Copertina

 Eram Șef Stație CATV, cu funcția decorativă de Director Executiv.

De ceva timp patronul mă tot bâzâia să instalez televiziune prin cablu la Ghidigeni, o comună care se remarca doar prin „Fabrica de oțet și spirt”. Am tot dat-o cotită până când m-am trezit cu o mașină plină cu cabluri, amplificatoare și distribuitoare, și-un ultimatum.

 Clar, îmi zic, interesul poartă fesul, votca ”Cristal” e mai puternică.

Aburc șase băieți, și cu maistru Mitică, șapte, în dubiță și ne repezim.

Don’ Primare, numai lapte și miere, eu încrâncenat.

Nici Bucureștiul nu era cablat tot și eu bag televiziune prin cablu în Ghidigeni…

Comuna asta e întinsă în lungul drumului spre Galați și pentru 10 abonați, toți neamuri cu Don Patroane, trebuia să întind cinci kilometri de cablu. Dar cum ordinul nu se discută ci se execută și cu senzația certă că toate se vor sparge în capul meu, purcedem.

Desigur, ați ghicit, nodul ventral era fabrica, așa că am coțopănit pe clădirea administrativă  două parabolice, l-am trimis pe Mitică, cu dihăniile, în teren să tragă cabluri și eu m-am apucat să instalez receiverele satelit.

Proaspătul Domn Director, fostul tovarăș Vasilache, se tot foia:

− Domnu’ inginer, da’ oleacă, am pregătit ceva de mâncare… o atenție…

− Îi ora 11, ne prinde noaptea, mă dau eu ciufut.

− Și ce dacă, avem paturi la cămin, cearșafuri curate…

− Nu se poate, mâine trebuie să facem probă la magistrală în Tecuci, nu te pui dumneata cu Domnul Constantin, eu dac-am zis, am zis!

− Costică? Acu-i dau telefon, se poate…

− Mata nu pricepi că am luat în avans banii la aproape o mie de oameni care mâine vor să deschidă televizorul și să o vadă pe Esca? Vrei înc-o revoluție? Adă aici, pe-o măsuță și trimite încă vreo doi, trei oameni să ajute la tras-împins la băieți.

− Acușica!

Acuma, na, na, na, adevărul era parțial, mâine chiar urma să dăm drumul la magistrala care făcea legătura de la Primărie până la Gara de Sud, acolo unde era să mor, un fior de amintire îmi trece pe șira spinării: Cablul telealimentat e mai greu, întindeam între două blocuri mai distanțate, trăgeam cu toții ca boii la jug și-un capăt scăpătează din palan. Am rămas spânzurat de cablu doar într-o mână la doi metri de bloc și la înălțimea de patru etaje. Terci mă făceam jos că era o parcare betonată. Au derulat băieții cablul și-am aterizat cu bine în parcare, mi se albise mâna pe cablu și nu mai puteam să desfac degetele… Eeee. Îmi privesc mâna cum se albește: „Ptiu, drace!”

Acum totul era funcțional. Probele le făcusem, mâine era doar o formalitate…popa mai lipsea!

 

A apărut un platou cu gustări. Mai arunc o măslină în gură, mai fac o mufare… timpul trece. Pe la două termin.

În viața mea n-am mâncat atâtea măsline.

Recuperez cu salamul de Sibiu și cu niște lebărvurști.

 

− Băgăm curent. Unde-i Vasile?

− Aici, Șefu!

− Sus. Să aliniem antenele.

Afară începe să ningă. Mai întâi câțiva fulgi apoi din ce în ce mai gros.

„ Draci, asta mai trebuia. Mai ajung din p__ă acasă…”

− La dreapta Vasile! Dreapta! Aia ți-e dreapta? Așa. Stai. Înapoi. Încă oleacă. Așa! Un pic mai sus… Hop! Asta-i ! Strânge șuruburile. Mă uit la decibelmetru: 110, țâță. Next!

Pe la cinci îi dau liber lui Vasile și-l sun prin stație pe Mitică:

− Ce faci mă? Îi gata? Unde ești?

− În casă la un rumân, ne cinstește…

− Halal! Vezi că-i dau drumul. FIF – Pro Tv, pe 200 de megaherți. Acum. Mere? Că de nu te spânzur cu mâna mea.

− Mere șefu’. Acu’ sunt băieții pe stâlpi, să aliniem amplificatoarele.

− Hai, că se întunecă.

Apare Don Primar, îmbujorat:

− A venit! A venit!

− Cine a venit maestre? Mă ridic cam greu, pârâi din încheieturi…

Asta-i fabrică numa’ de oțet?

Ziceați că aveți un băiat mai dezghețat… Ce-i asta?

− Gustați!

Toți stau smirnă. Devin precaut. Apropii buzele de buza paharului și…

Triplesec, de unde măi fraților?

Directorul radiază și schimbă priviri complice cu Primarul.

Mă delectez cu licoarea pe care n-am mai băut-o de peste douăzeci și de ani și ridic o sprânceană. Urma să predau lucrarea.

− Ionică! Se răstește don’ Primar.

Ionică, cel mai tare specialist din Ghidigeni, care urma să opereze stația, firav și plin de coșuri, se dă de după director.

− Hai  mă, că nu mușc!

Îl instalez pe scaunul meu:

− Știi de ce a venit Prunariu din cosmos cu mâinile bandajate?

− ?

 Era… tot așa ca tine și voia să facă și el ceva.  Tot întindea mâna la un buton roșu, iar rusu’ îi dădea peste degete: Gaspadin Ion, ăla-i butonul de eject. Așa și tu. Nu te atingi decât de ce îți zic eu acum. Totul merge automat. Dacă ia foc, scoți siguranțele de afară și-i dai cu instictorul, clar? Clar mă?

− Da.

− Ce da?

− Dau cu extintoru’.

− Bun. Nu prea tare că tu le plătești… așaaa. Am auzit că le știi la VHS.

− La ce?

− La video, mă. Uite, ai mai văzut d-ăsta?

Se mai înviorează.

− Ia să te văd. Ia o casetă. Coane? Mai e din licoarea aia ?

Paharul se umple, puștiul bagă caseta, ecranul se luminează… Hopa! Toți holbează ochii.

 Mă retrag la o țigară . Sorb din nebunia de lichior și pufăi din țigară. Dincolo se aude:

− Ai văzut cum i-a băgat-o? N-ai tu sculă ca ăla măăă… iote cum i-o suge!…

Afară s-a înoptat bine. Mă uit la ceas: șase juma’, e timpul să o tăiem.

− Te-ai edificat? Dă-o afară. Așa. Închid un comutator pe receiver. Acum, pe canalul opt, și numai după ora ”0” pui câte jumătate de oră, da? Ai aici 7 casete. Te descurci cu ele până în două săptămâni când am să vin să aduc altele.

Acum plecăm. Sun în stație: Mitică? Mașina-i pornită?

− Da, Șefu”

− Să fiți sănătoși, și să vă bucurați de ultimul răcnet al tehnologiei.

− Dar chiar așa… toa, adică domnul inginer, plecați așa… și noi care ne-am pregătit acasă… c-am zis că… nevastă-mea… Băieții știu drumul, voiam să vă prezint…

− Domnule Primar, v-am zis… mâine este o zi importantă, dar n-au intrat zilele în sac și ajung și eu acasă, în Bârlad, mă așteaptă soția, copii…

− De ce n-ați spus așa? Dar se poate?! Rodica! Un pachet pentru domnul inginer și, din partea comunității, pentru efort, abnegație… îmi îndeasă un plic în buzunarul de la piept, mă strânge ursulean în brațe și-mi șoptește la ureche: să vezi ce-i fac lu’ nevastă-mea, la noapte! hăhăie gros.

 

 Le strâng mâinile și coborâm.

În dubiță îi număr din ochi…

− Unde-i Vasile?

− Unde-i Vasile? se întoarce și Mitică.

Toți ridică din umeri.

− O fi plecat cu vreo ocazie… zice, împăciuitor, Mitică.

− Ce ocazie, mă?! Cum să plece, așa, fără să-mi zică? Ia afară din mașină. Vasile să vă faceți. Nu plecăm de-aici până nu-l văd în mașină.

− Șefu’… da’ era cu matale…

− Era… cheamă-l pe director.

Vine directorul numa’ntr-o fugă.

− Lipsește un om.

Într-un târziu, unul din angajații care au răscolit toată fabrica, arată cu degetul spre copertină. Ninsese vârtos iar pe copertina de la intrarea la birouri se vedea o mogâldeață.

Vasile, după ce se tratase, la greu, cu contabilul și dolofana de secretară, s-a rătăcit. Cum, necum, încălecase geamul și-apoi neștiind să se mai întoarcă s-a culcat acolo.

Dimineață îl găseau rece.

A ajuns în mașină numai în șuturi de i-a sărit băutura din cap.

La intersecție Mitică a pus mașina de-a curmezișul cu luminile de avarie pornite.

Primul a fost un TIR.

M-a luat până la Bârlad. Mitică mi-a dat  sacoșa de rafie cam grea și ne-am despărțit.

Pe la 1 noaptea am ajuns și eu acasă. Nevasta mi-a pus ceva de mâncare și s-a uitat critic la sacoșă.

− Ai făcut patul? Sunt frânt. Mâine până-n 10 trebuie să fiu înapoi. Inaugurăm magistrala doi.

− Și iar vii la două noaptea?

− S-ar putea să nu vin deloc. Cred că am să dorm în stație.

− Și asta-i viață, Mihai?

Mă bag sub plapumă:

− Vezi în buzunar la piept.

Scoate plicul:

− De la Don Primar, with love!

 

P.S.

 

După două luni în care am făcut enșpici deplasări la Ghidigeni urmare unor defecțiuni reale ( aruncau copchii cu bolovani în amplificatore, se legau fraudulos care mai de care de distribuitoare și pica semnalul…), sau inventate ( o atenție, o ghidușie…), mă trezesc cu Patronul în sediu:

− Inginere, mergem la Ghidigeni.

În gândul meu: „ Ahaaaa! Și doar am zis!”

Facem drumul în tăcere. Nici de-a dracului n-am deschis gura și nici pe el nu prea-l îndemna inima.

Ajungem.

Directorul ne întâmpină radios, dar când aude despre ce-i vorba se întunecă la față:

− Să-l sun pe Don Primar, bâiguie.

După două ore de negocieri aprige se cade la pace: Stația trece în proprietatea fabricii contra a trei vagoane cu spirt de 90 de grade.

− Nici banii pe cabluri nu i-am scos, inginere.

Strâng din fălci ca să nu-mi iasă porumbelul, dar scrâșnesc:

− Lasă patroane… Din trei cisterne de 90, trântești zece de Ochii lui Dobrin și te-ai scos înzecit!

− Apăi cum, Mihăiță, se expandează pentru prima oară Don Patron:

Neamuri, neamuri, da’ mălaiul îi pe bani!

Și hăhăie, adânc, de zbârnâie geamurile de la merțan.

 

                                              ***

Anunțuri

Un gând despre &8222;Copertina&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s