Ionică nu pricepe nimic.
Acum a pus o pungă cu cartofi care,după estimarea lui, trebuia să aibă trei kile și cântarul arată mai puțin de două.
– Chestie de densitate… mă pronunț. Îs mai pufoși. Ia pune din ăia, roș, de colo…
Cât el s-a aplecat am scos bucata de cauciuc de sub talger și bag plumbul cu magnet:
– 3 kile, vezi? Exclam victorios și dau să iau punga.
– Nu se poate, nea Mihai, aici nu-i nici un kil, să mai cântărim odată…
– Cum zici tu, ia, ca să nu zici căcă, pune niște morcovi.
Cât el pune-n pungă eu mai bag un magnet:
– Doi morcovi, două kile? Ionică… Mă tu vrei să mă traduci?!
– Stai bre oleacă că nu… să’nebunesc… candela mă-tii de cântar…!!!
– Ia pune o banană că ne clarificăm…
Se duce la raftul cu babane, care-i tocmai în fund, timp suficient ca să șterg urmele infracțiunii.
– Mă, în câte le suntem azi?
– Sâmbătă.
– Și, și? Îl ischitesc.
– Ce și?
– În câte, mă?
– În… întâi, adică 1 aprilie, adicăăă, ridică privirea spre mine: Aaaaa… Verifică cântarul pe toate părțile, nik! Aaa, ai făcut mata ceva, nu se poate…
– Spiritul, copile, spiritul zilei păcălelilor te-a pus la încercare. Ia cântărește acum. Eeee? Vezi că dă bine? Da’ , ia zi… de dădea cu plus mai mârâiai?
– Cum să nu mârâi, că-i plin dă-știa de la opc cu șoarecele în buzunar.
– Tu să fii fericit, Ionică, căcu ăștia de la opc te mai scoți, da’ dacă-ți vin încă vreo trei ca mine… dai faliment, copil!
Ascultă la tata teu!
***
Mihail stories 