Mă dojenesc unii, amical, că tot arunc, mai inspirat, sau nu, cu expresii englezești…
Păi, bine măi frățiori, dar asta-i ultima jucărie.
Limba română, confluență atâtor limbaje, aici la hotarul dintre occident și orient, făcătură franțuzită a pașoptiștilor de prin crâșmele Parisului, dresată cu artă de-un Eminovici cu o biografie atent rectificată, este de-o complexitate aproape incomprehensibilă unui anglo-saxon.
Bogăția timpilor verbali, care localizează cu precizie o acțiune, sau o persoană, atât în trecut, cât și în prezent, sau viitor, îi umple de invidie, iar imensitatea epitetelor, multe din ele atașabile verbelor, creează o nuanțare apropiată de perfecțiune a realității.
Limba română este o limbă romantică, chiar și dacă romanică, o limbă delicioasă atât prin diversitate cât și prin versatilitate, ceea ce o face, spre osebire de engleză, sau germană, alunecoasă, imprecisă prin definiție, subiectivă.
În limba română, vorbind vorbe, poți spune aproape orice, și se poate interpreta orișicât.
De aceea, câteodată, simt nevoia de a puncta, de a bate un cui stabilizator, cu câte-un cuvânt, sau expresie englezească, pentru a clarifica, definitiv, cestiunea!
Mihail stories 
Avem o colega englezoaica si foarte „posh”, ca sa folosesc termenul de la mama lui. Si dupa vreo cateva luni cu noi, ailalti de toate natiile, prin jur, si-a luat inima in dinti si ne-a spus ca este foarte urat sa vorbesti asa toata ziua, cu WTF si F si S si asa mai departe. Si i-am spus ca stim, in limbile noastre ar fi rusine sa vorbim asa si de-aia si folosim termenii englezesti care pentru noi suna de-a dreptul neutru… Si foarte precis, vorba ta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
ApreciazăApreciază