Mai deunăzi, o nouă specializare, Psihologia securității naționale, mi-a atras atenția. Un domeniu fabulos. M-am interesat cât am putut. Basic, se referă la asistența psihologică a persoanelor care lucrează în informații. Psihologi care să-i demagnetizeze pe agenți la revenirea din misiune.
Dar sensul, așa cum l-am priceput eu e mult mai vast: cuprinde o națiune.
Cum poți asigura siguranța psihologică a unei națiuni?
Să o luăm metodic: Conceptul de sănătate mentală este legiferat prin lege, sunt un vraf, printre care: Protocol de colaborare intre MS si MAI privind punerea în aplicare a prevederilor 487/2002 cu modificările ulterioare și art. 105, 113 și 114 CP.
El se referă la individ, în interacțiunea cu societatea.
Despre sănătatea mentală a unei națiuni… nimic.
Se pare că psihologia maselor a lui Gustave Le Bon a dispărut de prin cursurile de psihologie.
Și iaca, revenim la cestiune.
Ce poate însemna o agresiune la securitatea unei națiuni alta decât cea evidentă, cea fizică.
Se poate dezvolta mult. Răspund doar cu un cuvânt: insinuozitate.
Prin răbdare dusă la extrem poți mișca carul istoric al unei națiuni.
O poți deturna de la spiritul ei, un spirit istoric, genetic, al acesteia, liantul ce a făcut coeziunea membrilor ei.
Aici am înțeles eu că se aplică această nouă disciplină .
Doar că aici nu sunt suficienți, deși necesari, psihologii, ci toate secțiunile care compun ceea ce numim Statul, acel cumul de energii care, fiind viabil, protejează Națiunea.
O agresiune fizică, oricât de brutală ar lasă doar zgârieturi pe care timpul, trecerea generațiilor, le netezesc.
O agresiune psihică se perpetuează în lungul generațiilor, cu efecte nefaste.
Aici trebuie intervenit prin politici psihologice, cât de urgent.
Starea de angoasă a unei națiuni trebuie corectată de conducătorii săi și nu indusă.
Desigur, sunt și eu… un teica nimeni, dar cine aș mai fi atunci când, deși am priceput, îmi bag capul în nisip.
Un prim exemplu al deraierii mentale a societății noaste este frica în fața afirmației.
Nu se mai spune că eu am greșit ci că nu eu am făcut asta. Nu se mai folosește o afirmație ci o negare a negației, nu că n-ai avea dreptate. Nimeni nu mai are curajul să laude pe cineva sau să-l critice ascunzându-se în spatele unor fraze eliptice în care nu+ nu se vrea un da.
Nu cred că nu ați înțeles!
Ba, chiar cred că ați priceput!
DECI?!
Mihail stories 
Și unde se studiaza disciplina asta? Ca de conducatori n-avem ce sa vorbim, neavind practic conducatori adevarati.
Si eu am descoperit la Universitate zilele trecute o disciplina bizara, Managementul eticii. Tot din cautari pe net si un pdf rasfoit, mi s-a zburlit mintea si incretit sufletul. Asa un limbaj de lemn penibil, ca nu din ea vor invata vreodata studentii sa nu plagieze si altele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poftim, ca am afirmat si eu ceva printr-o negatie :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La Langley, Virginia…
😉
😀
ApreciazăApreciază