Sunet de cimpoaie

– Asta e camera D-voastră.

– Adică trebuie să trec prin camera dumitale pentru a ajunge la a mea?

– Așa a fost construită casa, pe bucăți, pe măsură ce se mai nășteau copii, stil vagon. Vă deranjează?

– Pe mine nu. Pe D-voastră să nu vă deranjeze… Voi avea o mulțime de însărcinări și e posibil să vin, obosit, la orice oră din noapte și să … adică… înțelegeți.

– Nu este o problemă. Și bărbatul meu face multe deplasări. În marea majoritate a timpului sunt singură. O trecere discretă nu m-ar deranja.

O privesc din nou, mai cu luare-aminte: e aproape un copil nu cred să aibă mai mult de 17 ani și aparține acelei specii, specială, a roșcovanilor. Are părul roșu aprins sușit cu fierul în cârlionți care parcă dau să ardă un obraz alb, ca laptele abia muls. O față rotundă cu pomeți proeminenți acoperiți de pistrui care, acum, sub examinarea mea critică, încep să prindă culoare și o gropiță în bărbie, o săsoaică cu sămânță de viking.

De sub ochelarii de baga doi ochi verzi având jucăușe pete cafenii mă examinează cu priviri de căprioară speriată:

– Eu sunt Blanka. Blanka Iaspas. E minionă, nu-i dau mai mult de un metru cinzeci dar proporțiile lui Da Vinci sunt în largul lor.

– Deci? Căci a mai trecut cineva, atacă fătuca.

– Rotesc încă odată privirea:

O cameră anostă, tavanul și dușumelile sunt din scânduri vopsite, un gemuleț în cat dublu abia de lasă să pătrundă lumina unei curți interioare, pereții tapetați sunt afumați de la godinul de fontă de lângă ușă.

Un pat familial, o dormeză cum i se mai zice, un dulap, o noptieră, o masă pătrată și două scaune din lemn ondulat. Într-un colț o menajeră cu un rezervor de apă, o oglindă minusculă, un lighean și o oală de noapte jos , sub perdeluță. Toate negre, singura pată de culoare făcând-o un tablou extraordinar ca de un metru pe șaptezeci, înfățișând un vapor în furtună, fixat deasupra patului.

– Da, doamnă.

– Plata în avans pe două luni. Nu ne putem permite să tot punem anunțuri la mica publicitate.

– Desigur, Doamnă, deși nu cred că voi sta atât de mult…

– Asta e treaba D-voastră! Numără, profesional, banii și dă să iasă…

– Știți unde se poate mânca, civilizat, aici în târg?

– La pensiunea Doamnei Algerița, vis a vis de Bancă, dar, dacă mă anunțați de cu seara, vă pot pregăti un dejun frugal.

– Mulțumesc, sărut mâna! Ochii îmi cad din nou pe sânii, mici și rotunzi, și iar pistruii ei o iau razna.

Se retrage de-andărăt, ținând banii ca pe un trofeu, și rămân singur.

Mai rotesc odată privirea și mă las să cad în patul nupțial.

Greșeală.

Un nor de praf și fulgi se ridică și mă reped să deschid geamul.

 

                                                                *

Pensiunea Doamnei Algerița are la parter o cofetărie iar sus, o braserie.

– Am fost trimes de Doamna Iaspas…

Fătuca mai aranjează, în fugă și cu priviri codane, fața de masă:

– Avem un rachiu de piersici… bun tare! Până vine Doamna.

– Adu, te rog. Doar o cinzeacă.

Face o temenea scurtă:

– Acuș, Domnule!

      Madam Algerița este o femeie aprigă. Scântei răbufnesc din privirea ei de jur împrejur apoi mă examinează critic și-și așează posteriorul dolofan pe scaun.

– Mi-a zis ceva Blanka… oi fi următorul chiriaș…

– Respect, Doamnă! Nu stau mult…

– Uite aici un meniu și o listă de prețuri, mă mai cercetează odată mai cu de-amănuntul: Ochii ăștia… părul ăsta ca pana corbului, mi-aduc aminte de cineva… Zanea. Zanea Toma! Ești băiatul lui Zanea Toma! și bate cu palma de masă.

– Mai încet, madam. Nu știu cine-i Zanea Toma dar nu stârni apele. Sunt aici incognito cu treburi de stat. Puneți lacăt la meliță, ce dracu!

– Ce mai face Zanea, mă ignoră, ultima oară ne-am întâlnit la Dunărea… a venit cu Cuza, Doamnee, eram primadona cabaretului, ca trasă prin inel, poți a crede? M-au futut amândoi, cu rândul, o noapte întreagă, ce vremuri… și ce te-ai înroșit ca el? Râdea principele: bagă cuțitul în om de nici nu clipește dar la muieri îi galeș și cu suflet de serafim. N-am să uit nici în mormânt seara aia. În cine vrei să bagi jungherul? În boier Știrbu, nu-i așa? Prea o păcătuit p-aici. Să-mi zici unde-l îngropi ca să fac o hazna deasupra.

 

La prefectură un oștean adormit.

– Drepți! Pentru onor… arm!

De năuc îi sare și chipiul din cap, mai să se înțepe singur în baionetă.

– Cum te cheamă, soldat?

Îi tremură nădragii:

– Ion, să trăiți!

– Și ce faci tu pe aici?

– Păzesc, să trăiți!

– Ce păzești tu, bădie?

– De dujmani!

– Păi?

– Măria ta nu-i dujman că mi se ridica cușma și baioneta intra singură!

– Frumos, da’ data viitoare te vizitez la bulău. Priceput!?

– Să trăiți! Priceput!

– Uite acreditările mele, sună la amploiat să-l anunțe pe domnul prefect.

Prefectul, slab, scheletic, cu ochii duși în fundul capului, mă primește în birou.

Arunc dosarul pe masă.

– Știm, știm domnule inspector, dar nu putem. Nu avem putirință. S-a înconjurat cu avocați și judecători. Legea…

– Domnule Prefect, a trecut un an. Legea e pentru fiecine la fel. Cu ce vă are la mână? Documentele. Până mâine la orele paișpici să fie toate hărțile cu confiscările abuzive ale terenurilor răzeșilor și grupul de jandari, pregătit de misiune, aici în fața primăriei. Dacă aceasta e ultima opțiune pe care ne-o lasă, vom instaura dreptatea cu legea într-o mână și sabia în cealaltă iar D-voastră să vă considerați demis.

S-a înțeles?

– Am înțeles, Domnule inspector.

– Vezi că stau anonimus, orice vorbă care scapă din această cameră se va răsfrânge direct asupra D-voastră.

Mă întorc și plec.

                                                                *

O iau pe Strada Mare. O țigancă bătrână mă arată cu un deget noduros:

– Hai să-ți ghișesc, frumosule, de dragoste, ură și moarte.

Intru la „ Fierărie și scule, Rainhart”.

– Vasile, dă-mi te rog, o sută de alice pentru mistreți.

– Nu mă cheamă Vasile, Domnule, și  nu putem da asemea marfă la orșicine. Mă aplec peste ghișeu și-l privesc în ochi:

– Da’ cui dai mătăluță? Scot antetul: Arată condica.

– Eu… eu nu știu să scriu… fii-meu…

– Dă-mi ce ți-am zis, și-a dracului să fiu de nu te-mpușc eu, acuș, și de nu te-mpușc eu, te-mpușcă ăla, dobitocule. Condica, la zi.

Se repede și vine cu-n catastif.

– Un pistol Gasser de șase focuri. Vândut azi, cu 20 de cartușe. Ha! Scrie aici… către Domnul Anastasie Ciubuc. N-am auzit.

Zi cui l-ai vândut. Ia o hârtie și scrie. Lasă vraja că te împușc.

Scrie: Azi la orele… cât era ceasul?…

                                                                   *

Patru fete scot afară bulendrele și, cântând de-amar și dragoste, le scutură de pocnesc geamurile.

– Da’ ce v-a apucat?

– Avem musafir, râde una,

– Ne-a zis Ion…

– Care Ion?

– De la Prefectură…

– Să vezi ce-i fac… Le dau la fiecare câte trei lei și acțiunea se întețește.

– Vai, Domnul Inspector… Așa ca pe o fată proastă… Își frânge mâinile și se uită disperată la mine. Dacă știam, dacă ne anunțați…

– Ce-ți veni femeie? Calmează-te. Fetele alea să termine și lăsați colportările. Unde-i bărbatu-tău?

– Ooo!  Omul meu… omu’ meu îi dat cu răul…să vă feriți.

– Hmmm!

– Dar eu sunt aici, că și nouă ne-a luat pământul, cu acte false, antihristu’ de boier Știrbu și câinii lui, că ce poți zice… Cui să te plângi când sunt toți… Acu’ dacă ați venit să faceți dreptate…sunt aici, sunt bărbată.

                                                                    *

– Ești bărbată… O iau de umeri. Asta nu-i joacă. La noapte au să vie. Ei nu înțeleg că dacă pe mine mă omor, o să vină altul, și altul… și tot îi prindem…

La noapte or să vină. Ziceai că sunt mai multe camere…

– Da, Prea Mărite…

Mă-ntorc la ea, o chimie imposibilă ne apropie într-o tensiune paroxistică.

– Eu? Prea mărit?

O strivesc de mine, sărut buzele, ochii, gâtul…ne încurcăm în mâini…

– Cum ne-o fi soarta. Mă împunge, cu pumnii micuți, în piept: Lasă-mă acum… mai încolo…

Camera din fund e mai mult o debara dar e perfect.

Mă împing cu umărul, încet, încet, lutul se detună. Mai izbesc odată, violent, și totul se prăvale. Avem o ieșire de urgență.

                                                                      *

Afară e o lună… Ghinion. Văd o umbră prelingându-se…Intră în holul minuscul și-l pierd.

Stau pe vine cu Coltul în mâna dreaptă și jungherul turcesc  în stânga. Ușile nu sunt unse. Cea de la intrare scârțâie  și-atunci o scoate încet, din balamale. Se duce direct la pat și înfige pumnalul de câte două ori în fiecare momâie făcută de Blanka.

         Pufnește nemulțumit și trage cuvertura la o parte.

         – Dă-te prins! Răcnesc, și-o să ai parte de judecată dreaptă!

        – Niciodată, bolborosește și aruncă cu cuțitul. Pistolul îmi sare din mână și mă trezesc cu o namilă de om asupra mea. E mai puternic ca mine și-mi întoarce, încet, încet, jungherul spre piept.

        Mai încerc o zbatere dar e clar că totul se va termina foarte repede, apoi aud un zgomot înfundat și namila se prăvale peste mine.

         Îl îndepărtez cu greu și mă ridic în capul oaselor.

         Blanka apare din spate cu un vătrai în mână.

– Fă! Ce ți-am zi eu? Treci în cameră… O împing fără menajamente și trântesc ușa.

Bubuitura împușcăturii mă asurzește.

Glonțul trece prin șold și-l aud cum sfredelește în dușumea. Mă îndrept în tors și arunc jungherul.

Cu un geamăt, al doilea atacator se prăvale la podea.

Gâfâi, gâfâi cu moartea-n gât. Mă duc în patru labe, nu-mi mai simt șoldul . Îl târăsc în lumina lunei ce răzbate pe fereastră. Jungherul i-a intrat în piept și se chinuie cu mâini tremurânde, să-l scoată.

– Așa Boier Dumneavoastră…Știam că n-ai să te încrezi în ucigașul cu plată… Știam că ai să vii să vezi cu ochii tăi.

Iaca te scutesc de-o judecată umilitoare, de ocnă sau de-o spânzurătoare… Vezi cât sunt de omenos?

Dă să zică ceva dar scoate doar un horcăit și-l bufnește sângele pe gură.

– Du-te! Răsucesc jungherul. Dracii au încălzit smoala.

Luna se ascunde de după un nor, e beznă totală.

Undeva, parcă, aud fluiere de jandări…

                                                                      *

Afară e soare. Îmi bate în ochi. Mă feresc și-un junghi adânc mă așează la loc. Pun mâna la ochi și privesc:

Un tânăr sergent de Roșiori ia drepți:

– Prea Înălțimea Voastră!

– Oh! Ohooo!  Cum te cheamă soldat?

– Să trăiți! Numele meu este Vasile și al lui tata Gheorghe.

Mă ia iar un leașin. Când ridic privirea sergentul tot acolo. Ia poziție de drepți când mă vede.

– Roșior, acum care-mi ești Vasile sau Gheorghe?

– Vasile, Gheorghe mă schimbă peste un ceas, răspunde mucalit sergentul.

– Mă, tu ești oltean… pe loc repaos. Ce faci tu aici?

– Vă păzesc, să trăiți!

– Și cine a ordonat asta?

– Domnul Gheneral Anastasia cu ordin de la Domnul Nostru Principele Carol.

– Așa? Ia saltă-mă oleacă…

– Nu poci! N-am voie. Infirmierăăă!

 

– Ar trebui să te dojenesc, tot după capu’ tău le faci!

Generalul Anastasia mă privește dând din cap.

– Nu puteam altfel, trebuia să scot șacalul din vizuină.

I-ați prins și pe restul??

– Da. Când au aflat că mai marele lor a murit s-au dat în vileag unul pe altul. Îi așteaptă ori ștreangul ori groapa cu sare…după merite! Hăhăie. Ai o medalie. Te ține curu’? Rânjește.

– Mă ține, că nu-s rău de carne.

– Vezi că trece Regele pe la tine, să ți-o pună-n ckept.. Ține naibii gura închisă. Clar?

 

– Ich bin froh, se întoarce către secretar, da: askia nu sare departe de trup! Wie ist die Rede… schöne rede românesc. Eu, al tău vater und Bratianu, venit, Ich kam incognito, noi trei cu trenul, Aventura, romantisch, al tău vater, mutiger Mann, tu mult arata ca el, ca frații doi! Doi Eroi! Vergessen Sie nie.

Anastasia mă privește critic:

– Te duci la franțuji până se mai spală apele pe aici. Ți-am pregătit actele.

 

Șonticăi în baston pe boulevard. E un soare crud, de aprilie și natura revine la viață. Miroase a lăcrămioare și abia acum văd cât de frumos e târgul.

O tigancă bătrână mă agață de trenci. Mă apropiu și scot niște măruțiș

Ochii îi sclipesc:

– Să-ți de-a baba în ghioc: nu te duci la franțuzi, te duci în enlitera, și când îi dau banul îmi strecoară un bilețel. Ia ghioceii ăștia și grăbește-te… ea încă te așteaptă.

 

Intru pe poartă, pustiu.

La ușă nimeni. Mă-ntorc să plec când, încet, ușa se deschide:

E ea, doar o copie palidă, obrajii i s-au tras și ochii ei verzi acu’ îi ies din orbite. Frumosul păr roșcat îi stă atârnat pe umeri și mă privește aproape fără să mă vadă.

– Sunt eu…

Se uită la mine și-o prind de mâini.

– Tu…

Totu-i praf. Casa pustie, doar câteva boarfe într-un colț:

– Fatâ… fată! Ce-i cu tine? Ce-ai pățit?

Se uită, galeș:

– Omul meu…Om rău. A amanetat tot și-a fugit. Tu… Era înhăitat cu ăia, îl caută potera. Toți m-ați înșelat, toți… și te-am așteptat… ca pe o rugă, ca pe un vis… ce-am făcut să merit asta… nemilos Dumnezeu.

O iau în brațe și o strâng la pieptul meu.

 

Suntem în Constanța. Mă întâmpină însuși Căpitanul:

– Welcome Sir, Lady…și am o viziune cu un tablou uitat într-o cameră întunecoasă.

Mă uit la ea. Încă are pomeții trași și trupul ei de căprioară tânără e fragil, dar…

Ne apropiem de Gibraltar, o chem pe punte. Pachebotul emite un sunet gros… prelung. De pe stâncă i se răspunde cu o salvă de tun. Drapelul Marii Britanii se ridică pe cel mai înalt arborament iar undeva aud un cântec de cimpoi, din ce în ce mai pregnant.

Trecem maiestuos prin strâmtoare, în sunet de cimpoaie și lovituri de tun iar în atmosfera asta festivă ea-mi sare-n brațe și-mi șoptește la ureche:

– Vreau să-mi faci un englezoi!

 

                                                                 ***

                                                                                                       Bârlad- România 2009

    

 

 

 

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Sunet de cimpoaie&8221;

    1. Ce mă distrez Mihăiță!!!!!!!!!!!!!!
      Pe bune? Mi-au fost ridicate sancțiunile? Ha! Fii atent și nu mai spune la nimeni, Săptămâna asta expira un credit și trebuiau să-mi facă plățile. Eu îmi luasem de mult la revedere de la banii ăia dar se pare că mai există o conștiință. Și ce. Nu mai poți de dorul meu? Nu ne găsim aici. Am deschis și cont de twiter, avem și g+ Nu știu… crede-mă ce-ai văzut tu e doar vârful aisbergului

      Apreciază

      1. Să înţeleg că aceste site-uri sunt un vax şi că trebuie să mă descurc singur?
        Adică, nu folosesc la nimic?
        Ca să fiu cinstit, nici nu am aşteptat vreodată ceva. Eu postez în speranţa că mai scapă cineva câte o obsevaţie care să-mi folosească. Dacă mai citeşte cineva asta, zbor şi eu spre stele!

        Apreciat de 1 persoană

  1. Nu. Categoric nu! Aceste site-uri sunt o pepinieră. Sunt mulți patroni de tipografii și de edituri care sunt cu ochii pe ele pentru că, de aici se selectează următorul booom de vânzări. Ideea e să scrie rezonabil, să aibă o viață cât mai pestriță și să moară repede pentru că banul iese în general post mortem!

    Apreciază

    1. E sinistru ce aflu.
      Tocmai am primit o înştiinţare de la editura online, unde am trei cărţi, că se închide din iunie, fără alte lămuriri.
      Ce trebuie să înţeleg din asta?

      Apreciază

      1. Ți-au citit cărțile și-o dat bolunzeala-n ei . Ha! Ha! Ha! Ești periculos dom’le!!!!!!!!!!!!!! Văleu! Că râd cu lacrimi! Iaca că-mi cășunează și mie! Aoleu! Ești mare! N-am mai rîs, așa, singur în casă, de multișor: mersi!
        Mâine iar aud pe telefonia de mahala că Hihăiță iar a luat-o razna: hăhăia de nebun prin casă pe la 1 fix!
        Stai să-mi trag sufletul…

        Apreciază

      2. Şi mie îmi vinesă râd, da’ ca prostu’, că nu ştiu de ce.La urma urmei, numă afectează chestiile astea şi nici cărţile mele nu au o formă finală.Când o să am banide tipar, le i-au la puricat, dar mai e până atunci.Totuşi, suntinteresat să aflu cum merg treburile în domeniu. Până acum sunteţi singurulcare mai scapă câte ceva.

        Apreciază

      3. Când ai făcut o cerere expresă de închidere a unui site, după perioada de grație ( poate te răzgândești pentru că produceai bani) se merge la serverul principal și se dă, ca la orice calculator, delete. Atunci, toate informațiile corespunzătoare acelui site sunt șterse. Datorită multiplelor redundanțe, legături încrușișate cu celelalte servere, site-ul respectiv va mai dăinui câteva zile până când toate serverele periferice îl vor radia. Informații trunchiate din acel site pot rămâne, remanente în sistem multă vreme captive în calculatoare care au fost închise, de exemplu sau în preluări gen „rename” dar în timp, se vor șterge toate. Nu pot garanta că firma care a gestionat site-ul nu va păstra o copie de rezervă dar legea nu-i permite.

        Apreciază

      4. Din ce în ce mai interesant. Eu am contract cu o editură online din SUA, care îmi dă 0,42 dolari pe descărcare în timp ce ei primesc 1,35. Din rapoartele pe care le primesc, am cam 40 de descărcări, nu sunt sigur, că nu le-am socotit, iar acum, editura se închide şi nu-mi fac iluzii că voi primi ceva, probabil că formalităţile vor costa mai mult decât am eu de primit. Ce ziceţi de asta?

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s