Dacă tăceai, înțelept rămâneai!

Prin schema „Nu știi pe cineva…”, amicul unui amic mă duce cu mașina cam la 30 de kilometri de Bârlad unde, într-un fund de pădure, are o căbănuță cu „electrica” praf.

Moșmondesc eu ce moșmondesc și-o scot la capăt, iar omu’, fericit, mă omenește regește.

Tocmai degustam un vin mai roșu ca sângele de iepure și aspru de-mi strepezea gura, că-mi vine să fiu și eu amabil, să-i laud oleacă hogeacul:

̶  Încântător loc. Iar căbănuța îi exact ca-n „Aventurile lui Huckleberry Fin”.

Văd uimire amestecată cu ceva, nu prea mă lămuream ce, așa că insist:

̶  Mark Twain…

Mai încerc odată:

̶  Tom Sawyer?

̶  Aaa, dar se vedea pe fața lui c-avea impresia că fac mișto de el.

Treaba s-a răcit repede. Eu am pretextat că mai am o comandă, el că are treabă în oraș…

Pe drum mai că n-am schimbat o vorbă, doar la coborâre un „Mulțumesc!” chinuit și scrâșnit, din partea lui, iar eu m-am străduit să n-am o privire compătimitoare.