Când, Fido…

Fido îşi cere drepturile.

Adevărat, l-am neglijat!  

Sâmbătă. E o seară perfectă, vara s-a hotărât, în sfârșit. Îi pun zgarda şi începem a hălădui. După ce m-am lăsat târât prin toate boschetele îmi impun, ce-i drept, cu greutate, drepturile.

E o terasă curată, decentă şi la stradă. Sorb din bere, admir viaţa de seară ce începe să anime bulevardul :

 − Mrrr, zice Fido…Îl aprob. Pe stradă defilează o gașcă ce ar pune pe fugă şi-o legiune romană. 4/4, tatuaţi din cap până-n picioare, plini de lanţuri şi cu limbile împuşcate de cercei, în mişcări prăbuşite de rap-eri, inundă defileul trotuarului, gestigulând cabalistic. Ocupă câteva mese. Sunt noncomformişti, tupeişti şi, în ciuda aspectului, civilizaţi. Prind din zbor, stresul unuia din ei, referitor la bozoni şi găuri negre, nelinişte care mută discuţia în zone mai urbane:

− O ştii pe Gica? I-am tras-o, mă! 

−Papagal tu, că te măcăne frate-miu! Unde-i aluniţa? Pă stânga sau pă dreapta?… Ba-i pe stânga, fraiere”

Termin berea:

− Hai acasă, bărbate…

Fido ocoleşte cu tupeu şi micţionează dintr-un picior pe o geaca ţintuită. Iau un viraj brusc şi sar din lac în…

Ea oxigenată, toată numa’ un puf, inimă zglobie, Fido, beagle prostovan.

Ea creaţă, înaltă şi cam slabuță, eu trecut da’ cu sclipiri.

Fido abordează chinezesc: haifanfân, eu…îmi încerc norocul:

− Ce eşti aşa lungă şi slabă?

− Nu-s nici lungă, nici slabă şi tu eşti cel mai impertinent tătic pe care aș fi vrut să-l am vreodată!

Râde, râde cu capul dat pe spate şi Fido se uită interogator la mine: „ Ce facem, şefu’?” N’apuc de-o strategie… mă ia de cot şi mă dirijează spre centru:  

 − O să păpăm îngheţată, multă îngheţată, nuuu?!

 − Dacă… impertinentu’ de tătic se caută prin buzunări… e posibil.

 − Luăm un tort, mare, cu frişcă, şi-l mâncăm la mine! Aprind şi beţişoarele!

− La tine… adică la ai tăi…

− Nu tu, la bunica. Mama e  în Italia, am închiriat apartamentul…

Mă vede năucit:

− E mai central… bunica a murit acu’ vreo 5 ani, e o garsonieră,  mai intim…

 

Uşa se închide în urma noastră cu un clănţănit sec. Un bec… abia la parter. Plutim la vale într-o atmosferă ireală. Undeva un scrâşnet de mobilă îmi ridică tensiunea. Fido mârâie înfundat şi se lipeşte de piciorul meu. Parterul… uşa. Afară o sirenă de salvare sfâşie liniştea, luminile de halogen inundă trotuarele, lume ca ziua…

Mă uit la Fido. Îmi întoarce o privire lăcrămoasă – despărţirea a fost cu schelălăieli:

− Ce te uiţi…asta-i viaţa!!!

 Intrăm pe bulevard….

 Ea roşcovană, fâşneaţă,cu o coadă ca un evantai, el Beagle prost.

Ea brunetă, minionă, cu ochi verzi…eu…trag de zgarda:  

− Acasă! Prea multă îngheţată te strică la burtă!

Lăsăm în urma noastră două fiinţe nelămurite.

                                                                        

                                                            ***

Anunțuri

Un gând despre &8222;Când, Fido…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s