Buticul e deschis dar, înăuntru, țipenie. Mă scarchin în urechea dreaptă și se pare că are efect căci aud ceva mișcare: Persoana fizică, Vlad adicătălea, e rătăcită în măruntaiele mașinii parcată pe aleea laterală.
După ce-i admir schinarea vreo două minute, mă bag în seamă în disperare de cauză:
– Iaca cum de-ajungem să stăm în genunchi în față la niște hiare… Nu ne era bine pe cracă? Mai întindeam o labă, luam o banană, ne răhățeam pe tigrul bengalez…
– Asta-i treaba, coane Mihail. Ce-și face omu’ cu mâna lui…
– Bine grăita-i fișior. Ia bagă tu o drojdie că-mi arde gâtu’ și… la dracu’ cu toate!
***
Mihail stories 