😉
Marele Manitou

Ochi de covid
Varianta medicilor
Cercetătorii de la spitalul Onze-Lieve-Vrouwziekenhuis (OLVZ) din Aalst (Belgia) au raportat cazul fără precedent al unei femei de 90 de ani care a fost infectată simultan cu două variante diferite, Alpha (britanică) şi Beta (sud-africană). La 3 martie 2021, femeia în vârstă de 90 de ani, fără antecedente medicale speciale şi nevaccinată, a fost internată în spital după o serie de probleme de sănătate specifice vârstei. Testată pozitiv pentru Covid-19 la sosire, nonagenara a prezentat iniţial „un nivel bun de saturaţie cu oxigen şi nu prezenta probleme respiratorii”, conform ECCMID. Cu toate acestea, ea „a dezvoltat rapid simptome respiratorii agravante şi a murit cinci zile mai târziu”.
Varianta lui Ba‘al Zebûb
Noi aveam strânse relații de familie, care și-au dat acordul ca dânsa să fie găzduită la noi pe un termen nedefinit, dar se pare că a apărut o problemă, drept pentru care reziliem unilateral contractul, iar clienții noștri se pot asigura că oferim cele mai bune condițiuni și să apeleze cu încredere.
Varianta Sf. Petru
La mine la poartă s-a prezentat o persoană, de sex femeiesc, care era programată abia peste doi ani, însoțită de persoane nebotezate, drept pentru care s-a dispus trimiterea acesteia la exorcizare. Persoana a refuzat procedura, actualmente ne mai având cunoștință despre dânsa.
Varianta media
Apocalipsa! Trei femei cu vârste în jur de 30de ani s-au infectată simultan cu două variante diferite, Alpha (britanică) şi Beta (sud-africană) și au murit la 90 de ani.
Varianta Radio Erevan
Negăm cu vehemență că una din cele trei femei infectate cu ambele tulpini de coronavirus s-ar afla la noi în oraș. Putem doar confirma că toate trei sunt bine, sănătoase.
Varianta Bill Gates
S-a creat o confuzie…
Femeia de 90 de ani ajunsă la spitalul Onze-Lieve-Vrouwziekenhuis (OLVZ) din Aalst (Belgia era de fapt un bărbat de 30 de ani adus să nască. El a fost tratat corespunzător și are o evoluție mulțumitoare.
Din puțul gândirii…
Pentru că Faraonu, dimpreună cu Albatroasa, îmi tot saltă mingi la fileu, iar eu nu mă las mai prejos, mă simt dator a le expune critic, pentru că ele mă frământă de ceva timp, chiar dacă în variantă brută, aceea a unei discuții neprotocolare…
„Era punctual… să nu generalizăm 😉 Toți avem idiosincrasiile noastre. Le purtăm, așa cum și spuneam într-o postare trecută, cu noi, câteodată chiar neștiind că le avem, ni se pare normal, logic așa, și refuzăm aprioric orice ar contesta acest sistem de valori. Eu am căutat să completez teoria lui Freud, adăugând cei șapte ani de acasă, care, în opinia mea au o influență mai mare în evoluția ulterioară a unei ființe umane decât aspectul hormonal, animalic, pe care se bazează teoriile lui. Tot ceea ce este învățat înaintea declanșării activității hormonale se constituie la noi, și nu numai la noi, la toate mamiferele (nu mă hazardez mai departe) într-un fond, un fel de hard prime, care e considerat de individ un fel de „tabula sacralis”. Individul nu mai are posibilitatea de a judeca, a cântări cu propriile sale puteri și pe măsura experienței, cele înregistrate, uneori samavolnic, în „cei șapte ani de acasă” pentru că valul hormonal ce îndeamnă, obligă, la reproducere prin orice mijloace, uneori chiar cu sacrificiul de sine, preia aproape total controlul și o nouă filă se deschide, în care de data asta sunt contabilizate, supuse unui examen critic, autocorector, alte aspecte ținând strict, după cum spunea și Freud, de sexualitate: cuib, lupte pentru teritoriu și femele, îngrijirea puilor, apărarea de inamici.
În această perioadă el va căuta (vorbesc la masculin, pentru că, de… 😉 ) o persoană care să se asemene cu mama lui, cu bunica, sau cu persoana pe care a văzut-o având grijă de el din fragedă pruncie (de aici și anumite înclinații homosexuale, și nu am contabilizat aspectul feromonic, de compatibilitate biologică, care nu este relevant în această discuție), se va însoți cu prieteni care aduc cu tatăl său, sau prin frondă, atunci când tatăl este un exemplu negativ, cu opusul, va avea aceleiași veleități, dorințele nerealizate și defulate ale părinților devenind priorități existențialiste.
În această perioadă, cea mai lungă din existența unui individ, el tot adaugă informații noi în acest „hard”al maturității, perioada de dresaj social (școala), de dresaj casnic (căsnicia), de dresaj productiv (serviciul), de dresaj mediatic și relațional, care pot veni în contradicție cu „tabula sacralis”. În cel mai fericit caz se ajunge la o atitudine de fațadă. Se mimează adaptarea, uneori cu mari eforturi, iar în cele nefericite se ajunge la schizofrenie, paranoia… etc.
Așa numitele persoane normale sunt de fapt niște bolnavi care-și duc boala în cârcă.
Abia atunci când cuibul de golește, iar activitatea hormonală slăbește, abia atunci apare o fisură , se redeschide traseul analizei critice, și putem compara volitiv informațiile din cele două „harduri”.
Unii pot avea bucuria de a constata o sincronicitate alții, mari diferențe: „a mei m-au învățat numai prostii”, sau „n-am ascultat de maică-mea și uite unde-am ajuns” 😉
Personal, pentru că cele două aspecte par a fi în echilibru, am decis să fac pace! 😀 ”
Paralaxă
La magazin, fătuca pune pe rafturi marfa, cocoțată pe o scăriță:
‒ Tu mă privești de sus, îi zic, iar eu te admir de jos…
M-a privit galeș, iar posteriorul sferic a început a se legăna agale…
Dacă încă nu ți-ai făcut program pentru astăzi…
Cele mai tari cârciumi din Ferentari
Foto: Edi Driu, text caption: Adrian Șchiop
La Jeni – strada Baciului, intrarea dinspre Zeţari

Între toate sculele astea tronează ca un ucenic vrăjitor domnul Nae, care lucrează pentru doamna Jeni de peste zece ani – Năică, cum îl alintă doamna: „Năică, iar mi-am prins urechile în afurisitul ăsta de scanner, hai te rog descurcă-mă.“ De ce a fost necesară investiţia în tehnologie? Mi-e mai simplu s-o explic printr-o situaţie de la faţa locului – beam o bere cu nea Viorel, când dintr-un Audi negru coboară un tip spilcuit şi gelat.„Ce faci, bă, băiatule, nu te-am mai văzut demult, hai stai şi tu la o bere”, turuie nea Viorel. „N-am timp, am venit numa’ să scot nişte bani de pe Union.” Omul dispare în încăperea updatată tehnologic, eu comentez apreciativ ce maşină mişto, iar nea Viorel, visător – „Da, avem fete frumoase pe-afară…”

La Iulică – mijlocul străzii Baciului, vizavi de Școala 134

„Omul vede 4,8 sticla de ulei, dar îi e ruşine să ia rest în mărunţiş şi zice ţine-l tu, Iulică. Dar a doua oară mai ia de la mine ulei? Nu mai ia“, mi-a detaliat nea Iulică subtilităţile lui de marketing.

La Băiatu – capăt de linie Zeţari


Terasa La Elvis – Prelungirea Ferentari, staţia Vâltoarei (penultima înainte de capăt Zeţari)



La Roxy – Prelungirea Ferentari, staţia Vadu Nou (antepenultima înainte de Zeţari)


La Butoaie – intrarea străzii Constantin Pavel, lângă Vadul Nou

La Lucică – lângă Butoaie

Să aveți poftă!
😉