Asimov

Adăstasem pe băncuța din parcul troiței, lăsând soarele să-mi refacă stocul de vitamina D. Era căldura aia blândă, lejer umedă și parfumată a primăverii care-ți deschide toți porii și face sângele să alerge mai repede prin artere.

Cum stăteam eu răscrăcănat, cu capul pe spate și brațele atârnate pe speteaza băncii, pierdut în reverii, numai ce aud:

− Asimov?! Asimov, vino aici!

Am parte de un șoc intelectual căci tocmai ce gândeam că explorasem cam toate ungherele neexplorate încă de corifei și nu prea îmi mai rămâneau multe oportunități. Asimov a fost unul din cei mai prolifici scriitori de literatură science-fiction către care nutresc o sinceră admirație, dar și o vagă invidie de a fi fost primul, închizându-mi orizonturi pe care să zburd și eu.

− Asimov! Trebuie să mergem acasă! Se aude un strigăt gâfâit pe undeva prin spatele meu și simt ceva tupilându-se la picioarele mele.

Mă aplec și-l văd pe Asimov. Ăl de i-a dat numele are fizionomia la degetul mic: e un pui de Airedale Terrier cu blană aspră, sârmoasă, cap alungit și turtit, ai cărui favoriți au până și culoarea originalului. Mă imploră, acum, cu niște ochi mari și lăcrămoși, să nu-l deconspir căci, e evident, nu vrea acasă. Vrea să zburde și el prin natura ce renaște cuprins de același imbold irezistibil care m-a scos și pe mine din casă. Îi fac cu ochiul și se strânge și mai mult la picioarele mele.

Apare și stăpâna, o puștoaică cam la doisprezece ani, aproape panicată, mă vede și se precipită:

− N-ați văzut un cățel? Unul așa… mai flocos, maroniu? Ufff! L-am scăpat din zgardă, se scuză.

− Nu, domnișoară!

− Vai! Unde-o fi, că e mic și prost (la picioarele mele simt foială) poate să-l calce o mașină, vai, ce mă fac?!

− Fii calmă, fetiță! Ia, ia tu un loc aici, pe bancă, lângă mine, să te liniștești. Câinele nu se depărtează prea mult, mai ales un pui, care-și asimilează stăpânul cu mama. Stai liniștită, acuși apare. Hai!

Mă scocior prin buzunarul vestei și scot o ciocolată ROM. Desfac staniolul, o împart în două și-i dau o bucată:

− Combate stresul!

Fătuca mă scanează scurt, apoi acceptă:

− Mulțumesc!

− Dar…, doar de curiozitate, cum de va venit să-l numiți Asimov?

Simt un bot strecurându-se printre picioare (ciocolata asta are un parfum puternic) așa că mă plec, discret, și-i plasez lui Asimov o bucată. Îmi linge degetele.

Fata simte că se întâmplă ceva, dar nu reușește să priceapă:

− Asimov i-a zis bunicul, e un scriitor care a scris despre un robot… Chestii sf, pentru copii…

Dau să mă înec, iar ea continuă:

− Viața nu-i așa! Viața e reală, în viață trebuie să te lupți! Trebuie să lăsăm visele pe mai târziu, căci nu pun mâncare pe masă, așa zice mama.

Asimov dă semne de neliniște așa că-i prind capul între picioare:

− Ia să vezi tu acuma, cum am să fac o presdigitațiune și-o să apară Asimov!…. Ala, bala,  portocala, dim-dam, bum! arunc ambalajul de la ciocolată în sus și, cât ea urmărește cu privirea staniolul colorat, eu mă aplec, îl iau pe Asimov de aripe și-l pun în brațele fetei.

− Uau! exclamă impresionată, iar eu mă salt de pe bancă:

− Eeee, dacă Asimov o ia spre casă… cred că și discipolul său ar cam trebui să facă la fel. Rămâi cu bine, fată frumoasă!

− La revedere, nene!

Roșește și, mai apoi, pe când eram la ieșirea din părculeț, mă strigă:

− Nene!? Și mie îmi plac poveștile sf, doar ce am fost eu așa… un pic răutăcioasă!

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s