Mândria de a fi român

http://fanzin.clubsf.ro/suntem-cei-mai-rai-dintre-noi/

Editorialul de luna asta al amicului Alexandru Lamba, redactorul șef de la Gazeta SF, a atins un subiect față de care nu puteam rămâne nepăsător…

Da’… chiar nu m-a „durut” chestia asta cu „mândria patriotică”. Poate pentru că Ceașcă a reușit să facă praf  tot ce ține de cestiune, încât simt, brusc, o repulsie organică atunci când aud despre asta, poate pentru că termenul nu se prea lasă definit.

Să luăm, de pildă, cuvântul „mândrie”. Este descris doar prin sinonime: înțelepciune, pricepere, faptă înțeleaptă, gând, omenie, generozitate, legătură strânsă, apartenență, satisfacție, ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie, sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii, măreție, ceea ce constituie prilej de laudă pentru cineva, lux, sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii, îngâmfare, orgoliu, trufie,  mândrețe, frumusețe, strălucire, splendoare, lucru frumos, strălucitor, splendid.

Se mai poate observa că poți fi „mândru” sau nu. Nu există cale de mijloc și nici antonim.

Dacă mai adaugi „patriotic”, adicătălea: iubirea pentru țară și pentru locuitorii ei,  poți face combinații care de care mai ciudate, iar din „mândria patriotică de a fi român” iese o „varză” de toată frumusețea.

Dar hai să stabilim, totuși, o sinonimie, cea mai la îndemână: mândrie ~ bucurie ~ mulțumire.

Deci… bucuria de a fi patriot, mulțumirea de a fi român.

Acum putem accede la un sistem de valori căci nu poți fi mulțumit dacă nu ai fost nemulțumit, poți fi mai mulțumit, spre încântat, sau nemulțumit spre oripilat.

Și, când este omul mulțumit? Atunci când este sănătos, sătul, are bani, are un acoperiș deasupra capului, are prieteni și n-are dușmani, et cetera, et cetera. Oferă-i astea românului și vei avea patriotul perfect.

Dar când e românul și mai mulțumit? Atunci când scuipă coji de semințe pe jos, când se îmbată și-și bate fimeia și copchii, când face o mică, sau mare, „ciupeală”, când moare capra vecinului…

Oferă-i astea și vei avea un român patriot și mândru că este român!

***

 

 

2 comentarii

  1. D-aia nu-s eu tradiționalistă…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Fraza ”bucuria de a fi patriot, mândria de a fi român” a ajuns de râsul lumii…
    Dacă-ți lipsește omenia, poți spune orice! 🙂
    Vorba Issabelei, nu mă omor să fiu tradiționalistă! 😉

    Îmi place să fiu mai ne… 😛

    Apreciat de 1 persoană

Răspunde-i lui issabela.cotelin Anulează răspunsul