În seara asta omul negru a venit
Amabil, în costum și ghetre gri,
Cu pardesiu din tweed, cel argintiu.
Am discutat banalități la o cafea,
Că vremea s-a schimbat și va ploua.
Discret spre ornic ochii i-au fugit
Și-am înțeles că timpul e grăbit.
Deschid fereastra: a avut dreptate,
Căci nori se învălătoșesc, crepusculul aproape.
Nici un regret, totul a fost și e cum este,
Voi fi la fel, mereu, mereu altă poveste
Cu alți actori și alte peisaje, iar eu…
Mă’ntorc zâmbind:
− Atunci, să mergem, dragă!
Timpul ca să nu aștepte…
***
Mihail stories 