Nu-i cum se nimerește…

ci cum se potrivește! 😉

De dup-o supă de pasăre merge un borș gros, din coaste de porc, cu mult zarzavat. Bun! Bag capu’n congelator, unde știam că mai e o pungă cu oase, și… canci! Când vă zic că am un elf care mă prăduiește sistematic, mai ales noaptea pe lună plină, sau o elfă, amatoare de ciolane de porc!!! 😀

Ce mai, trag o boarfă pe mine (literal!!!) și-o tai după oase (Drumul Oaselor-poate-ați auzit: cu Florin Piersic. Scenariul: Sergiu Nicolaescu, regia: Sergiu Nicolaescu, în rolul lui Florin Piersic: Colea Răutu 😉 )

N-o lungesc, am plecat cu mațul gol, dar totuși: 7,5 lei un „Trigon”, 6,5 lei Merdeneaua, la chioșcul de la un colț de cotitură?… asta e intolerabil și nu poate rămâne fără urmări. Am târguit oasele și-o pungă cu aluat și-am tăiat-o acasă, ramburs! Asta nu se face, dom’le! ronțăi excedat. Păi cum? Două foi de plăcintă și-o lingură de brânză, patru franzele? Las-o că măcăne!

Fac săpături prin frigider, și de data asta elful a ratat:

CIMG4283

V-arăt eu trigoane și merdenele! Să crăpați de ciudă! Na!

Și de data asta am schimbat modificarea, c-așa-s eu n-am stare… Am avut brânză dulce de vaci pe care-am bătut-o cu un ou și zahăr vanilat până a ieșit o cremă oleacă mai groasă ca aia de clătite. Am uns vasul de iena cu unt și-am început să pun foile de plăcintă, boite cu cremă, mai întâi pe jumătate, apoi pe sfert, puse alternativ pe lungime.

CIMG4288

Apoi am turnat compoziția, am mai făcut un reapet cu foile, le-am intors spre înăuntru și le-am boit cu restul de malahie.

CIMG4302

Între timp am pornit cuptorul cu microunde la gril ca să se încălzească nițel ș-apoi am pus iena pe o altă farfurie, ca să fie mai aproape de rezistență, și i-am dat 6 minute de combi. Am scos farfuria și i-am băgat 4 minute de micro, apoi am boit cu zahăr dizolvat în apă (pentru luciu) și-ncă un minut doar pe grill.

CIMG4308

A ieșit artistic. Cât merdeneau se rumenea în cuptor am trecut la partea a doua: trigonul, care nu va fi trigon doar cu numele, dar idea de bază e aceiași:

CIMG4296

Peste, înc-un stat de foi, tot așa în patru, una le lat, una pe lung,

CIMG4299

Cașcavalul, înc-un strat și… la cuptor.

CIMG4321

Nici cu asta nu mi-e rușine, am uitat să vă zic cât am înjurat când am curățat măslinele…

Bunnn!

Hopa! E gata și borșul… Că parcă nu eu eram ca Hopa Mitică, cum i-o iei, cum se ridică 😀

CIMG4315

Ha! Acu-s ca măgarul lui Buridan: cu ce să-ncep?

CIMG4325

C-o merdenea?

CIMG4324

C-un trigon rotund?

M-am șucărit și-am să încep c-o friptură:

CIMG4281

Că-i sâmbătă și e timp pentru toate! 🙂

Pup la Voi!

🙂

Ceaușescu n-a murit, Ceaușescu se transformă!

Omagiu adus lui Ceaușescu pe un TIR

Un român a surprins un șofer care circula cu un TIR care, pe ușile remorcii, avea imprimată o fotografie de mari dimensiuni cu fostul dictator, alături de mesajul: „Noi ce-am construit / Voi nu reuşiţi să daţi cu var”.

TIR-ul care poartă mesajul și fotografia dictatorului a fost filmat în timp ce se deplasa pe o autostradă din Italia.

Imaginile postate pe Facebook au devenit virale și a fost distribuite de peste patru mii de internauți.

Digi24