Un borș cu ciolan de vită care merge, la nebunie, rece, de la frigider, și cu ardei iute murat…

O sămânță ghinionistă…

Și ultima producție, după o schemă absolut originală, de la mandea 😉

… el, trecut, ea trupeșă:

‒ Ce știi tu? Eu, într-un lighean, erau băncile alea lungi de lemn, să fi fost vro șapte, mamoșu cosea la una și mie mi-o venit, atâta o apucat Vasilica, s-aducă ligheanu’ ăla de tablă, iar voi vă văitați de-o zgaibă.

‒ De la tabla aia, madam!

Aveam, încă de sâmbătă, o caserolă cu cârnăciori cu cașcaval, ultima fiță, dar chiar i-au reușit: se topesc în gură, pregătiți de-un grătar dimpreună cu niște aripioare picante, dar s-a dus naibii totul pentru că a plouat încontinuu până azi, zi fatidică: trei ceasuri rele, când am scos și eu nasul din bârlog sătul de mămăligă și sifon.

O viață avem și pă aia se… plouă, bre

Întrebarea de baraj: Nhihăiță, ce plm mea mai faci de mâncare?! era încă în vigoare după două ture prin sauna care se cheamă Bârlad în timp ce am adăstat, fleoașcă de transpirație, la Vasile. Era nevastă-sa, din nou… chestia cu boală lungă-moarte sigură, pare să capete contur. M-am lăsat la bustul gol ignorând protestele și-așa destul de anemice și-am atârnat cămașa în bătaia ventilatorului (curgea apa de pe ea), iar după un șpriț subțire de nohan când eram, la rândul meu, fântână arteziană umflu prosopul de pe tejghea. La al doilea, fifti-fifti, am simțit că-mi vin boii acasă, iar la al treilea, numa’ c-o spumă de sifon, universul a căpătat contururi comprehensibile.

‒ Coană mare, zic și-i întind prosopul din care curgea transpirația, ce spuma mării Baltice să mai fac de mâncare?

‒ Să-mi aduci un prosop nou. Cu ăla să te ștergi la cur, se contrează ferind mâinile. Fă și tu o varză lungă, cu roșii și carne de vită.

‒ Am făcut. Cu porc.

‒ O tocăniță…

‒ Bifat!

‒ Ia o găină și fă un pilaf…

‒ Neee, că mă constip.

‒ Paste.

‒ Da’ ce, mânc pâine cu pâine?

‒ Da’, ia mai lasă-mă! Trei pahare cu vin, hai! Șușaua! Ce-i la mine-aicea?

‒ Care trei, madam? Da’ mă traduci chiar așa, de la obraz?

‒ Ia vezi la Aprozar la Zanhirache, dimineață a adus fasole galbenă, păstăi, o frumusețe! Faci cu usturoi și ceva acolo, ușor, de vară…

‒ Ahaaa! Iaca cum îți vine inspirațiunea, trei cu ăsta!

‒ Care ăsta?

‒ Ăsta de-l torni acuma și vezi că vine unul de la Sanepid să verifice curățenia la WC.

‒ Unde, cine, când? se panichează.

‒ Aici, eu și mai acuș, mă salt cam greu de pe taburetul proletar.

Fasolea se tranșează frumos, în bucăți cam de cinci centimetri, îndepărtând capetele, și se dă într-un clocot. Trebuie să profităm de ocaziile când avem apă opărită de aruncat așa că, din timp e bine să turnăm niște detergent de vase în scurgerea de la spălător astfel ca, atunci când aruncăm prima apă de la păstăi, să facem și o binevenită curățare a conductei menajere.

Se adaugă, din nou, apă cât să le acopere, cu un praf de sare, și se fierb la foc mic, cu capac (eu am din sticlă să văd ce-i acolo!!!), iar când păstăile s-au muiat eu am adăugat trei cârnăciori tăiați de-un deșt și o linguriță rasă de „secretul gustului” de legume. La acest fel de mâncare e mai bună decât vegeta sârbească care sărează prea tare pentru  același gust, și se mai lasă, la foc mic, până când intră furculița în păstaie. Nu se amestecă!

Luăm cam o cană din zeamă și-o amestecăm cu zacuscă la borcan, nu vă fandosiți cu cea scumpă căci gusturile se amestecă (azi am folosit tocană de legume de la Olimpia patru lei, dar au și zacuscă la cinci lei și ceva) și două linguri pline de pastă de tomate, aici trebuie să fiu categoric: doar de Tecuci, aia cu Împăratul Roșu, se omogenizează și se adaugă cu blândețe, la păstăi.

Se mai dă într-un clocot timp în care zdrobim tri-patru căței de usturoi și tocăm o mână de pătrunjel proaspăt.

Se adaugă și ele, se amestecă cu grijă, apoi se dă focul la maxim, iar când se ridică zeama deasupra se stinge, se pune capac, și se dă deoparte.

Desigur, se poate face cu orice tip de carne, la fel de bine cum se poate face de post, eu preferând cârnăciorii care-mi făceau demult cu ochiul. De asemenea, nu trebuie să vă îngrijorați că mâncarea-i prea zemoasă (eu n-am mai avut răbdare că-mi ghiorăiau mațele) dar păstăile vor trage din zeamă, a doua zi fiind perfect hidratate și cu un gust dumnezeiesc.

În fundalul fotografiei poate c-ați observat o bucată de Lună…

Nu-i chiar Luna (!) ci un cantaloup, un pepene galben cu un gust inconfundabil, care e bun acum, cât încă nu-i copt pe de-a-ntregul, și-i acrișor, iar rece de la frigider, cu puțin zahăr vanilat presărat deasupra, concură cu orice înghețată, oricât de sofisticată.

Să aveți poftă!

https://youtu.be/85WXSmegXsM