Tangouri temporale (IV)

Glad și cu Vasili își puneau costumele :

– Apâi nu prișep și tre’ sâ fașim, se scăpă pi molovinește Vasili, semn de stres maxim. Aiasta n-am făcut niciodată.

– Las că nici când i-ai tras-o lu’ Natașa nu știai mare lucru și te-ai descurcat.

Glad se feri în ultimul moment, hăhăind.

– Domnilor, ați fost informați… Da? Da! Trebuie să facem o patrulă temporală, dar nu ce am făcut noi până acum. Nu mai fixăm punctul temporal și augmentăm spațiul. Acum vom fixa mai multe noduri temporale și le vom deriva spațial.

– Adică o să mă puneți să țopăi prin timp ca Hopa-Mitică. Nu sunt de acord. Chiar și când eram în poziție fixă eram greu de ținut în stază, acum operatorilor o să le fie aproape imposibil, ne vom intersecta cu noi înșine și vom face bum !!!

– Nu veți face BUMMM, poate doar FÂSSS!   Instructorul întinse o mână.

– Amândoi sunteți voluntari. Am așteptări mari de la voi. Vreau de la voi o hartă. Vreau de la voi să știu cine și ce plănuiește. Voi sunteți spionii mei  007. Good luck !

Privind tehnicienii, puteai să spui că asiști la un spectacol de mimică. Yan, Crista și cu Basil  își maltratau trăsăturile feței în ritmul ajustărilor pe care le aveau de făcut. Basil ca element de completare era cel mai grotesc. Pe o față impasibilă, brusc, mușchii din stânga începeau să se zbată, tendoanele gâtului să vibreze pentru ca apoi, la fel de brusc, fata să redevină imobilă, pentru a face loc unui dans al mușchilor de pe partea dreaptă. Când solicitarea era duală, fața mobilă a lui Basil trecea prin toate chinurile artei. Calculatorul stohastic primea informațiile, le organiza pe fișiere și făcea analize holistice în algoritmi ahaotici. Perifericele, vestitele Cray, rumegau rezultatele și le făceau comprehensibile omului. Brusc, Crista se ridică pe jumătate din scaun pentru a se prăbuși la loc. Basil se zbătu în fotoliu, aduse cu greu mâna dreaptă la ceafă și trase afară mufa neuronală. Cu o privire încă în ceață se adresă către nimeni :

– Glad a fost răpit !

Peter mergea cu ochii închiși visând că bea o bere brună și acidulată pe o terasă din Muntenegru. Când piciorul stâng s-a oprit în ceva era cât p-aci să se prăbușească. Rămase într-o ciudată poziție, înclinată și semirotită, pe care doar greutatea costumului o permitea.

„Acum ce mai e ?” interogă mental implanturile. Obstacol în față, îndrăzni cel din stânga în timp ce cel drept îl bombarda cu formule chimice. „Dacă deschid ochii și nu văd nimic, vă smulg și vă dau la câini.”

Așteptă o secundă, nimic. Cu un fior binecunoscut pe șira spinării , crăcănă un ochi. Apoi îi holbă pe amândoi.

– Așa ceva nu e posibil, făcu un pas înapoi uitând de costum și căzu greoi pe spate. Așa ceva este imposibil! Întoarse din nou privirea. La picioarele lui, cu o mână sub cap, dormea Adina.

Starea de oboseală și iminența morții făcură ca mâna să-i tremure. Se blestemă în gând: „Ai vrut de mic aventură, necunoscut, poftim acum le ai, ce mă-ta te caci pe tine?!”. Tremurul încetă. Mâna trecu prin corpul imaterial al făpturii, iar în căști îi răsună o poezie: Marți oamenii… o retrase imediat. Știa poezia asta. O auzise demult, nu putea să se concentreze… Căzu într-un genunchi. Din nou în căști se auzi litania cu oamenii sunt sparți…

– Sunt eu, sunt Adina, se auzi, vag. Sunt aici, sunt aici, sunt aici… „Categoric înebunesc! Nu mai am oxigen? Ba mai am. 5 minute. Plus rezerva… ăl mai tare din parcare! Atunci? Scanare pe toate frecvențele… Brusc fu năpădit de o avalanșă de semnale. AFC corecție, spectru audio. Vocea Alinei se auzea acum clar. Identifică emițătorul. Identifică și decodează frecvența de bază. Verifică și decodează benzile laterale. Caută banda laterală unică. Fixează-te pe purtătoarea principală. Aplică logaritmul Cromz și caută vârfuri aleatorii. Fixează un nou algoritm de căutare  pe o integrală Maxt de gradul trei cu limite fixate de costumul meu, deblochez… acum !

− Sunt Peter, șopti. Faptura Alinei ridică capul privind în jur

– Nu te văd.

– Suntem decalați cu câțiva crotoni. Nu pot face mai mult cu costumul meu, dar cred că acum ne putem atinge.  Mănușa costumului lui atinse fragila mână a Adinei.

– Te simt, ooo, tu ești? Peter?! Unde suntem?

– Vroiam să te întreb același lucru…