Mă judec prea aspru

Mă judecă unii, nu îmi pasă!

O vorbă doar să zică și îi rup.

De o aripă îi iau și mi-i cobor

Căci dracii au încălzit pucioasa.

 

Doar

 

O teamă am, de mine atunci când,

neatent, călcata-m o furnică,

De mine, în secunda ucigașă

A timpului ce nu se mai întoarce.

 

Și

 

Mă judecă alții, nu-i bai!

Trecute caravane,

doar câini ce latră a pustiu

în implacabil vals al morții.

 

Dar

 

În nopți desnudas bizonii minții mele

Sfârtecă totul în cale și

Adevăruri ascunse ies la lumină

Spre autojudecare.

 

Căci

 

Toate-s cum au fost

Și sunt, și vor mai fi.

Căzut e voalul, hâdă e mireasa.

E timpul, Mihail, să vezi

 

Cum

 

Altarele sacrificiilor tale șiroiesc de sânge,

Dar cine să le vadă, cine să-l guste,

Cine să cadă în genunchi, măcar

O secundă, în timpul memorilor false?

 

Oare

 

Mă judec mult prea aspru?

Vedea-voi când praf peste praf,

În eoni, va ridica un munte,

Iar peste toate, un ultim răsărit

 

Va străluci.

 

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s