Insiduos
Fantomele păcatelor lungi, uitate,
Vin să mă bântuie noaptea
În forme de strălucire albă.
Mi se așează pe piept sufocându-mă.
Din buzele lor se strecoară șoapte zdrențuite
Ce tremură pe sufletul meu :
De ce ai oftat? De ce ai cântat
Cuvintele pe care nu mi le pot aminti?
Râsul lor răsună în întuneric
Cicatrici pe creierul meu :
De ce nu ai plâns? De ce ai râs?
Ți-am făcut atâta durere.
Ele se răsucesc în așternuturi
De zâmbet cu ochii încercănați:
De ce nu ai plâns? De ce ai zâmbit
Când toate cuvintele mele erau doar minciuni?
Fantomele păcatelor abia uitate
Vin să mă bântuie noaptea
Printre visele mele
În forme de strălucire albă
Înșelătoare.
***
Mihail stories 