Iau virajul spre Sifonăria lui Vasile.
Vasile absent. Îi nevastă-sa. Îmi piere tot cheful. Nici nu pot să întreb ce-i cu Vasile… La un metru șai’ș’cinși și o sută tri’ dă kile, bașca cam vânăt de la pateu în derivă, devine evident.
− Neața!
− Vasile bolește, mă scutește madama, cu un text prefabricat, de preambulul la care eram temător și mă dezinhibez:
− Da’… ce? O băut din ghinul lui?
O văd că se-negrește așa că salvez in extremis:
− Bagă-un sfert!
Nu știe să pornească rotisorul, nu știe să condimenteze carnea de pui, și-o expediez înapoi la bar gândind cu groază că dihania de Vasile o să dea colțul și, odată cu el, viața mea va lua o cotitură nefastă. Dar, odată văzute spinările de pui cu aripe boite cu seu de curcan, usturoi zdrobit, presărate cu cimbru și boia iute, trase-n în țeapă și rotindu-se agale deasupra focului, starea mea de spirit revine în parametri: Ce-o fi, om vedea. O viață-avem și-o gaură în cur!
Govidu-agonizează și ploile s-au rărit… se pare că reintrăm în normal.
Mă, și-i o vreme de primăvară, aburi se ridică din pământ, așe la vreo nouă’șpe grade și-un soare galeș care se strecoară timid printre nori dând fiori de plăcere, parcă și timpul de montă s-a decalat, prospături egoist încarcerate în brațe protectoare defilează pe bulevard, miroase-a vacanță…
Mai vezi doar câte-un habotnic cu botniță aruncând priviri temătoare către noi, ăștia slobozi, și acolindu-ne larg, ce mai, tre’ și dintr-ăștia c-alfel suferă peisajul.
Intră un familiar:
− Ahoe!
− Salve! îi răspund cu ochii la grill, what’s up?
− Well! Și către patroneasă: bagă-o drojdie și să vă zic ce-am pățit azi noapte.
Madama îl onorează și, după ce soarbe, prețios, din vârful buzelor, amicul continuă:
− Azi noapte, pe la două, numai ce aud niște bubuituri în ușă. Mi s-a săltat tensiunea. La ușă doi caralii, mă, să mi se moaie genunchii, și știți că nu-s slab de înger de felul meu, dar tocmai ce visam niște deocheate.
Face o pauză strategică, ca să se recepteze adânc, dar cum vede că noi nu pistonăm, ba de-a dracului eu mă întorc cu spatele ca să ung puișorii cu zeamă, revine mai așezat:
− Da, mă! Doi polițai. Neața! Bâigui eu, iar ei mă interpelează cu un ton hotărât: Ceapa!
− Ceee… ceapă? Îmi revine un simț al umorului grotesc, a la Ionesco: ați luat brânză și n-aveți ceapă?
− Noi nu glumim, cetățene, am primit o reclamație cum că un individ fură ceapă de pe spațiul cultivat din spatele blocului. Ne-am deplasat cu celeritate la locul infracțiunii, dar făptașul nu mai era prezent. Totuși, reclamantul va indicat pe dumneavoastră ca fiind prezumtivul delapidator. Avem și mandat de percheziție.
Simt că mă translez într-o lume paralelă, orwelleiană:
− De sunt eu acela, fiți fără de milă! Casa e a voastră: să răsară ceapa!
Aveam o teamă, căci aveam niște ceapă în lada cu legume, dar se pare că aveau suficient discernământ încât să decidă că-i veche și luată de la aprozar.
S-au retras spre ușă, dar fără a da semne de abandon:
− Să nu credeți că noi nu am făcut cercetări la locul infracțiunii. Fapta este irefutabilă plimbă pe limbă și accentuând cu o satisfacție evidentă ultimul cuvânt agentul mai scund și cu figură porcină.
− Noi ne cerem scuze pentru deranj, dar legea trebuiește aplicată chiar și atunci când, accidental, apar… pare că se gândește intens: dacă ați auzit ceva, sau ceva va atras atenția, noi…
Îmi zic: e timpul tău, Costică!
− Ce să zic… Deasupra… Cam pe la ora zece se auzeau niște zgomote suspecte.
− Aha! exclamă cel scund, care părea și șeful. Hai, Bolovane!
Deasupra stă Tobă. Ne avem bine până când nu mă inundă atunci când uită apa de la cadă deschisă…
În liniștea nopții bocancii polițailor răsunau precum niște salve de tun pe fiecare treaptă pe care călcau spre victima nevinovată. Mi se strânge inima, dar o știu pe procuroare, și-un tanc are ezitări dinaintea ei.
− Și? mă bag în vorbă pentru că amicul părea stânjenit.
− Și… S-au dus la vale vâjâind. I-a spurcat Tamburina de nu-i mai spală zece ape…
− Și?! insist diabolic.
− Și… S-a scoborât la mine. Era ca o fiară…
− Și, și?
− Ce voiai să fac? Ne sărise somnul la amândoi… Ne-am futut până dimineață. Îs ude cearșafurile, mă dor toate alea… Madame?! Mai bag-o drojdie, să-mi vin în fire!!!
***
Titlul mi-a venit printr-o corelație d’asta subliminală 😉 pen’că amicul seamănă, la identitate, cu Franco Nero.
Filmul a rulat și la noi, cam de multișor, sub titlul: Pentr-un pumn de ceapă.
Dacă l-ai văzut… ești boșorog 😉
Mihail stories 