Mă reped să iau de mâncare la dihănii. Nu de alta, dar ca să nu-mi roadă urechile. Singurul magazin care comercializează gâturi, spinări, și alte dezosate mecanic, se află undeva pe o perpendiculară pe oblică.
Fac o escală, strategică. O terasă decentă nu chiar în drum da’, de: noblesse oblige!
Tizul meu, barmanul, în cunoștință de cauză, apare cu o Neumarkt, aburindă, și un pahar. Savurez berea, răscrăcănat, cu o țigară în colțul gurii și mintea în pioneze.
La masa vecină, trei amici care nu s-au mai văzut de mult. Schimbă amintiri, cumplit de asemănătoare cu ale mele. Ciulesc, cu parșivă indiscreție, o ureche, dar nu apuc să aflu prea multe pentru că, la unul dintre ei, începe să sune telefonul :
– Asta-i nevastă-mea, trimite priviri complice către amici. Ba nu, se corectează privind dispaly-ul, maică-mea… Da, mama. Pe drum… cum unde, pe lângă Primărie, daaa, spre Piață, să-ți iau un kil de smântână pentru frișcă? Da, mamă. Un momente de liniște în care tipul ascultă, concentrat.
– Decartezi când ajung acasă, n-am atâta la mine, tre’ să scot de pe card și mă mănâncă Lica, că știi…
Brusc, un alt telefon sună :
– Da, mamă… pe lângă Primărie, spre Piață, să trec pe la farmacie? Aha, aha… aha! Da’, n-am atâția bani la mine. Să iau de pe card? Pui tu la loc la pensie? Bine fată.
Cei doi vorbesc cu fălcile încleștate a răs, în timp ce al treilea îi scălâmbăie provocator.
Simt o mâncărime în buzunar. Scot telefonul :
– Da, mamă, pe lângă Primărie, mă ia gura pe dinainte. Ce caut la Primărie?
La masa vecină toți sunt pe jos.
– Am greșit eu, mamă, în Podu’ Verde… mă gândeam așaaa, că tre’ să plătim impozitele alea… ce să iau? Da’… n-am… la un bancomat, păi nu prea sunt pe aici. Sunt pe lângă Primărie? Aha, daaaa, bine. Pup la tine!
Ridic privirea, amicii de la masa vecină îmi arată un scaun :
– Până la Primărie hai să mai bei o bere cu noi.
– Ești de-al nostru, maestre!
***
Mihail stories 