… mă pun și eu să fac o plăcintă de-i zice „la pizza”.

Înșir toate alea, mă scarchin la cerebel și beau un pahar de bere.

Chestia îi că-i musai să dai făina prin strecurătoare, chiar de două ori, dacă vrai să-ți iasă ceva. Ea se aerează, iar aluatul iese mult mai pufos. Apoi adaugi doi căței de usturoi (când am zic că-i (!) ca la țară… 😉 ), un vârf de bicarbonat și-un praf de boia iute și se amestecă de jos în sus.

Se adaugă un ou, bătut bine cu o lingură de apă și un strop de vegeta, și se amestecă vârtos, până iese o malahie pe care aparatul a refuzat să o pozeze 😀

Nu dispera, vorba lui Bănică: așa e cântecu’.

O torni în ce vrei, (aici eu am greșit, se va vedea mai încolo, de ce) și-apoi înghesui ce-ai adus: suncă, salam, măsline, cașcaval…

Oops! Nu mai e loc și voiam să pun felii de roșie, iar peste toate înc-o spumă de ou…

Gândește pozitiv, îmi zic. Una la mână: roșia o să facă diferența tăiată felii și halită cu sare, a doua la mână: te-ai căpătat cu-n ou, nu-i de colea, nu?!

Las c-o boim artistic și la cuptor cu ea.

Adică la cuptorul cu microunde, că n-am înebunit să-l pornesc pe ăla mare pe căldura asta, că se lasă cu mortăciuni. L-am setat la „combi” 10 minute și-am mai băut o bere și-o țâgare.

A depățit toate așteptările, adică s-a umflat mai de să dea pi di lături și miroase bestial așa încât m-am trezit că-mi zgremțură cineva la ușă. Nu era tigrul bengalez, doar Costică care amușina cu balele curgând. I-am băgat o bere și l-am expediat cu promisiunea că-i dau și lui peste gard. A ras berea, dar a plecat cam nehotărât, mai ales că eu n-am specificat ce-i dau „pisti gard” 😉

I-am dat și lui, că-i băiet bun, și nu vreau să-l am pe conștiință 🙂

Iar voi… s-aveți poftă!

🙂

Mi-am tras aer condiționat 😉