Pe unde-oi mai fi Valerico?
Afară plouă mocnit, sec. E o liniște înfundată de sfârșit de lume… miezul nopții: Doina, Valerica, ha!
Ploua ca acum, mocănește, profu’ de sport nemilos: Așa s-a călit oțelul!, și ea, mică, îndesată și cu țâțele mari. Vin din spate: Alergă Vasilico, că țâtele ți le țin eu! În pauză: Ia, ține-le! Le-am ținut…
Atunci m-am întors din șold, nu știu de ce… mi s-a părut ceva, doar cerul, limpede, de august. Mai jos, da! O să spuneți că o fustă, dar nu, nu fusta, mișcarea, căci suntem prădători.
Era doar ea.
Mișcarea, lascivă, micul zvâcnet pe șolduri, o impertinență, o stare naturală?
Mă apropiu în volute elegante, nici prea aproape ca să sperii prada, dar din ce în ce mai aproape, prea aproape:
‒ Hmmm!
‒ Ce, hâm?
‒ Ce bine miroși, felină rasată, pisică cu mii de gheare…
‒ Ești tâmpit, ce crezi că nu te-am văzut?
‒ Mii de gheare, ce mă întrerupi? Ce crezi că stau aici de fraier de două ceasuri?
‒ Cin’ te pune?
‒ Da’ tu ce-ți fâțăi dorsalele de colo-acolo, apropo… Hhhmmm!
‒ Ești impertinent!
‒ Uite, mai e un sfert de oră, el nu mai vine…
‒ Nu e un el.
‒ Dar există un el?
‒ Esti..
‒ Impertinent. Poate că nu-mi place să văd o fată frumoasă, ca tine, așteptând.
‒ Valerica o să vină imediat.
Mă uit la ea: tropăie în pași mici, doar de ciudă:
‒ Doina!?
Tresare.
‒ Valerica n-o să vină.
Îi arat cele două bilete. Mai avem trei minute…
‒ Cine ești tu?
‒ Două minute, Doina!
‒ Cine ești tu? Repetă și se uită în ochii mei.
‒ Un minut! O iau de mână și intrăm pe ușile de la Cinema Victoria.
Pe unde-oi fi Valerico, să-ți mai țin țâtele în palme?
Pe Doina abia o mai văd, înger palid pe-un culoar cu panoplii, dar carnea ta chietroasă și dinții cu care aprig mușcai din mine n-am să le uit niciodată.
Afară plouă mocnit, sec, și tresar când o umbră se prelinge pe geam, dar e doar ploaia
Mihail stories 
Bună dimineața, maure!😀 Amintirile te… chinuiesc?😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
He! He! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Faza are un preambul. Acu’ mi-am amintit de unde-a plecat totul: Înainte de ora de sport, în pauză, fetele se schimbau în clasă, iar eu am dat buzna peste ele, nevinovat, în stilul meu distrat, și-a ieșit o chirăială generală, dar erau deja îmbrăcate cu treninguri așa că m-am așezat într-o bancă și-am emis o filozofie de baltă arătând, incriminator, la un sutien uitat: Cum de puteți voi să stați cu chestia asta pe chiept eu nu pricep. Sânii trebuies lăsați slobozi, să zburde-n voie… La care Vasilica, cu umor: …și să-mi bâltâcâie în toate părțile… Măi Gusi (asta-mi era porecla, pentru că eram peltic și graseiam 😀 ), și tu acuma… Mai învață și tu!
Ce era să fac? M-am conformat.
😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O amintire redată în stilul tău caracteristic, cu umor. Mulțumim maure! Apropo de sutiene, eu mi-am cumpărat primul sutien în excursia pe care am făcut-o după terminarea liceului, când am observat că toate colegele aveau.😁 Dar, vorba ta, n-am reușit să le agreez, chiar dacă timpul a trecut, le-am purtat decât ocazional la buluzele transparente. Nu le pot suporta! Dar mi-a rămas bustul tânăr și ne încorsetat 😋😁 probabil și faptul că am făcut sport.😏
ApreciazăApreciat de 1 persoană
*bluzele, scuze!😁
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă îți povestesc și cum l-am cumpărat… L-am cumpărat dintr-un magazin din Câmpulung unde vindea o unguroaica care se făcea că nu înțelege ce doresc, colegul meu de bancă care era cu mine văzând că nu înțelege a pus mâna pe pieptul meu… Îmi venea să-l omor. Mă gândeam în sinea mea: Sutien îmi trebuia, să pună ăsta mana pe pieptul meu?!… După ce am ieșit din magazin l-am bătut, așa eram eu mai băiețoi, se uita la mine și nu înțelegea motivul.😁😋
ApreciazăApreciază
Omul, o fire practică… Hă,hă! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană