Lăsați virusul să vină la mine

Îmi curg ochii, nasul, mi s-au umflat vinele pe mâini dar, doar paradoxal, mă simt mult mai bine. Hreanul de anul ăsta e mai a dracului ca cel din anii trecuți, adevărul e că am și târguit niște rădăcini vânjoase, aprige, care mă fugăresc din bucătărie după ce dau una prin răzătoare, și-s periculoase și cu capacul pus la castron.

Dacă nici volatilele emanate de dihania asta de hrean, care a îngenunchiat o structură simbiotă, aproape perfectă, compusă din peste 30000 de miliarde de celule interconectate, cu sisteme de apărare complexe, inimaginabil de complexe, și care mai găzduiește, ca asociați, un număr aproape egal de bacterii, microbi și fungi, care se hrănesc cu produsele de dezasimilație a acestui imens conglomerat fizico-chimic ce, la rândul lor, au mijloace proprii de apărare pentru a-și păstra privilegiile, nu pot dovedi un parazit atât de mic, de doar 7 nanometri… glumesc, desigur, deși gluma-i glumă până-i serioasă.

Căci noi, ca ființe, îmbrăcați în piele precum celula în membrană, nu suntem independenți ci facem parte, la rândul nostru, dintr-un ansamblu mai mare, cel planetar, care, târziu, foarte târziu, a fost recunoscut și a fost numit ecosistem.

Aici interdependențele depășesc orice fel de contabilitate, trecând în zona statistică (un exemplu al neputinței noastre momentane).

Când ne mișcăm, împreună cu noi se mișcă un roi de microorganisme care roiesc în jurul nostru, când ne apropiem unul de altul, acestea se întrepătrund și începe o violentă bătălie pentru supremație. Ecourile acestei lupte se resimt în întregul organism, iar cerebelul decide  să ne îndepărtăm. Asta este ceea ce unii spun că e spațiul personal, dar fără o explicație logică. Interdependențele repetate conduc la armistiții: prietenie, dragoste, sau refuzuri categorice: repulsie, boală, căci nu avem doar o grupa sanguină diferită, ci și o structură microbiologică diferită.

Iar echilibrul acesta, atât de sensibil a fost dereglat, de către noi, fabuloasele trestii gânditoare.

Dar parcă numai de noi…

Degeaba o sușim, și-o învârtim, până când echilibrul, nu se va reface, desigur, într-o nouă formulă, nu putem decât spera într-o nișă existențială.

Sporturile astea sunt de largă întindere: milioane de ani, așa că nu vă panicați, oamenii vor mai supraviețui cel puțin atât cât a fost de când s-au inventat… câteva mii de ani, și nimeni nu le va duce dorul.