La Rodica

Bre, hardu-i bun, dar procesorul s-a puturoșit numa’ și numa’, iar ramii-s pe ducă. Și tare mă henervez că dau să fac una și fac alta, iar la electronică asta nu se iartă, imediat ești taxat și iese fum din dihanie. Și-ntr-o astfel de stare de spirit, după ce am văzut că clondirul de după sobă-i gol (alt motiv de nervi) arunc o vestă pe mine și mă duc după colț la coana Rodica (care de mică-a supt puța) să completez nivelul de adrenalină.

Trec pe lângă un gard și mă minunez: Ie’te dom’le c-o’nflorit liliacul! Rup o creangă și-mi fac o intrare triumfală:

̶  Iaște un buchet dă liliac pentru feblețea sufletului meu!

Rodica, rotofeie, roșă în obraji și văduvă, mai că nu dă ochii peste cap.

̶  Să cauți o floare cu cinci petale, îi zic, să ți-o pui la sân ca să-ți afli ursitul la noapte.

Râde gâdilată și mă privește languros:

̶  Tot numai la prostii ți-e gândul, da’ doar știi că pe datorie nu dau…

̶  Da’ cine-a vorbit de vreo datorie? Ia dă fuguța-n beci că loz îi, altele încep să se subțieze. Și bagă-un țoi să n-aștept pe uscat.

Șed pe-un taburet și sorb din rachiul de tescovină dres cu dulceață de trandafiri, ulei nu alta, și mă cat cu privirea-n prejur. Curat, lună de curat. Casă proaspăt renovată, două fete-n gazdă care-s la școală acum, un singur băiat așezat și el la casa lui… Ea a avut un bărbat vrednic, ușă de biserică nu alta, da’ așa-i cu oamenii buni, se sting repede.

Ce s-o alege și de mândrețea asta de casă după ce Rodica o să-și urmeze bărbatul, gândesc, pentru că mahalaua s-a umplut cu anunțuri lipite pe ziduri cu „Casă de vânzare”. Numai la mine pe stradă sunt trei: a lui Costică a lu’ Codreanu, a lu’ don Profesor și-a lui Popa. Introspecția amară îmi este întreruptă de Rodica, care apare ușor gâfâind și mai roșă în obraji, cu clondirul de vin:

̶  Am stat mai mult c-a trebuit să dau cep la un butoi nou. Ăla era pe terminate și nu se făcea…

Așteaptă laude și nu mă las mai prejos:

̶   Apăi cu-așa hangiță frumoasă, putea să fie și acrit că tot a parfum mirosea.

Se-mbujorează și mai tare și-mi zic, în sinea mea, că-i mai sigur ca următorul anunț să fie pe casa mea. Rodica ne îngroapă pe toți.

Îi dau banii și-mi dă rest un pumn de monede de zece bani: N-are mama, am tot dat restul de-alde un leu, nu mai am…

Mă uit la ea:

̶  Apăi, pe ăștia să-i lași la biserică, și să scrii și-un bilețel acolo… să mă mai țină, să-ți mai fiu de folos.

̶   Da’ ce nu-i duci tu, că nu prea te-am văzut pe la liturghii?!

̶  D-aia, că eu nu-s fățarnic ca tine: la biserică te dai fecioara neprihănită, iar acasă te ții cu-a lui Zanhirache.

̶  Ptiu! Ia fugi de-aici, că ți s-a urcat rachiul la cap!

Da’ am citit-o, că ochii-i râdeau în cap.

***