Baba cu icoana, popa cu lozu’

Baba Alunica bagă capul pe ușă:

− Mihăițăăă?!

− Eeee… Ce-i Coană Mare?

− N-ai să-mi dai 100 de lei, pentru câteva zile…

− …adică pân’ la pensia ailaltă. N-am! Îs falit, c-am plătit impozitul la casă și m-am luat de gât cu chioara aia de la ghișeu că: de ce nu plătesc și cimitiru’ c-acolo ajungem toți, să fie curat și civilizație. D-aia, i-am răspuns, pen’că eu o să fiu dust in the wind. Abia am s-o scot eu la capăt că-i, ca dracu, și luna de plătit curentu’. Da’ de unde-mi vii, pusă la țol?

− Cum de unde!? De la biserică! Îi sfântul maslu, iar mâine sărbătoare mare…

− Aaaa! Și vii la mine… Ia, tropa, tropa, la popă: Părinte!? Dă-mi și mie o sutică, câteva zile, și-o să-ți pup icoana, mâncația-ș! Ș-ai să vezi cum se slobodă și te umple de bani. Te-ai găsit să vii la mine, amărăștean…

− Ptiu, drace! Cum de nu m-am gândit!

O văd cum prinde viteză pe alee…

Nu de alta, da’ să nu se scape popa la altă nevoiașă…

                                                         ***