Biologie de baltă

Ion mă privește uimit:

– Păi… ce-ai vrut să zici cu asta?

– Dacă neuronul nu te ajută, eu… nici atât.

– Stai! Stai oleacă. Deci zici că de fapt noi nu existăm. Da? Da’ de ce?

– Ți-am mai zis… pe cale de consecință: cine a fost primul, oul sau găina?

– Oul.

– A picat din cer… așa…?

– Păi nu! L-a ouat o găină.

– Deci la început era o puicuță da’ ea din ce-a ieșit?

– Stai… stai, nu mă zăpăci. Deci, mă, găina face oul din ou iese puicuța ce-i așa complicat…

– Care găină? Ca să fie o puicuță trebuia să fie mai întâi un ou. Nu?

– Da…

– Și oul? De unde? L-ai scos tu din frigider?

– Stai, bre…. Stai oleacă că m-ai amețit. Deci! Găina scoate-un ou, dar găina… tot din ou și oul… de unde? Nu pricep și pace.

– Dacă ești prost. Fii atent la mine: Tatăl ceresc avea un ou, psss, ăsta-i secret mare, și…

– Ahaaa! Și din el a ieșit o puicuță… De ce mă bați?

– Cum să nu te bat, dacă ești tâmpit, dobitocule: Din oul ăla am ieșit noi.

– Noi doi?

– Mare dobitoc mai ești. Noi, oamenii!

– Și puicuțele?

– Aaaa… Ele mai târziu, din niște coaste.

                                                                    ***

Mâlul

Puiul de pisică avea o lovitură groaznică la ochiul stâng. Sângele se amestecase cu părul și se uscase într-un ghem roșu, așa încât nu-și dădea seama dacă mai are, sau nu, ochiul întreg și nici nu prea îi păsa de asta. El trebuia să-l pună undeva, nu-și amintea bine unde, la marginea unei pietre, dar nu era nici o piatră în șanțul plin cu noroi prin care umbla, sub cerul gri și stropii de apă care-i lipiseră cămașa de spate.

Puiul de pisică se agăța, stângaci, cu gheruțele de degetele lui, așa cum îl ducea în palma adunată la piept, încercând să nu cadă atunci când el se împleticea în noroi, mai alunecând în șanț. De sus, când și când, îl priveau oameni. Stăteau cu mâinile în buzunarele pantalonilor, ușor cocârjați sub ploaia care nu voia să se oprească, apăsați de cerul gri.

Voia să îi întrebe unde să găsească o piatră pe care să pună pisicul, dar ei îl priveau cu ochi goi și-i întorceau spatele.

Și nu găsea nici o piatră în mâlul prin care mergea.

O piatră, să pună puiul de pisică.

Sub cerul gri și ploaia care nu voia să se oprească.

                                       ***