Alonjă

Taică-miu de-al doilea, pentru a-mi intra în grații, cu ricoșeu spre maică-mea, îmi făcea mici cadouri printre care și un aparat foto Certo, italian, cu film îngust. Am tras 24 de poziții, le-am developat, am făcut și niște poze… Film… nu se mai găsea. Taică-meu a zis că o să găsească el, pre când va prinde o delegație la Bucale… L-am pus pe un raft și acolo a rămas.

Camera mea, de la etajul unu, era exact deasupra copertinei de la intrare în bloc. Mă țipă mai mult șoptit o dihanie de amic, la intrarea în bloc:

− Măăă! E ziua lui Violeta. Ne-așteaptă pe toți, a ei sunt la Lipoveni.

− Îu! Ce să-i duc? Ce cadou? Îmi pică ochii pe aparatul foto.  Mititel, frumușel… ce mai: Ăsta-i!

După ce s-au culcat ai mei eu am încălecat pervazul, de pe copertină m-am agățat de grilajul, antifurt, al vecinului de la parter, jos și… țuști , la petrecere.

Anii 70, numai droguri nu aveam… O iau deoparte pe Violeta:

− Iubire mică, ceva care să imortalizeze această gingășie. Îi dau pachetul, fata cade pe spate: Ce frumos e! eu o prind…

− Și ai să-mi faci poze?

− Da, iubirea mea!

− Multe?

− Infinte… E ușor de folosit. Uite… apeși doar aici, pe butonul ăsta. Hai că aici ne vede lumea…

− Așaaa, trage pătura , să se vadă cearșaful, așa, țumpa. Acuma’, tu. Jos boarfa!

− Da’ ce urât vorbești, așa ți-am zis eu când jucam volei?

− Mi-ai zis că n-am alonjă, iaca, acu’ o să vezi și alonja. Hai!

 

La vreo două săptămâni, într-o zi care a început absolut normal, când vin de la liceu, mă așteaptă taică-miu încruntat rău:

− Ia… Hai încoa!

O iau pe urmele lui spășit tare: Oare ce dreacu’ a mai aflat? Să fie aia cu profu’ de sport?

În sufragerie, tatăl lui Violeta. Pe masă, un vraf de poze: Hopa?!

− Păi… Aparatul era gol… bâigui.

− Boule, ripostează tata. Am vrut să fie o surpriză.  Am încărcat eu un film nou adus de la București. N-am apucat să-ți zic. Tovarășul Agafiței a dus filmul la atelier… și uite poze!

− Oooo! Tare surpriza. Pot să le văd și eu, întreb nevinovat și scandalul izbucnește.

***