-o futut și tot n-a reparat-o!
Pentru că azi n-am timp de bucătărit, apelez la arhivă:

Budincă cu spanac și rodie.

Pudding with spinach and pomegranate.
