V-am zis că ieri am fost la doftor. Ei bine, după ritualul cu cardu’ de sănătate, cu chitanța fiscală, că eu îmi plătesc singur asigurarea de sănătate pentru că-s un „special”, a venit vorba de biletul de trimitere care, aflu instant, a expirat pre când tot așteptam să mă sune și să-mi confirme programarea. Aici a apărut dihotomia: eu ziceam că nu-i treaba mea și să se spele cu el pe cap, pentru că atunci când am fost înregistrat era valabil, deci nu-i vina mea că s-au coit până ce-a expirat, asistenta o ținea pe-a ei, cum că ea fără bilet de trimitere valabil nu poate să mă înregistreze în sistem pentru că o pun pe ea să plătească consultația.
Doctorița, după ce, parșiv, ne-a lăsat să ne încontrăm până ni s-a ridicat tensiunea la amândoi, probabil distrându-se de minune în forul ei interior, a intervenit împăciuitor: Eu îl consult azi pe domnul căpitan, iar dânsul aduce mâine un bilet de trimitere nou, valabil.
Astea fiind zise ne-am retras amândoi pe vechile poziții fortificate, dar am continuat un război de guerilă, din priviri (mică, mică, da’ a dracului, roșcata!!!). Satisfacția ei a devenit evidentă atunci când doctorița, cu un zâmbet malefic, mi-a ordonat să mă dezbrac la nudul lui Adam. Te pui cu două fimei nebune?
Numai-n gaura originară nu m-a căutat, că descoperea niște hemoroizi vechi, aproape expirați…
Da, da, mormăia în mască, ca pentru sine, în timp ce mă ciocănea. Așa, așa!, pe când mă asculta cu stetoscopul. Îhî, îhî!, pre când mă apăsa, strategic, cu niște degete reci și gheare ascuțite și Ahaaa! a exclamat atunci când, pe ne-ve, mi-a tras cu un ac de seringă peste burtă, că mi s-a lipit asta de șira spinării de erau să-mi iasă mațele pe nas.
‒ Mergi alături, să-ți facă un EKG, dictează imperial în timp ce mi-a scris un bilețel, așa că eu m-adun de pe masa de disecție, arunc boarfele pe mine și, cu bilețelul ținut ca un trofeu, mă prezint la ușa indicată. Noroc că nu m-am agitat cu boarfele pentru că a urmat o nouă ședință de nudism, uite-șa devine omu’ exibiționist, bre! ce-i drept, doar până la brăcinari.
Fătuca, de data asta o silfidă blondă, aproape transparentă, mă întreabă dacă sunt cu trimitere, sau pe loz, iar eu i-am zis, precipitat, c-am trimiterea alături, așa că m-a instalat în patul lui Proust, zâmbindu-mi angelic și m-a fixat ca pe un fluture în insectar, era să zic de niște perversiuni cu lanțuri și bice, dar n-am experiență și mi-e să greșesc. După ce-a băgat curent în mine, iar o dihanie de aparat a bipăit și-a oftat un sul de hârtie plin de unghiuri ascuțite, m-am întors, benevol, jumulit, cu pantaloni-n vine și cămașa pusă pe dos, în camera de tortură.
N-a mai durat mult, că oricum prea multe nu mai puteau face cu mine, îmi supseseră deja toată seva existențială, așa că mi-au dat o scrisoare medicală, o trimitere la analize, vreo cinșpici, dom’le, de le iei analizele astea i-ai terminat, sistemul medical intră în comă profundă, nu că-acum ar fi departe… se vede prăpastia și-i a dracu’ de adâncă, și-un sut în dosul cu hemoroizi, vechi, aproape expirați.
Va continua, că mă ia cu leașin de foame…
Mihail stories 