Don Profesore și reacțiunea II

− Profesore, ești pe-acolo?

− Da!

− Te-ai actualizat?

− Da! Doamne, n-am știut, eu…

− Lasă vrăjeala. Am simțit ceva încă de la picnicul ăla când cu aparatul de radio. Dar ești al naibii de convingător. Totuși, ai greșit când mi-ai arătat analiza aia. Nimeni de pe pământ nu ar ști să folosească ecuațiile ahaotice așa cum ai făcut-o tu. Ochii lui sclipesc. M-ai tradus. N-avem acum timp. O să-ți frec chelia… dacă mai apucăm. Azi e ziua ta norocoasă, puiul lui Rodica vine din creșa de pe Lună, o să facem joncțiunea în câteva minute… Ai, așa vreo idee, acum căci după aia nu mai putem schimba nimic.

− Vreau pe manual. Au o bombă cu neutroni. Vor să păstreze planeta, dar să ne ardă pe toți. Nu voi permite să se întâmple a doua oară.

Tresar: Ce-i aici? Ce-i cu planeta asta de se încrâncenează toți pe ea? Planeta străbunilor mei. Cine mai este și acest personaj care s-a insiduat atât de pașnic, firesc, în viața mea și care mi-a picurat chinezește, subliminal, informații care apoi s-au dovedit de primă mână? Dar n-avem timp. Mai târziu, mai târziu…

− Profesore, asta nu-i Dacia ta. Aici e vorba de nanosecunde, n-ai nici o șansă. Planul e trasat și avem, aveam 78% șanse de câștig, acum… uite zice Rodica că s-au diminuat la 68%, dar dacă te integrăm și pe tine cu… cu Dav… ne ridicăm spre 70…

− Ailin(4), tresar, și eu am un implant, dar al meu e mai performant ca al tău căci mi-a fost instalat de Pelerini.

Mă turtesc. Pelerinii mai lipseau în nebunia asta.

− Feon? Îi căpățânos, bagă-l în linia trei la azimut 14 . Gata? La semnalul meu. Atac!

În timpul oprit simt fiecare lovitură pe care o încasează, stoic, Rodica. Stațiile de la Polul Nord și din Tungustă lansează fâșii de plasmă condensată care fac părtie printre atacatori și atunci o văd, mascată de un grup compact de nave.

De Terra se apropia Bomba.

O sferă neagră, un iad de neutroni care ar stârpi totul de pe partea asta de planetă.

− Rodica, treci pe manual.

− Nu pot. Acum rulez programul lui Feon.

− Lasă-l dracului, ieși în manual, acum. Ai țintă la 12 cu 34 pe 17 viteză maximă.

− Sunt coordonate de coliziune, ești sigur?

− C-o moarte toți suntem datori. Hai, Rodica, acum ori niciodată.

Simt accelerația în ciuda compensatoarelor inerțiale, mă detasez de toate și brusc, creierul meu decartează cele mai frumoase trăiri ale mele. Endorfina curge valuri, iar eu rânjesc tâmp.

− Căpitane! Căpitane? Căpitane!!!!

− Da. Da. Ce naiba?

− La cursul ăsta vom fi interceptați..

− Ce bâigui?

− La ora 12 fiul meu vine cu o viteză superioară…

− Profesore… Profesore, ce dracu’ faci?!

− Mihăiță, Ailin… degajează, degajează acum.

− Rodica…

− Nu-mi las puiul!

− Așa ziceam și eu. Fă-mi o asimptotă și pregătește tot ce ai în magazia de arme.

− Acuș!

Rodica, dolofană, cu botul ei de rechin căscat ca să halească materia neagră pe care apoi o condensează și o scuipă pe găoz, se îndreaptă vijelios către păstrăvul de fii-su ce încasează lovitură după lovitură. Schimbarea mea de strategie le blochează tradiționalilor armamentul căci ar trage unii în alții obligându-i să treacă și ei pe manual. Escorta se întoarce spre mine iar Rodica geme sub lovituri: Hai, fată, hai!

Calipso al lui Feon apare parcă de niciunde și se sicronizează cu noi trăgând cu tot ce are. Escorta se rărește și dă bir cu fugiții, dar Bomba continuă să avanseze, acum am trecut de Lună, iar Terra e la un pas, un glob albastru de o frumusețe ireală: cine vrea să facă rău minunăției acesteia? Scrâșnesc din dinți, încrâncenarea e maximă.

− Rodica?

− Da. Nu pot decât la 0,017%

− Va fi dură. Faci față?

− Pentru puiul meu… Am să mă las mai moale. Să fii pregătit, te arunc în orbită…

− Ai amorsat tot?

− Da. Baftă! La 3,2,1,go!

Rodica s-a izbit aproape frontal de Dav care, cam dezorientat, l-a scuipat pe Don Profesore. Izbitura le-a anulat reciproc velocitatea și din poziție staționară ambele nave decartează tot armamentul înspre bomba cu neutroni.

 

Scanez după Don Profesore. Iacătă-l, se dă peste cap într-o cădere abruptă și nu dă semne că ar încerca să se stabilizeze. Îi e rău, sau a fost lovit, mă panichez.  Îl ajung și-l scot din vrie. Nu-mi vine să cred: insensibil la toate durerile lumii Don Profesore dezvoltă, în pase cabalistice, un calcul matematic care plutește holografic la câțiva centimetri de capsulă.

− Matematică ideatică, copil, aud vocea lui Don Profesor. La un semn formula matematică capătă personalitate proprie, se augmentează văzând cu ochii sub forma unui prapur violaceu.

Bomba pătrunde în această plasă și explodează silențios. Prapurul capătă culori incandescente, dar absoarbe radiațiile ca o sugativă.

Privesc cerul încă scintilant de la exploziile remanente apoi suntem prinși în razele tractoare ale lui Calipso.

*

Suntem pe Lună în sediul lui Scrumbie(3). Rodica, grav rănită, a fost dusă în depozitul subteran și o echipă de tehnicieni încearcă să o ajute. Calipso al lui Feon l-a remorcat pe Dav, nici el într-o stare mai bună, dar deplasabil, și se îndreaptă în viteză maxima către docurile de pe Phobos.

O navă cu însemnele Consiliului Galactic cere permisiunea de andocare.

Pe hol se aude un clănțănit de tocuri cui. Sunetul ăsta mi-e cunoscut. Mii de bombe crăcănate! Minionă, cu părul ca o torță, dar mândră nevoie mare, Ella(3) intră în sala de comandă de parcă ar fi fost doar la o țigară:

− Conspiratorii, ce-a mai rămas din ei, acei tradiționaliști  fanatici, au fost prinși, cu toții, pe când vroiau să fugă prin portalul  jupiterian.

– Măi să fie! Încă o realizare epocală a Consiliului Galactic, exclam sarcastic. Un Consiliu Galactic care se pricepe, iată, încă odată, să scoată castanele din foc cu mâna altuia.

− Doar știi că Terra nu-i sub jurizdicția noastră… Nu puteam să intervenim decât în caz de genocid. Am făcut tot ce se putea și să știi că misiunea asta am angajat-o de la mine putere. Sunt trădători tradiționaliști și în consiliu. Mă privește rugător, cu ochii ăia gri, și simt, din nou că mă turtesc. Ce-are ființa asta cu mine? Mă apropii și-o cuprind de umeri. Vibrează ca o coardă întinsă.

O tuse diplomatică mă readuce în simțuri. Don Profesor a intrat fără să-l simt și-acum mă privește intens:

− Nava asta, a ta, a cerut să fii chemat.

Mă desprind de Ella și alerg pe coridoare cuprins de panică.

Stă întinsă pe toată lungimea depozitului și pare mai mică. E înconjurată de mari benzi translucide, un fel de bandaj la o maxiscară, prin care se văd orificiile loviturilor în care bolborosește un lichid mâliu.

Șeful tehnicienilor mă întâmpină:

− Noi am făcut tot ce ne-am priceput. Nu avem aici faciliți pentru nave semiorganice, dar va supraviețui.

O mângâi pe Rodica pe spinarea cu aspect de delfin:

− Ai să te repari?

− Feon a pregătit un cargobot, o să mă ducă la maternitatea de pe Saturn. Am să mă repar, dar nu voi mai putea avea copii…

− Vai… Rodica!

− Pentru asta am fost create, Ailin. Compasiunea ta mă onorează.

− Să-mi vii sănătoasă ca să tragem pe răboj și alte victorii.

− Ți-l las pe Dav. Ai grijă de el, e cam sălbatec.

− Nici o grijă, se pare că s-a împăcat bine cu Don Profesore…

− Să ai grijă și de acest Don Profesore. Când l-am scanat am găsit zone impenetrabile în creierul lui și nu mi s-a mai întâmplat…

− Lasă-l în grija mea! Drum bun și grabnică însănătoșire, Rodica!

− Să ne vedem cu bine, Ailin!

***

  1. Pantera – 11dec 2017, 1 Mai muncitoresc – 29 apr 2018, Copii la indigo – 19 oct 2017;
  2. Armăsar de prăsilă – 28 mai 2018;
  3. Drunken sailor – 19 apr 2018;
  4. Ailin – 26 ian 2018.
Reclame

Un gând despre „Don Profesore și reacțiunea II

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s