Deducții logice

Câte odată mă simt complet depășit de câte o situație, un aspect al vieții noastre cotidiene, lucrurile alunecă atât de rapid, de imprevizibil, în absurd, în grotesc, încât mi se clatină și încrețește conștiința sinelui meu.

Deunăzi mă trezesc cu poliția la ușă. Polițaiul mă cunoaște:

− Deschide, nea Mihai, să punem de-o vorbă.

Ies cu ochii cam chârchiți. Pun de-o cafea, un puști cu tuleie sub nas refuză să intre așa că i-am servit-o pe măsuța de pe verandă. Procurorul Tobă soarbe prețios din cafeaua fierbinte privindu-mă pe deasupra ceșcuței:

− Ai auzit ceva agitație azi noapte, pe-aici, prin vecini?

− Îî? Ce ziseși?

− Hai bre, că-i serioasă…

− De-asta mie frică și mie, ronțăi încetișor. N-am dat atenție și nimic ieșit din comun nu m-a făcut atent. Dar… dacă te specifici cumva, poate fac vreo lipeală sinapsică.

− Vecinu’ Zaldea a avut chef…

− Dacă a avut, l-a avut în surdină că la mine nu s-a auzit.

− Deci nimic…

− Nimic, bărbate… ce, de-ar fi nu ți-aș zice?

Se ridică să plece:

− Stai așa… Păi mi-ai băgat mortu’-n casă și pleci? Stai de bea cafeaua în tihnă. Ai țigări? Zi! Ce s-a întâmplat la Zaldea?

− Ia să-mi zici tu. Să vedem dacă ești tot ăla de-l știu, zâmbește șters și mai soarbe din cafea.

− Provocare, deci… Păi să vedem. Zici că a avut chef, dar nu am auzit muzică dată tare, deci ai lui Ciocoiu se exclud.

− Corect.

− Mda… Nu a fost hăhaială, înjurături și chiueli. Se exclud Vasilache, Doruș și Ionică. Da?

− Da.

− Păi rămâne că a băut, ori cu Jenică, ori cu Ochii lu Dobrin, că ăștia-s mai muți… sau cu un străin.

− Pân’ aci bine și? Ce crezi că s-a întâmplat?

− Lucrurile s-au întâmplat rapid… cât erau ceasurile?

− Neaaaa, trișezi!

− Eu? Un amănunt mic acolo…

− Telefonul a fost primit la ora 02.12. Dar acțiunea s-a produs mai devreme. Știu că tu stai noaptea mai mult, speram să mă clarifici…

− Telefonul… deci nu era un străin. Jenică are mobil, Ochii lui Dobrin n-are… Greu coane… Aș paria totuși pe Ochii lui Dobrin.

− De ce?

− Ăsta când se-mbată jignește oamenii… Ăsta-i, nu? I-a făcut vânt Zaldea pe scări. Zi că nu?!

− Ăsta-i, nea Mihai. L-ai ghicit…

− L-am ghicit pe dracu’!  Ce-a pățit?

− A făcut bâca pe scări.

− Rău?

− Rău. Și-a crăpat țeasta de betoanele lu’ Teudorescu. L-au dus la Iași…

− Amin!!!

− Asta-i. Eu plec. Dacă, totuși, ți-aduci amin…

− Mare șacal mai ești… dacă-mi aduc aminte de ceva? Îî? N-ai ni’ca? Daaa… N-ai nimica. Cuvântul unuia versus un muribund… behăi după un martor, ha!!! Ți-ai găsit coane. Când mi-oi găsi puii de găină furați de dihorul care a deschis ușa de la cotineață atunci ți-oi fi eu martor. Ha!

− Jenant. De ce trebuie, mereu, să ne despărțim așa? Eram mai tânăr…

− Mai ales tu și mai boșorog, mai ales eu !

Râdem și ne strângem mâinile.

În prag eu rămân cu o nelămurire:

Dacă unu-i la Iași și unu’ la zdup…  mie cine-mi mai sapă grădina?

***

Reclame

Un gând despre „Deducții logice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s